Home Regional

0 0


Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reamintește solicitanților de fonduri europene nerambursabile că în această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul unor submăsuri (sM) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, o primă oportunitate deosebită o reprezintă investițiile în sectorul pomicol, prin sM 4.1a. Până în prezent, s-au depus 28 proiecte de investiții în valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro. Fondurile disponibile pentru depunere sunt în valoare de peste 74,4 milioane de euro și pot fi solicitate până la data de 15 august 2019, dacă nu se epuizează până atunci ca urmare a cererilor de finanțare primite.

„În această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc să investească în agricultură și în dezvoltarea mediului rural mai au la dispoziție fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigații, iar în arealul ITI Delta Dunării fonduri pentru infrastructura de bază și pentru investiții asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitanților să întocmească cu atenție întreaga documentație de depunere și, dacă au nevoie de informații suplimentare, să se adreseze experților Agenției pentru clarificări, astfel încât să depună proiecte bune, cu șanse mari de a se concretiza în investiții utile mediului rural.” a menționat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Investițiile în modernizarea unităților de procesare sunt finanțate, în această perioadă,  prin intermediul schemei GBER aferentă submăsurii 4.2. Fondurile disponibile pentru depunerea proiectelor, până la data de 30 iunie 2019, sunt în valoare de aproximativ 29,6 milioane de euro.

O altă linie de finanțare prin intermediul căreia AFIR primește cereri de finanțare este sM 4.3, componenta de infrastructură de irigații, pentru care s-au depus, până în acest moment, 12 proiecte în valoare de 11,8 milioane de euro. Solicitanții interesați pot depune proiecte în limita plafonului de 288 milioane de euro, până în data de 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile.

Începând cu 21 ianuarie și până la 30 aprilie 2019 (sau până la epuizarea fondurilor alocate), AFIR primește solicitări de finanțare pentru investiții în infrastructura de bază și patrimoniu cultural din arealul ITI Delta Dunării. Astfel, prin intermediul sM 7.2 Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică s-a depus un proiect pentru infrastructura educațională, în valoare de 277.174 euro. Plafonul disponibil pentru finanțarea investițiilor prin sM 7.2 ITI – Delta Dunării se ridică la aproximativ 25 milioane de euro.

Totodată, se pot depune cereri de finanțare în limita plafonului de 7,4 milioane de euro pentru investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural din zona ITI – Delta Dunării, prin intermediul sM 7.6.

De asemenea, cei interesați pot depune cereri de finanțare prin intermediul submăsurilor 16.1 și 16.1a Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol și în cel pomicol. Alocarea financiară aferentă celor 2 linii de finanțare este de aproximativ 12,5 milioane de euro și este disponibilă până la data de 10 aprilie 2019 pentru 16.1 și 15 martie 2019 pentru 16.1a. Precizăm că până acum au fost depuse 12 proiecte în valoare de peste 4 milioane de euro prin sM 16.1.

Până la 30 aprilie 2019, AFIR acordă sprijin financiar din fonduri europene pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol și cel pomicol, prin sM 16.4 și 16.4a. Alocarea financiară cumulată pentru cele două sectoare este de peste 11,4 milioane de euro.

Cererile de finanțare se depun online pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până la data limită stabilită în anunțul de lansare aferent fiecărei sesiuni sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri europene, nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.

0 0

Interviu cu Iustin Cionca, despre spital: pacienți, investiții, aparatură medicală, dezvoltare, reclamații (II.)


-Domnule președinte, cu ce dificultăți vă confruntaţi la Spitalul Județean?

-În România, Spitalul Judeţean Arad este spitalul cu clădirile distribuite pe cea mai mare suprafață, de zeci de kilometri. Secțiile sale ar trebui să funcţioneze într-un singur loc dacă vrem să fim eficienţi, să  cheltuim cât mai puţini bani. Din păcate acest lucru nu este posibil. Pentru un alt spital nou, cu toate specializările de care are nevoie un spital clinic judeţean, este nevoie de foarte mulţi bani, pe care Aradul nu îi are. Soluţia este să identificăm bani europeni, naţionali, chiar din resurse locale şi să încercăm să rezolvăm pe bucăţele ceea ce ne impune Ministerul. Din păcate, astăzi, Ministerul doar controlează şi sancţionează, nu vine să contribuie sau să se implice la nivel local. Aradul, de exemplu, nu a primit niciun aparat RMN de la Minister, așa cum au primit alte spitale din țară. Ba mai mult, am avut banii alocați pentru acest RMN, iar Ministerul Sănătății i-a luat înapoi! A trebuit să îl cumpărăm noi, cu un milion de euro, din banii arădenilor, să aibă și Spitalul Județean un aparat care poate salva vieți! Este multă nepricepere la București, și multă răutate! Aţi văzut ce s-a întâmplat şi cu spitalele regionale care aveau finanţare europeană. Nu se mișcă nimic, banii se vor pierde iar românii vor rata servicii medicale de calitate. Fondurile europene pot fi folosite până în anul 2022, pe acest ciclu financiar. Suntem în anul 2019 și în loc să dezvolte proiectele, Guvernul de la București dezvoltă birocraţia! Statul s-a obişnuit să fie o piedică în dezvoltarea județelor, nu un partener care să te ajute să consumi bani europeni. Eu vreau să fim lăsaţi în pace de București, să nu ni se mai bage beţe în roate, pentru că până la urmă o să piardă România, nu pierde doar arădeanul sau preşedintele Consiliului Judeţean.

-Consiliul Județean cum se implică în modernizarea Spitalului Județean?

-Noi v-am obişnuit în ultimul an ca în fiecare săptămână să cumpărăm câte un aparat nou pentru spital, atât de necesar pentru sănătatea arădenilor și ca personalul medical să își poată desfăşura activitatea. Nu poţi lucra eficient cu mobilier şi aparatură de 30-40 de ani! Modernizăm secţiile şi dăm personalului medical aparatură pe care să se califice! Asta este important, pentru că de multe ori am cumpărat un echipament şi medicul de pe secție a trebuit să îşi facă o calificare pentru a lucra cu el. Dar încet, încet, trebuie să venim în secolul XXI, iar fără bani este foarte greu, ca să nu zic imposibil. Mă bucur că, începând de anul trecut, Primăria Municipiului Arad investeşte mai mult decât Consiliul Judeţean în spital, ceea ce nu s-a întâmplat în anii trecuţi! Pentru noi este foarte important fiecare partener care vine lângă noi. Am văzut că în ultimul timp încep să vină asociații, cum este Cetatea Voluntarilor, care au luat de pe umerii noştri nişte investiţii. Le mulțumesc arădenilor care donează pentru aceste proiecte.  Faptul că societatea civilă se implică este foarte bine, faptul că Primăria se implică la fel, dar eu cred că aici statul trebuie să înţeleagă prin reprezentanţii săi că nu îți poţi lua mâna de pe sănătate şi să te aştepţi la ceva bun.

-Ce altă problemă aţi identificat în activitatea dumneavoastră care îngreunează procesul de dezvoltare?

-O problemă la fel de gravă este faptul că nu se transferă competenţele de la nivel naţional la nivel local. În toate ţările există structuri intermediare între administraţia locală şi cea naţională. Sunt regiunile, care sunt foarte puternice şi care pot face proiecte de dezvoltare pentru toată zona. Eu cred că şi în cazul sănătăţii ar trebui să colaborăm foarte bine între judeţe. Nu este posibil să ne concurăm între noi, să prestăm aceleaşi servicii şi să nu fim capabili să gândim regional. Ar trebui gândită o politică naţională şi investiţiile trebuie să se ducă în special spre structurile regionale. Atâta timp cât deciziile se iau la Bucureşti, iar răspunderea este aici, banii se colectează la Bucureşti şi obligaţiile rămân la nivel local, evident că nu ai cum să faci ceea ce ar trebui.

-Foarte mulţi arădeni reclamă faptul că sunt nemulţumiţi de anumiţi angajaţi ai spitalului. Poate rezolva Consiliul Judeţean acest aspect?

-Vreau să se înțeleagă foarte clar: noi investim în spital, în aparatură, în clădire, sprijinim actul managerial, dar legea ne interzice să controlăm sau să sancționăm noi medicii sau asistentele. Ce putem noi să facem este să organizăm cât de repede concursurile de angajare, să alocăm bani cât mai repede pentru investiții, dar răspunderea este aici, la colectivul managerial care, din păcate, are tot felul de impedimente legale. Consiliul Județean a înțeles că este nevoie de cadre medicale mai multe la Spitalul Județean și am angajat aproape 200 de persoane! Adică am suplimentat personalul cu peste 10%. Am investit în modernizarea saloanelor și a aparaturii. Atât putem face noi. Ajung și la noi plângeri, dar nu le putem rezolva, le dăm mai departe conducerii spitalului, să ia măsurile legale. Noi suntem acuzați politic, pentru că așa s-au obișnuit oamenii, că președintele Consiliului Județean este vinovat dacă le ia medicul bani sau asistenta vorbește urât cu ei. Dar, în realitate, eu nu controlez nici medicii, nici asistentele. Conducerea Spitalului Județean poate lua măsuri, fie în urma sesizărilor, fie în urma chestionarelor de satisfacție a pacienților. Dar noi am constatat că din aceste chestionare nu reiese că ar fi probleme. ri pacienții nu scriu despre experiențele lor negative, ori majoritatea chiar nu are experiențe negative. Nu este mai puțin adevărat că e foarte greu să dai afară un angajat, dar nu este imposibil. Avem comisii de disciplină sau evaluare, dar sunt populiste. Aceste comisii, în loc să fie exigente, să analizeze fiecare secție, fiecare medic, fiecare angajat în parte, de multe ori au alte priorități sau prietenii. Eu am cerut conducerii spitalului să facă verificări, pentru că salariile s-au mărit, condițiile s-au îmbunătățit și așteptăm și relația cadrelor medicale cu pacienții să fie mai bună. Eu vreau și analize de eficiență.

-Care este cea mai mare problemă a sistemului de sănătate cu care vă confruntaţi?

-Lipsa descentralizării financiare! Banii arădenilor sunt duși la București și nu se mai întorc la Arad, înspre sănătate sau celelalte domenii vitale. Ar fi nevoie de o legislație care să prevadă un procent de bani care să revină la Arad, de exemplu pentru spitale. Alt lucru care mă deranjează este că s-a hotărât descentralizarea, adică mutarea deciziei de la București către județ, dar totuși Bucureștiul este cel care decide, însă pe banii noștri. Dacă vrem să angajăm mâine o infirmieră, managerul spitalului trebuie să facă o cerere la minister, iar ministerul decide dacă avem sau nu avem nevoie de acea infirmieră pe care am cerut-o. Este anormal! Dacă nu ai nicio responsabilitate, nu este normal să mai ai vreo decizie. Eu cred că asta ar trebui lămurită. Ori ne dai toată puterea și banii corespunzători, ori preiei toată puterea și toate cheltuielile!

0 0

Se deblochează situația privind achiziția lucrărilor de execuție pe drumul județean care face legătura între Sânpetru German şi limita judeţului Timiş, spre comuna Gelu. Autoritatea de Management POR din Ministerul Dezvoltării a transmis astăzi Consiliului Județean Arad o adresă prin care reglementează modul de aplicare al OUG 114/2018 referitoare la verificarea achizițiilor publice.  Anunțul vine la o zi după ce Agenția de Dezvoltare a Regiunii V Vest anunța la Timișoara modernizarea drumului județean din Timiș, pe ruta Cărpiniș-Biled-Bărăteaz-Gelu, până la limita cu județul Arad. Se va crea astfel încă o legătură rutieră de bună calitate între Arad și Timișoara!

Lucrările se vor realiza, în cele două județe, din fonduri europene!

Proiectul de modernizare a tronsonului de drum Sânpetru German şi limita judeţului Timiş are o valoare de aprox. 3,8 milioane euro, din care contribuţia Consiliului Judeţean Arad este de circa 70.000 de euro. Lucrarea constă în modernizarea a aproximativ 7 kilometri de drum. La asta se adaugă faptul că, anul trecut, Consiliul Județean Arad a finalizat reabilitarea drumului județean Arad-Felnac-Secusigiu.

În tronsonul din județul Timiș, se modernizează 37 de kilometri de drum județean, până la limita cu județul Arad, pentru conexiunea cu autostrada A1. Valoare lucrării este de peste 16 milioane de euro.

În urma investiției, în cele două județe vor rezulta peste 45 de kilometri de drum județean modernizate din fonduri europene, conectat la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat: „Acest drum face parte din strategia noastră de dezvoltare și este rezultatul consultărilor Consiliului Județean Arad cu conducerea Consiliului Județean Timiș. Arădenii de dincolo de Mureș vor avea un acces mai facil spre municipiul Timișoara, iar timișorenii, înspre autostrada Arad-Nădlac și, mai departe, spre București sau spre vestul continentului. Această investiție din cele două județe este un exemplu de cum ar trebui gândite proiectele comune de dezvoltare. Din păcate, avem foarte puține astfel de exemple în România, și din fericire unul dintre ele este la nivelul județelor Arad și Timiș”!

„Este un drum în parteneriat cu județul Arad. Împreună vor lega toată zona de Nord și de Est a județului cu autostrada, este o descărcare foarte bună la Pecica. Practic, locuitorii din zona până spre Sânnicolau Mare pot să vină pe această rută, să urce pe autostradă  la Pecica fără să fie nevoiți să treacă neapărat granița în Ungaria. Cu atât mai mult cu cât infrastructura care va fi reabilitată se află într-o situație destul de precară, practic va fi o soluție extraordinară pentru locuitorii din zonă și, evident, pentru cine dorește să coboare de pe autostradă către acea zonă a județului”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

0 0


Consiliul Județean Arad a câștigat un proiect european în valoare de 1.5 milioane de euro pentru extinderea și dotarea cu aparatură performantă a Unității Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Prin acest proiect se va extinde spațiul destinat urgențelor, cu 500 de metri pătrați, și se va cumpăra aparatură destinată strict pacienților care ajung la spital în regim de urgență: computer tomograf, ecograf cu aplicații cardiologice și un aparat de radiologie digitală.

„Am candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Arad cu un proiect concret, în care am pus accentul pe dezvoltarea și modernizarea Spitalului Județean. Astăzi avem în lucru proiecte de 58 de milioane de euro pentru Spitalul Județean, după ce Consiliul Județean a investit deja aproape 30 de milioane de euro, începând cu anul 2010. Este o diferență vizibilă între ceea ce a fost în trecut acest spital și ceea ce este acum! Construim două secții noi, Oncologie și Infecțioase Adulți, un spital nou, de Psihiatrie, am preluat clinica Cardiolife și extindem și modernizăm Cardiologia. Anul trecut, așa cum am repetat, am cumpărat în medie un aparat medical nou și modern săptămânal, pentru spital, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad. Facem cele mai mari investiții din ultimii 40 de ani, în sistemul de sănătate publică din Arad!” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Extinderea și dotarea cu aparatură radiologică a Unității Primire Urgențe sunt deosebit de importante atât pentru medici cât și pentru pacienți, deoarece investigațiile medicale se vor realiza într-un timp mult mai scurt.

„Achiziționarea unui computer tomograf care să fie folosit strict pentru urgențe va fi de un real folos pentru că vom putea efectua o tomografie mult mai repede. Anul trecut în regim de urgență s-au realizat 7.115  tomografii. Acum, la nivel de spital, avem un singur computer tomograf care este folosit de noi, de celelalte secții din spital dar și de pacienți cu programare. Dacă la urgențe ajunge o persoană care trebuie diagnosticată cu ajutorul tomografiei, iar aparatul este ocupat,  trebuie să așteptăm până se eliberează”, a explicat dr. Monica Puticiu, medic șef Unitatea Primire Urgențe.

”În urmă cu câțiva ani se făceau eforturi susținute pentru ca și spitalul din Arad să aibă un computer tomograf. Iată că acum putem vorbi despre trei asemenea aparate, deoarece al treilea computer tomograf va fi achiziționat tot în cadrul unui proiect destinat reamenajării ambulatoriului. Când toate aparatele vor deveni funcționale atunci timpii de așteptare se vor reduce considerabil, deoarece actualul computer tomograf va fi destinat doar pacienților internați în spital”, a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul SCJU Arad.

Directorul executiv al Direcției Programe din cadrul Consiliului Județean Arad, Gabriela Chiricheu, și Mihai Șeran, șeful Serviciului Managementul Spitalelor, din cadrul aceleiași instituții, au precizat că valoarea totală a investiției este de 6.770.408,44 lei (T.V.A. inclus), din care 2.316.373,27 lei pentru construcții și 4.454.035,17 lei pentru dotarea cu echipamente medicale. Contribuția U.A.T. Județul Arad la finanțarea acestui proiect este de 135.408,25 lei, reprezentând contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Proiectul are o durată de implementare de 36 de luni.

0 0

Aradul are două noi bazine de înot, cu aspect occidental, cu finisaje de calitate și o ambianță care s-ar potrivi în orice oraș din vestul Europei. Începutul de toamnă a anului trecut a venit cu vești bune pentru arădeni. Lucrările la bazinul de polo din cartierul Subcetate nu numai că se încheiau, dar, mai mult decât atât, Compania Națională de Investiții (CNI) a realizat și recepția lucrărilor. Baza sportivă urma să fie dată în folosință anul acesta, după preluarea sa de către municipalitate. Însă acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar în prezent, la aproape jumătate de an de la finalizarea lucrărilor. „Constatăm că în România un lucru început în 2008 se poate finaliza cu mare dificultate în 2019. Nici până în acest moment nu ştim ziua în care arădenii vor avea acces la acest bazin. Am trimis protocolul în luna ianuarie, a fost refuzată semnarea lui. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în februarie. Dintr-odată aflăm că domnul ministru doreşte să inaugureze bazinul de polo. Eu sunt bucuros că doreşte să vină la Arad, doar că trebuie să ştie că inaugurarea se poate face numai după ce avem un protocolul semnat. În al doilea rând, trebuie să recuperăm de la CNI aproape 1 milion de lei, echivalentul cheltuielilor de întreţinere a acestui bazin. Chiar şi după semnarea protocolului mai sunt câţiva paşi de făcut: să intrăm în Consiliul Local, să aprobăm organigrama şi în final să angajăm personal. De aceea, cred că o inaugurare se face numai după ce ai parcurs aceşti paşi şi mai ales când ştii că cetăţeanul poate să intre pe uşa acestui obiectiv începând chiar din următoarea zi. Constat cu regret că pe politicieni îi interesează mai mult festivităţile şi mai puţin dacă cetăţenii beneficiază de aceste investiţii.”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 23.140.051 de lei, din care 30% (6,7 milioane de lei) a reprezentat contribuția municipalității arădene, care în plus a pus la dispoziție terenul și a realizat toate utilitățile. Complexul din Subcetate are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lățime și o adâncime de 2,3 metri și unul mai mic, cu scop didactic și de agrement, care are 25 de metri lungime și 12,5 metri lățime. Baza Sportivă realizată în Cartierul Subcetate mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare și cabine de duș. Baza va fi administrată de S.C. Recons S.A, societate din subordinea Consiliului Local Arad care mai administrează și patinoarul municipal și ștrandul “Neptun”. Municipalitatea așteaptă acum propunerile arădenilor pentru dezvoltarea zonei adiacente cu noi spații destinate sportului.

0 0

În 4 martie 1887 s-a născut la Covăsânţ, judeţul Arad, Corneliu Micloşi (1887-1963), inginer, inventator, profesor în Timişoara, membru al Academiei Române. Ca autor al unor lucrări de referinţă privind tehnologia sudurii electrice (1926) şi construcţia tramvaielor (1928), Corneliu Miclosi şi-a adus o contribuţie esenţială în domeniul industriei materialului rulant. În 1927, în calitate de director al Uzinelor Comunale şi al Tramvaielor Electrice din Timişoara, Corneliu Micloşi a susţinut şi demonstrat administraţiei arădene, necesitatea introducerii în oraş a tramvaiului electric. În studiul de fezabilitate, întocmit atunci, C. Micloşi preciza că şina (rămasă de la tramvaiul cu cai) consta din mai multe profile de tip Vignol, amestecate rău, cu fiare plate, simple bucăţi de metal. De asemenea, stabilimentul central se afla într-o stare atât de primitivă, încât cu greu ar fi putut face faţă exploatării prin transportul în comun de acest tip. Şinele trebuiau înlocuite şi sudate, iar pentru drenarea apei, care băltea printre traverse, trebuia săpat un şanţ pe întreaga lungime a căii ferate, dar investiţia era considerată mai eficientă decât transportul cu autobuzele. Se argumenta că străzile au în general un pavaj gropos şi este atât de rău încât face ca eventualul transport cu autobuzele să sufere prin dese defecţiuni grave, cu ruperi de osii şi arcuri, producând mari pierderi. Propunerile inginerului timişorean nu au fost atunci luate în seamă, astfel că în anul următor (1928), primăria a demontat calea ferată, cumpărând autobuze.

1 0

Într-o societate tot mai avansată, în care diferențele de gen aproape s-au estompat, violența împotriva femeii încă reprezintă o problemă foarte serioasă pe care încă nu am reușit să o gestionăm. Potrivit IGPR, în 2017 s-au înregistrat 20.531 de fapte de loviri și alte agresiuni, în care victime erau femei, în proporție de 76%.

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, acest fenomen există încă la cote alarmante deoarece, în multe familii din România, relația bărbat-femeie funcționează ca acum 2000 de ani, epocă în care bărbatul era superior femeii datorită forței.

Specialistul este de părere că unele femei încă mai acceptă să rămână lângă agresor din cauza sărăciei, a lipsei unui loc de muncă sau chiar a sindromului Stockholm. “De cele mai multe ori, teama de schimbare, teama de a o lua de la zero, le împiedică pe unele femei agresate de a-și părăsi partenerul, iar unii bărbați simt când victima se supune și nevoia de dominare va escalada, iar agresiunile vor fi din ce în ce mai dese.

Din nefericire, încă există femei cu o educație precară, care au fost învățate că femeia trebuie să stea acasă, la cratiță, singura ei grijă fiind creșterea copiilor și treburile gospodărești, că trebuie să își asculte bărbatul și să accepte în tăcere și bătaia. Este foarte clar că în societatea actuală, fenomenul acesta trebuie să dispară, iar egalitatea dintre sexe nu trebuie să fie doar la nivel de discurs, ci trebuie să fie cultivată la nivel de societate”, declară psihologul Lenke Iuhoș.


Cauzele psihologicale care generează violența asupra femeii.

1.Consumul de alcool în exces 

“Sunt încă foarte mulți bărbați care sunt de părere că alcoolul ajută pe termen scurt evadarea din realitate. Starea de euforie sub influenţa alcoolului completează imaginea cioplită a bărbatuilui neputiincios. Este vorba despre acel bărbat care probabil suferă de incapacitate socială, de dureri neînţelese de el și este compleșit de depresie. Consumul exagerat de alcool ascunde probleme profunde ale bărbatului, care nu ştie cum să îşi rezolve situaţiile neconfortabile şi e condus de nevoia de dominare. Devine atotputernicul în raport cu femeia lui. Alcoolul provoacă impulsivitate, iritabilitate, perturbări ale dispoziţiei, paranoia, iluzii perceptive, instabilitate emoţională, iar toate acești factori îl împing să își lovească femeia”, explică psihologul Lenke Iuhoș. 

2. Paranoia bărbaților că sunt înșelați.

„Acest gând îi răpeşte din atmosfera caldă a relației, a familiei şi devin individualişti, stând ca un turn de control să vadă şi să acţioneze. Arată violenţă asupra femeii faţă de care tot ei îşi confirmă dragoste profundă. Se consideră corecţi şi sunt vulnerabili la nedreptăţile partenerei. Omul este mereu în gardă, este prudent, suspicios şi mereu caută indicii pentru gelozie. Adversarul lui este femeia. Nu pot avea încredere în ea şi în astfel de situaţii și chiar dacă femeia nu dă semnale cum ar fi infidelă, omul își contruiește mental realități false care să-și justifice lui însuși acțiunile violente”, declară psihologul.

3. Nevoia bărbatului de dominare 

„Există relaţii în care imaginea femeii se schimbă în ochii bărbatului. Bărbatul crede că femeile nu sunt la fel de inteligente, cu experiență, încrezătoare, puternice, determinate și independente ca bărbații. Dacă sunt determinate, le consideră „prea masculine”. Face glume despre femei, pentru a le dispreţui calitățile „tipice feminine”, în mod obișnuit foloseşte expresii umilitoare în ceea ce privește inteligența, genul și corpul acestora. Sursa problemelor lor este femeia. În astfel de ipostaze masculine, bărbatul nu este responsabil pentru acțiunile sau sentimentele lui. Din cauza comportamentului său violent sau a pierderii de controlului, el tinde să dea vina pe alții sau pe femeie. Trece la acţiune directă, cât mai josnic posibil. Totodată, nu crede că acel comportament dur este greșit sau că poate avea consecințe negative. Se comportă abuziv numai atunci când sunt singuri cu victima și sunt deosebit de buni şi amabili cu exteriorul relaţiei”, continuă psihologul Lenke Iuhoș.

4. Lipsa de comunicare

„Furia este o formă de comunicare în repertoriul său: vorbeşte exploziv, pasiv-agresiv sau învinovățește pe alții. Comunicarea nu are o codificare verbală, ci apare prin ieşiri de furie; aruncă vorbe, sparge lucruri. Este pueril, dar cu un comportament de neacceptat. Disputele pot fi şi o manipulare simplă de a impune unele interese egoiste. Comunicarea este cea mai simplă formă de colaborare, cu o importanţă de nepreţuit. Oamenii care vorbesc puţin, tind să îţi exprime emoţiile prin atitudine şi comportament. Compensarea duce în altă extremă, să forțeze partenera să înţeleagă ceea ce el nu a ştiut să comunice. Lipsa de comunicare, de convieţuire verbală, duce la erodări ale relaţiei în timp. Cuvintele sunt fascinante, au efect imediat asupra partenerului, folosite cu tact, pliate pe context şi timp pot scoate din dificultate o relaţie autodistrugătoare”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Cum poate fi combătută violența?

Specialistul crede că pregătirea pentru schimbare este răspunsul pentru combatarea violenței, iar din păcate mulți așteaptă ca această schimbare să se producă de la sine. “Suntem o lume comună care se leagă cu … legături vii între oameni. Nu este imposibil să apară schimbarea, o schimbare pozitivă, naturală, și fără intervenţia de specialitate, a unui psiholog, a unui duhovnic, a familiei, prietenilor etc. Nu de puține ori, după o serie neîntreruptă de certuri, poate apărea o trezire spontană a amândurora, care-și dau seama că viața în doi poate fi fascinantă și că un război continuu nu face bine nimănui. Din acel punct, din punctul trezirii spontane, relația intră pe făgașul normal, iar cei doi înțeleg că merg pe același drum, urmăresc un scop comun, nu concurează unul cu celălalt, nu aduce servicii nimănui o luptă gratuită de putere”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.


Psiholog Lenke Iuhoș

0 0

„Astăzi, la Arad, funcționează secții medicale la Spitalul Județean care sunt printre cele mai moderne din România!”

-Anul 2018 a fost un an cu investiții mari în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Consiliul Județean a ajuns la 30 de milioane de euro investite în spital! Ce urmează?

-Încă de la preluarea mandatului de preşedinte de Consiliu Judeţean, eu am avut ca prioritate absolută sănătatea arădenilor. Este o abordare normală, pentru că dacă ai o populaţie sănătoasă, te poţi baza că vei avea şi creştere economică, iar pe noi, cei care suntem aleşi în administraţia locală, și asta ne interesează. Împreună cu conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad am făcut o strategie. Am plecat de la faptul că una dintre cele mai frecvente boli din judeţul Arad este afecţiunea cardiologică. Și în proiectul de management al managerului spitalului, Carmen Lucuța, s-a regăsit acest palier. Prin preluarea clinicii Cardiolife de către Spital am făcut un pas pentru îmbunătățirea sectorului cardio-vascular. Al doilea pas îl va reprezenta modernizarea secţiei de Cardiologie. Ducem un milion de euro din fonduri europene pentru acest obiectiv. După ce intră banii, vom face și pasul următor, pentru extinderea și modernizarea secției existente. Va trebui să ne gândim şi la perfecţionarea forţei de muncă, să creştem studenţi, apoi medici rezidenţi, şi asta o să dureze ani de zile. Consiliul Judeţean va identifica în continuare surse de finanţare pentru modernizarea Secţiei de Cardiologie, pentru cumpărarea aparaturii de performanţă de care are nevoie. Ne dorim foarte mult, tot împreună, să lucrăm şi pe prevenţie. Până la urmă va trebui să facem în aşa fel încât cetăţenii să înteleagă că depinde şi de conduita lor şi de modul în care trăiesc zi de zi, să evite intervenţiile chirurgicale.

În anul 2017, au fost înnoite o parte din paturile de spital, unele ca urmare a donațiilor primite din Germania

-Ce proiecte are anul acesta Consiliul Județean pentru spital?

-Am încheiat un an bun pentru Consiliul Județean Arad, chiar dacă a început sub auspicii extrem de nefaste. Anul 2018 a fost, pentru noi, anul proiectelor europene. Continuăm pe direcțiile definite prin strategia pe care am enunțat-o în anul 2016, atunci când echipa de conducere a Consiliului Judeţean Arad își prelua mandatul. Este pentru prima dată în istoria acestei instituții când a fost depus un număr atât de mare de proiecte de finanțare, majoritatea pentru accesarea fondurilor europene, și când sunt inițiate proiecte de asemenea anvergură în domeniile-cheie ale administrației publice arădene, infrastructură, sănătate publică, servicii sociale și cultură. În domeniul sănătății publice, realizăm cele mai mari investiții din sistemul medical al județului Arad. În urma acestora, suma adusă de Consiliul Judeţean Arad pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență, de la preluarea sa în anul 2010, va depăși 90 de milioane de euro.

Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad este printre cele mai moderne din România

-Cum vor fi folosite fondurile europene și cele naționale, pe care le-ați câștigat pentru Spitalul Județean?

-Construim trei spitale noi Psihiatrie, Oncologie, un complex de Pediatrie-Matern, modernizăm cele și importante secții de spital (Cardiologie, Pediatrie Infecțioase – în parteneriat cu societatea civilă -, Infecțioase Adulți). Repet, pentru că este foarte important: în anul 2018, datorită parteneriatului și colaborării dintre Consiliul Județean și Primăria Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat săptămânal cu câte un aparat medical nou și modern! Nu cred că așa ceva s-a mai întâmplat undeva în România!


Primăria Municipiului Arad a dotat Compartimentul Nefrologie, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad cu un ultrasonograf performant cu doppler vascular portabil, cu arteriograf și cu un monitor/defibrilator în valoare de aproximativ 60.000 de lei.

-Este adevărat că unele dintre secțiile de spital din Arad sunt printre cele mai moderne din România?

-Da, este adevărat și mă bucur că ați remarcat și dvs. asta! Datorită strategiei noastre de dezvoltare a sănătății publice și a parteneriatelor cu Facultatea de Medicină și organizațiile non-guvernamentale, astăzi, la Arad, funcționează secții care sunt printre cele mai moderne din România: Unitatea de Primire Urgențe (cu aprox. 200 de pacienți deserviți zilnic), Hematologie, Pediatrie Infecțioase, Chirurgie II, TBC, Anatomie Patologică. În implementarea acestor proiecte își dă concursul conducerea Consiliului Judeţean Arad, alături de consilierii județeni și de aparatul de specialitate din Consiliu. Această echipă a demonstrat că are capacitatea să realizeze proiecte de interes strategic pentru dezvoltarea Aradului și în interesul arădenilor, și că, așa cum a promis, a schimbat ritmul în administrația județului! Rata de absorbție a fondurilor europene prin proiectele depuse de Consiliul Județean este de aproape 100%, de peste două ori mai mare decât media națională. Acesta este și motivul pentru care conducerea Consiliului Județean Arad a solicitat ca fondurile europene alocate României să nu mai fie gestionate la nivel național, ci regional.

Sălile de operație de la Secția Chirurgie 2 sunt astăzi printre cele mai performante din țară

-Aminteați despre preocuparea dvs. în domeniul prevenției. Cum anume, concret, vă puteţi implica la nivelul prevenţiei?

-Înainte, exista o comisie la nivel de judeţ care începuse să elaboreze programele de prevenţie. Eu îmi doresc să le preluăm, împreună cu Direcția de Sănătate Publică, Primăria Arad, să mergem în şcoli, sunt dispus să facem echipă cu cei din cadrul  Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” să realizăm o caravană cu care să ajungem cât mai aproape de pacienţi. Este important să comunicăm, să le explicăm cât de important este să ne schimbăm stilul de viaţă, să trăim sănătos, să avem grijă ce consumăm.


Consiliul Județean a cumpărat un aparat pentru spital, care îmbunătățește cu 80% diagnosticarea bolilor cardiace!

-Vă puteţi baza pe ajutor venit de la Bucureşti? Există programe naţionale la care puteţi apela?

-Din păcate, la nivel central nu există o astfel de preocupare, deşi lucrurile aşa ar trebui să fie. Dar nu înseamnă că dacă Ministerul Sănătăţii nu face acest lucru, nu trebuie să-l facem nici noi. Pentru că înţelegem misiunea pe care o avem, noi am început, deși uneori nu avem competenţe ca  autorităţi judeţene să facem lucruri care ar trebui făcute de Ministerul Sănătăţii. Îmi doresc ca la un moment dat să avem o guvernare responsabilă, cu o strategie naţională, să nu ni se pună piedici, aşa cum se întâmplă astăzi. Îmi doresc să avem oameni politici la nivel naţional care să nu ia mâna de pe un sector cum este cel al sănătăţii, cum s-a întâmplat acum, când din anul 2010 au transferat toate spitalele către administraţia judeţeană fără să ne aloce și banii pentru funcționarea și modernizarea lor. În Constituţie scrie foarte clar că nu poţi da atribuţii unei autorităţi locale fără să îi asiguri finanţarea corespunzătoare. Dar ni s-a pus totul în brațe, într-o stare catastrofală, iar apoi au început să ne trimită controale și să ne pună în vedere amenzi, Ministerul Sănătății a început să ne spună cum ar trebui să fie spitalul pe care el nu a fost în stare să îl gestioneze. Ce nu a făcut statul în zeci de ani, noi, Consiliul Județean a trebuit să facem în câțiva ani, la Spitalul Județean. Partenerul nostru principal în dezvoltarea Spitalului este Primăria Municipiului Arad, care investește mult, în ultimii ani, în special în aparatură. Colaborăm foarte bine și cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, care finanțează o parte din activitatea spitalului. Și, nu în ultimul rând, cu Direcția de Sănătate Publică, unde avem parteneri corecți în dezvoltarea actului medical.

Cameră de resuscitare, la Spitalul Județean din Arad

(Va urma)

0 0
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, invită arădenii să voteze prioritățile județului în cadrul unui studiu realizat de Banca Mondială. În programul care evaluează ierarhia principalelor proiecte administrative din România și-au exprimat părerea, până acum, 70.000 de persoane. Campania se desfășoară până în data de 22 martie.

Potrivit statisticii Băncii Mondiale, Aradul ocupă locul 19 ca număr de răspunsuri primite din partea cetățenilor în urma consultării publice și locul 27 ca număr de voturi raportat la mia de locuitori. Primele 3 proiecte alese ca cele mai importante de către cetățenii din Arad până în acest moment sunt: 1. Construirea Secţiei Obstetrică – Ginecologie şi Neonatologie, a Secţiei Chirurgie Infantilă și a Secţiei Pediatrie la Spitalul Județean de Urgență, 2. Proiectul complex de conversie și revitalizare a Cetății Aradului și 3. Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Arad.
Arădenii mai pot vota pentru:

  • cale ferată pentru tren de mare viteză Arad-Timișoara
  • modernizarea rețelei de tramvai Arad-Ghioroc
  • programul de regenerare urbană între blocuri
  • centrale de producere a energiei termice
  • modernizarea CET
  • reamenajarea și regularizarea Mureșului
  • modernizarea structurii de traversare a podului Traian.
    „Vă rog să votați! Cetățenii din Arad sunt invitați să se implice în ierarhizarea proiectelor strategice pentru comunitatea noastră până pe 22 martie accesând acest chestionar: https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk. Detalii găsiți pe www.facebook.com/Prioritățile.Orașului.Tău și pe siteul web al inițiativei: www.prioritatileorasuluitau.ro” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

0 0

Parlamentarii PSD au declarat de trei ori în ultimii doi ani, cu tărie, că tocmai ce au salvat stațiunea Moneasa. Și de declarațiile lor, dar și de Moneasa, s-a ales praful!


Arădenii s-au obișnuit cu discursul lipsit de consistență pe care reprezentanții de frunte ai PSD Arad îl afișează în spațiul public. Reprezentând interesele Guvernului, uneori chiar împotriva arădenilor, realizările parlamentarilor PSD Arad sunt practic zero. Retorica, însă, este plină de elan, de promisiuni fără acoperire și care, în mod firesc, rămân nerealizate. De Moneasa s-a ales praful…

Îngropată într-un anonimat vecin cu uitarea

Printre țintele predilecte ale pesediștilor, mostră a promisiunilor neonorate, dar și a incapacității de a realiza ceva concret, este stațiunea Moneasa. Sub „măreața” guvernare PSD, Moneasa este îngropată într-un anonimat vecin cu uitarea, doar nostalgicii mai amintindu-și de faptul că, totuși, Moneasa este o stațiune de interes național. Nepriceperea PSD ascunde cu dibăcie acest statut.

Vedere cu locul de joacă de la Moneasa

Primul zăhărel pesedist

Primul zăhărel pesedist s-a referit la Masterplanul pentru turism. Vă mai amintiți de fotografia postată de deputatul Tripa, cu ministrul Turismului, în care povestea că tocmai a rezolvat marile probleme ale stațiunii? Ei bine, nu le-a rezolvat. Se întâmpla în 8 august 2017. Nimic din puținul reținut în Masterplan, în dreptul stațiunii Moneasa, nu s-a concretizat. Se vorbea atunci despre realizarea unui parc de aventuri la Moneasa și includerea stațiunii în circuitul internațional. Și cu vorba am rămas. În alte locuri din țară au început investiții majore. La Moneasa, nu! De Moneasa s-a ales praful!

Amănunte despre prima poveste nemuritoare pesedistă, la linkul:

Al doilea zăhărel pesedist

Despre Moneasa s-a mai auzit doar la furtuna din septembrie 2017, când toți brazii din parcul stațiunii au fost smulși din rădăcini. Nu e destul că era plictisitoarea, Moneasa a devenit, peste noapte, și cheală. A doua promisiune PSD a fost de investiții majore prin care stațiunea devastată va renaște. Nu suna rău, numai că deputatul PSD Florin Tripa a ambalat în cuvinte mari niște fapte mici. Concret, sub titlul pompos „Moneasa renaște cu sprijinul Guvernului României”, realitatea era că Guvernul, așa cum declara însuși Tripa, a investit în 1800 metri pătrați (o mie opt sute!), deci cât o curte mai mică de casă țărănească. Tripa spunea că investiția s-a realizat „într-o formă estetică adusă la gustul zilei”, o declarație atât de confuză și de absurdă care poate însemna, până la urmă, orice. Dacă realizăm un calcul sumar, Guvernul PSD a plătit, la Moneasa, 500 de lei/metrul pătrat de verdeață. Cineva, fără îndoială, a făcut o afacere foarte bună aici, dar nu stațiunea…

Amănunte despre a doua poveste nemuritoare pesedistă, la linkul:

Al treilea zăhărel pesedist

Săptămâna trecută, în același stil pompieristic-bombastic, deputatul PSD Florin Tripa aruncă pe piață o altă „gogoașă”: anunță că Moneasa are posibilitatea de a se dezvolta, prin grija Guvernului. „Vestea cea bună a sosit vineri, când Guvernul a decis printr-un memorandum acordarea unui ajutor nerambursabil, respectiv grant, în proporţie de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile…” „…Nu pot să nu întrevăd oportunităţi excelente pentru Moneasa, staţiune balneară de interes naţional şi simbol de forţă al judeţului Arad”.

Mașinile parchează pe unde apucă, pe aleea stațiunii

De fapt, Guvernul nu dă nimic, promite doar că ar putea cofinanța investiții pentru toate stațiunile balneoclimaterice din România, deci nu doar cu țintă precisă pe Moneasa. Pentru aceeași finanțare sunt eligibile și Sovata, Băile Felix, Borsec, Techirghiol, Tușnad, Covasna, Băile Herculane, Călimănești Căciulata. De fapt nu este un program pentru salvarea unor stațiuni muribunde, ci pentru dezvoltarea tuturor stațiunilor din țară! Finanțarea maximă va fi de 50% din cheltuielile eligibile. Adică investitorul pune maxim 200.000 de euro, iar statul contribuie cu maxim 200.000 de euro la investiția respectivă. Sunt însă eligibile și investițiile autorităților publice pentru amenajarea stațiunii.  

Amănunte despre a treia poveste nemuritoare pesedistă, la linkul:

O concluzie amară

În concluzie, în relația PSD-Moneasa, parafrazăm un vechi proverb românesc: „vorba multă, sărăcia stațiunii”. Printre promisiuni și comunicate de presă, de Moneasa s-a ales praful…

În timp ce dinspre PSD Arad curgea cu promisiuni înspre Moneasa, Guvernul PSD, la București, tăia drastic biletele de tratament alocate pensionarilor în stațiunea de la poalele Codrului Moma. Nu este mai puțin adevărat că, prin introducerea tichetelor de vacanță, anul trecut, unele stațiuni din țară au renăscut. Dar nu și Moneasa. Ea rămâne încremenită în letargie, ca și cum tăvălugul neputinței ar fi trecut distructiv peste ea…

La Moneasa, din păcate, și iarba moare de plictiseală…

0 0

Exponent al moștenirii arhitecturale lăsate în zona Banatului de către familia nobiliară aromână Mocioni, ansamblul din Căpâlnaș vorbește și astăzi despre bunăstarea și importanța acestei mari familii.

Palatul, element-cheie compozițional a întregului ansamblu, este unul dintre primele proiecte ale arhitectului vienez Otto Wagner.

Proiectată cu eleganță, după modelul Micului Trianon din Versailles, clădirea palatului este pusă în evidență de parcul dendrologic înconjurător și este deservită de diferitele anexe, constituind astfel ansamblul Mocioni din Căpâlnaș, unul dintre cele mai remarcabile ansambluri nobiliare de secol XIX din spațiul extraurban românesc.

În inima unui parc de opt hectare!

Aflată în inima parcului de 8 ha, impunătoarea siluetă a palatului se remarcă din spațiul public ca fiind capul de perspectivă al aparatului de acces – o frumoasă alee mărginită cu copaci. Marcând prima etapă de creație a lui Otto Wagner – cea premergătoare perioadei proiectelor în stil Secession ce vor consacra opera arhitectului vienez – palatul Mocioni este construit într-un spirit clasicizant, de factură eclectică, fiind inspirat de modelul Micului Trianon din Versailles. Volumul clădirii este gândit într-o manieră caracteristică epocii și spațiului de dezvoltare a acestui program arhitectural, fiind compact și impunător, însă nu lipsit de grație. Atributele arhitecturale ale palatului sunt tipic clasice – axialitate, simetrie, ritm, registre, ierarhizare – fiind utilizate pentru a vorbi despre statutul nobiliar al proprietarilor.

Cea mai valoroasă bibliotecă din Imperiu!

Logica constructivă interioară a palatului are în centrul schemei funcționale sala bibliotecii, ce găzduia una dintre cele mai valoroase biblioteci private ale Imperiului Austro-Ungar. Această sală este amplasată în centrul de greutate a planului nivelului de călcare al construcției și este acoperită, la nivelul etajului și al șarpantei, cu două luminatoare suprapuse, ce îi garantează necesarul de lumină naturală. La parter, biblioteca este precedată, înspre accesul principal, de un salon de onoare, iar înspre accesul dinspre parc, de nodul de circulație verticală, dominată de o scară impresionantă. La etaj, deasupra sălii bibliotecii și în jurul primului luminator, se dezvoltă o cursivă, ce deservește diversele saloane perimetrale.

Din punct de vedere al tratării interiorului, se observă o atenție deosebită acordată acestuia. Astfel se remarcă jocul de culori al finisajelor, calitatea materialelor folosite, bogăția elementelor decorative și subtilitatea plastică a accesoriilor. Cele câteva corpuri de iluminat, mobilierul din lemn masiv și șemineele ce încă se mai conservă, atestă imaginea somptuoasă a locuirii nobiliare din epoca sa de apogeu.


Unic în România!

Parcul, accesoriu indispensabil al locuirii nobiliare extraurbane moderne, este amenajat în jurul palatului, atât cu rolul de a pune în evidență palatul ca obiect arhitectural dominant, cât și pentru a completa funcția de loisir a acestor ansambluri. Parcul dendrologic al familiei Mocioni din Căpâlnaș este compus din articularea ingenioasă a două zone cu caracter peisagistic distinct. Prima, o grădină semipublică de factură neoclasică, armonizată cu stilul arhitectural al palatului, este dezvoltată în imediata apropiere a acestuia și este constituită din doua curți de onoare ce preced accesele principale în construcție, plantate cu arbori de esență rară. 

A doua zonă, cu caracter privat și proiectată într-un stil romantic, prezintă o vegetație abundentă, alei sinuoase și un părău amenajat și se află departe de spațiul public, unde găzduiește monumentele funerare ale familiei Teleki.

drd. arh. Anca Majaru
ist. Irina Leca
Sursa: monumenteuitate.org

0 0

Ies la iveală detalii teribile în cazul crimei urmată de sinucidere, în Arad. Tânăra de 38 de ani ucisă, noaptea trecută de soţul cu care se afla în divorţ, ceruse ordin de protecție, în instanță, împotriva bărbatului, însă a renunțat la proces.

Una dintre vecine a declarat că a auzit ţipete în apartament.

După ce a fost sigur că soţia sa, Izabela Ramona H., este moartă, criminalul s-a înjunghiat în abdomen, apoi s-a aruncat de la etajul 9 al blocului în care locuia.

Cel care a sunt la 112 a fost chiar micuţul cuplului. Copilul a găsit cheile apartamentului, a descuiat şi a ieşit din casă cerând ajutor.

Florin şi Izabela, care aveau o relaţie de 22 de ani, erau în proces de divorţ încă de anul trecut.

Femeia ceruse ordin de protecţie în instanţă pe numele bărbatului, însă a renunţat la proces. 

Surse din anchetă spun că bărbatul de 40 de ani bănuia că soţia lui are un iubit şi, orbit de gelozie, a ucis-o chiar în apartamentul în care locuiau împreună cu cel mic.

Sursa:observator.tv

0 0

Nenorocirea s-a produs în noaptea de duminică spre luni, într-un apartament al blocului A7, aflat pe Calea Aurel Vlaicu, în Arad. Din primele informaţii, un bărbat şi-a ucis nevasta, iar la scurt timp omul s-a sinucis.

Cei doi soți se aflau în plin proces de divorţ, aveau în jur de 40 de ani şi se pare că totul s-ar fi produs pe fondul geloziei bărbatului.

Martor al grozăviei a fost copilul de 10 ani al cuplului, el fiind cel care a sunat la 112.

Sursa:observator.tv

0 0

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a solicitat ieri Agenției de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Extindere Magistrală Gaz – Valea Crișului Alb” cooptarea Consiliului Județean în această Agenție, pentru a putea susține inițiativa primarilor care își doresc extinderea rețelei de gaz în această parte a județului. Iustin Cionca a explicat primarilor că este necesară corelarea strategiilor locale cu Strategia de Dezvoltare a Județului Arad.   

În cadrul unei ședințe organizate miercuri, la Sebiș, primarii participanți, membri în Agenția de Dezvoltare Intercomunitară „Extindere Magistrală Gaz – Valea Crișului Alb” au declarat că este necesară includerea Consiliului Județean în acest ADI, pentru că astfel crește șansa extinderii rețelei de gaz în județ. În discuții s-au constatat încă suficiente neclarități legate de finanțarea documentației economice, a studiilor de fezabilitate și a cheltuielilor de racordare. 

„Văd că se încearcă politizarea acestui subiect, al extinderii rețelei de gaz în județul Arad. Eu nu vreau să intru în jocurile politice, însă constat că se încearcă dezbinarea primarilor și îndepărtarea Consiliului Județean dintr-un parteneriat pentru cetățeni. Eu zic să muncim noi, împreună, primarii și Consiliul Județean, și să lăsăm politicienii să facă declarații politice, pentru că miza este foarte mare, nu una de orgoliu, nu un schimb de replici politice. Locul Consiliului Județean este alături de primăriile din județ, în orice construcție care își propune dezvoltarea Aradului” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Primarul comunei Gurahonț, Lenuța Moțica, a confirmat această declarație, precizând că din păcate multe proiecte sunt discutate în cheie politică și nu administrativă, în beneficiul cetățenilor. La rândul său, Gheorghe Feieș, consilier al președintelui Iustin Cionca, a declarat că asocierea cu Consiliul Județean asigură o garanție mai mare pentru realizarea proiectului de extindere a rețelei de gaz, ținând cont și de aparatul de specialitate mai amplu și mai experimentat al Consiliului Județean Arad, în comparație cu primăriile de comune. 

„Aici toți trebuie să fim uniți, primăriile cu Consiliul Județean, cu parlamentarii, cu Prefectura, să rezolvăm cât mai rapid extinderea rețelei. Asta nu este o joacă politică, dacă cineva își propune să confiște proiectul, îl pune în pericol. Mă surprinde că există voci care susțin că prin excluderea Consiliului Județean din Agențiile de Dezvoltare Intercomunitară pe gaz se va munci mai eficient, vor fi rezultate mai bune. Orice arădean de bună credință nu poate crede asta, este chiar absurd!” – a declarat Iustin Cionca.

Cu 22 de ani în urmă, a mai existat un proiect similar de extindere a rețelei de gaz până la Moneasa, dar s-a oprit în orașul Ineu, chiar dacă primăriile implicate au plătit la vremea respectivă contribuțiile necesare. Iată de ce este important ca primăriile să aibă un partener serios și constant în acest proiect, ca el să nu se stingă pe parcurs, odată cu schimbările politice, a declarat Iustin Cionca. 

0 0

Consiliul Județean Arad a organizat miercuri o dezbatere publică în comuna Șepreuș. În fața a aprox. 150 de localnici, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și vicepreședintele Sergiu Bîlcea au predat constructorului PORR amplasamentul drumului Sintea Mare-Șepreuș. 

Lucrările de modernizare a acestui drum județean, în lungime de 14,2 km, vor începe în jurul datei de 15 martie (în funcție de condițiile meteo).

Președintele Consiliul Județean a precizat că județul Arad se dezvoltă prin fonduri europene. „Județul Arad se dezvoltă prin fonduri europene, în lipsa alocărilor necesare de la bugetul de stat! Eu cred cu fermitate că banii arădenilor trebuie să rămână, în mare măsură, acasă, la Arad! Este al treilea an când Consiliul Județean nu primește de la bugetul de stat niciun leu pentru investiții, iar anul trecut am primit ZERO lei din TVA-ul colectat de la firmele din Arad! Nu este normal să se întâmple asta, dar avem norocul că știm să scriem proiecte europene și am adus din fonduri europene banii pe care ni i-a luat Bucureștiul”.

Vicepreședintele Sergiu Bîlcea a accentuat în prezentarea sa că în această primăvară încep lucrările majore pentru modernizarea drumurilor județene! Valoarea acestora este de 805 milioane lei, dintre care 561 milioane lei din fonduri europene, 131 milioane lei din banii Consiliului Județean și doar 113 milioane lei de la Guvern. Drumul Sintea Mare-Șepreuș nu va fi reparat, ci modernizat! Asta înseamnă că lucrăm la structura drumului, facem o lucrare de calitate, inclusiv la șanțuri. Intervenim la baza drumului. Garanția lucrării este de cinci ani” – a declarat vicepreședintele Sergiu Bîlcea.

Managerul de proiect din partea firmei PORR, prezent la dezbatere, a explicat în ce va consta lucrarea: frezarea drumului existent, refacerea structurii, două straturi de asfalat, cinci podețe, refacerea sensului giratoriu din Șepreuș, accesele la proprietăți, podețe noi în localitate. 

0 0

La sfârșitul săptămânii în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare. Președintele Consiliului Județean Arad transmite locuitorilor raioanelor Ungheni si Ialoveni un îndemn pentru participarea la vot. Județul Arad este înfrățit cu cele două raioane și își dorește să susțină logistic și prin orice alte mijloace pregătirea lor în vederea aderării la Uniunea Europeană.

,,Uniunea Europeană este singura cale de urmat pentru Republica Moldova! Aceste alegeri pot marca o ruptură definitivă cu trecutul si un angajament ferm al cetățenilor moldoveni, al românilor de peste Prut față de principiile europene, față de un viitor într-un stat modern, democratic, dezvoltat. Într-un răstimp de 10 ani de la aderarea Romaniei la UE județul Arad a absorbit un miliard de euro în mediul public și privat și a folosit aceste fonduri pentru creșterea calității vieții arădenilor. Aradul este astăzi principala destinație a românilor care își caută un loc de muncă nu în străinătate, ci în țara lor! Cu un șomaj de 1,3% în județ, cu proiecte majore de canalizare și extindere a rețelei de apă, modernizarea sistemului de sănătate publică, modernizarea drumurilor județene, un program de regenerare urbană unic în România, Aradul s-a dezvoltat pe fonduri europene și este astăzi un exemplu în România a ceea ce înseamnă valorificarea corectă a aderării la UE. Îmi doresc ca partenerii noștri din Republica Moldova și cetățenii europeni să se inspire din acest exemplu. Consiliul Județean Arad s-a oferit să asigure pregătirea funcționarilor din Ungheni și Ialoveni  care se vor specializa în scrierea de proiecte pentru finanțarea europeană, să contribuim astfel în felul nostru, la dezvoltarea celor două raioane”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

0 0

Un articol care explică, pe înțelesul tuturor, de ce s-au înmulțit gropile în toată România, ca, după ploaie, ciupercile!

Viorica Dăncilă se laudă că PSD a scos România din noroi. Afirmația în sine este o glumă proastă, grosolană, un fel de porno-politichie de care râd bețivii prin birturi după două rânduri de monopol cu dulce. În realitate, PSD a băgat România nu în gropi, nu a scos-o din noroi… Și să mă explic.

Vacanța lungă a lui Liviu Dragnea din toată luna ianuarie, în Insulele Maldive, cu drăguța Irina, a blocat orice tentativă de construire a bugetului. Este adevărat că bugetul ar fi trebuit discutat deja în octombrie, dar îndârjirea de a schimba legile pentru scăparea corupților de la închisoare, criza politică din PSD, canibalismul conducerii, inepțiile miniștrilor, au pus în așteptare dezbaterea pentru stabilirea investițiilor, veniturilor și cheltuielilor statului pe anul 2019. Și după revenirea lui Dragnea din concediu s-a întârziat extrem de mult cu bugetul, pentru că partenerii politici ai PSD, ALDE și UDMR, au simțit miros de anemie și de sânge în tabăra colegilor lor, și și-au jucat, la rândul lor, cartea, ridicându-și cât au putut de mult pretențiile.

Iată-ne aproape de finalul lunii februarie, și administrațiile locale, primăriile și Consiliile Județene din România încă nu știu nici astăzi pe ce bani pot miza, cât vor putea cheltui și, mai ales, când vor putea începe măcar minimele lucrări de întreținere. Așa se face că s-au înmulțit gropile în toată România, ca, după ploaie, ciupercile. Iar prin relaxarea lungă a lui Liviu Dragnea în Insulele Maldive ce a dus la tergiversarea bugetului, prin luptele sale interne pentru care și-a folosit toată atenția și energia, PSD a transformat țara din „Grădina Maicii Domnului”, în „Groapa în care și-a rupt mașina Maica Domnului”, blocând orice fel de lucrare de asfaltare, fie că vorbim despre plombare, reparații  sau modernizare.

În ultimele săptămâni au circulat imagini pe internet cu muncitori care aruncă asfalt în gropi și îl încălzesc cu un fel de pârjolitor de porci, doar-doar improvizația asta va ține până se deblochează banii pentru lucrări. Această soluție proastă de compromis se numește „asfalt la rece” și costă de 8 (opt!) ori mai mult decât asfaltarea normală. Și nu se realizează legal, ci la mica înțelegere a administrațiilor cu firmele de construcții, care înțeleg și ele că circulația pe drumurile desfundate din județele patriei este o aventură mortală. Tot din acest considerent unele primării umplu gropile cu pământ, altele cu piatră, fiecare cu ce poate, până PSD, în generozitatea sa, va permite începerea lucrărilor în România.

Știu că pentru opinia publică este greu de înțeles. Oamenii se uită la primari, se uită la președinții de Consilii Județene, și îi înjură cu năduf, pentru că sunt mai aproape de problemă, de planetara ruptă, de janta îndoită, de cauciucul tăiat, de mașina care s-a răsturnat în șanț după evitarea unui crater din drum. Dar adevăratul destinatar al sudalmelor este la București, acolo unde el mustăcește cu gândul mai degrabă la Irinuca, la concediu, la amnistie și grațiere, decât la drumurile noastre toate pe care PSD nu le va repara probabil niciodată…

Foto trucaj Liviu Dragnea: kmkz.ro

0 0

Una dintre marile probleme ale cimitirelor arădene a fost aruncarea resturilor vegetale. S-au format adevărate rampe de gunoi la marginea aleilor, lângă morminte. Sătulă de această situație, Gospodărirea Comunală a amplasat containere pentru colectarea resturilor. Schimbarea în bine este deja vizibilă!

Conducerea SC. GOSPODĂRIREA COMUNALĂ ARAD S.A.  îi anunță pe toți deținătorii locurilor de înhumare că s-au amplasat un număr de 80 europubele noi  de 1,1 m³ în incinta cimitirelor Pomenirea, Eternitatea, Mureșel și Gai și îi roagă totodată  să le folosească.

Mai precis, resturile vegetale rezultate de pe morminte și din jurul acestora să fie colectate şi duse către pubelele din cimitir. Colectarea deșeurilor se va face cu un autocompactor specializat deținut de către societate. 

Deținătorii locurilor  de înhumare aflate în cimitirele Eternitatea, Gai, Pomenirea și Mureșel, cărora le-au expirat concesiunea, trebuie să se prezinte de urgență la Serviciul Administrare Cimitire, cu sediul de pe str. Poetului  nr. 1 sau calea Bodrogului nr. 1  de luni până vineri, între orele 08:00-15:00, telefon 0257/272.117 sau 0257/281.161, în vederea preschimbării actelor de dare în folosință, actelor/contractelor de concesiune și achitării taxelor de închiriere  cimitire/locuri de veci .

0 0

Chiar dacă rețeaua Facebook scade din popularitate în rândul tinerilor, “sora” lui mai mică, Instagram, ia având și într-o perioadă scurtă de timp va depăși numărul de utilizatori ai Facebook. La ora actuală, Instagram a depășit 1 miliard de utilizatori activi în fiecare lună, iar 500.000 dintre ei activează zilnic pe această rețea. De asemenea, 68% dintre utilizatori sunt femei, 80% sunt din afara Statelor Unite, iar 72% dintre adolescenți folosesc Instagram, potrivit Omnicore Agency.

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, dincolo de beneficiile enorme oferite de Social Media, în special prin Facebook și – mai nou – de Instagram, sunt totuși 6 efecte psihologice negative generate de folosirea Instagram-ului: anxietatea, depresia, singurătatea, calitatea somnului, impactul asupra imaginii propriului corp și teama de a nu fi la curent. 

1. Anxietate. 

„Cunoaşterea persoanelor noi de pe Instagram, ştiri noi, poze ca la carte, doar gândul asupra lor e capabil să provoace nelinişte profundă în cazul persoanelor vulnerabile. Stresul acela necontrolat, care dispare doar atunci când e vizualizată o postare, dă impuls neliniştii fără a ştii măcar de ce. Oamenii care își trăiesc viața mai mult în mediul online au tendința de a trata viața reală numai pe fugă. Se bucură când primesc calificative în mediul online și nu prea îi mai interesează opinia oamenilor despre ei în viața reală. Instagram-ul, mai nou, oferă o imagine distorsionată, în sensul că sunt evidențiate, tăiate din context, doar momentele în care zâmbim pentru câteva secunde, clipe percepute de mulți ca un model care se poate îndeplini, drept pentru care stările de anxietate au crescut exponențial”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

2. Depresie. 

„Depresia este mai frecventă în rândul persoanelor care accesează automat la prima deschidere a rețelei WI-FI sau a datelor mobile orice zonă de socializare. Din păcate, sunt mulţi tineri care nu ştiu cum, unde şi de ce să socializeze. Mulţi nu simt că socializarea reală se face cu perseverenţă şi răbdare în mediile cu care ei au tangenţă. Se autoexclud şi doar cu un click se refugiază în viaţa colorată, mişcătoare de pe Instagram. Avem motive să credem că vizitele exagerate în lumea virtuală reduc treptat formele obișnuite de contact social și acest lucru se leagă de tulburările psihice ulterioare care apar. Simptomele se dezvoltă şi comportamentele se adâncesc în timp. Omul își pierde interesul de a intra în contact cu ceilalți, devine trist şi obosit, nu e de mirare că dă vina ușor pe oricine și orice. Creierul e învăţat să codifice situaţiile neplăcute şi ştie şi să reacţioneze neplăcut. Profunzimea lucrurilor de pe Instagram stă în percepţia postărilor și a concluziilor trase în gândirea internă proprie. Acesta poate provoca reacţii de tristețe profundă, de devalorizare, nepăsare. Tot ce nu merge conform aşteptărilor, provoacă tristeţe, neputinţă şi acceptare negativă”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

3. Singurătate.

 „E dureros să vezi oameni care trăiesc alături, stau la masă împreună şi totuși cu telefonul numai în mână. Ochii lor strălucesc în ecranul schimbător al aparatului. Sunt doi şi totuși singuri. Sentimentul de singurătate persistă atunci când oamenii renunță la propria identitate și se identifică numai cu postările altora, cu trăirile altora, cu emoțiile altora. Această percepție este concomitentă cu trăirea unor emoţii disfuncţionale, emoţii care au puterea de a-l extrage pe om din viaţa fluctuantă și îl aruncă în singurătate; dar nu acel tip de singurătate în care persoana nu este înconjurată de nimeni, ci acel tip de singurătate când oamenii roiesc în jurul nostru, o singurătate a minții, a percepției”, spune Lenke Iuhoș.

4. Calitatea somnului.

„Somnul este remediul de refacere a corpului. E bine ca acest ritual al minţii şi al corpului să fie tratat cu atenţie de oricine indiferent de vârstă. Trecerea de la starea de veghe la cea de somn e preferabil să fie făcută cu uşurinţă. E bine să ştim că avem nevoie de acele clipe de odihnă, care poate sunt furate de momentele pe care mulţi le pierd prin utilizarea Instagramului până la orele târzii, chiar cu mult după miezul de noapte. Nu îşi dau seama că, întârziind instalarea somnului, automat se dezechilibrează programul de refacere. A doua zi apar acele mici clipe de disconfort care doar prin somn pot fi remediate. Mai grav e atunci când, în timpul somnului, la o trezire noctură, se deschide profilul de socializare pentru a verifica numărul de like-uri, prezenţa persoanelor la acea oră, postări şi multe lucruri fără sens. Aceste informaţii rup tăcerea creierului şi îl pun în acţiune, un gram în plus pentru a apărea în timp tulburări de somn, mai ales la copii şi adolescenţi, chiar şi tulburări de atenţie apărute prin comportamente deranjante”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

5. Impactul asupra imaginii propriului corp. 

„Adulții și adolescenții, în special femeile şi tinerele fete, se pot simți nesigure în pielea lor, văzând versiunea falsă a perfecțiunii altcuiva. Acest lucru poate duce la un nivel mai scăzut al satisfacției de viață și poate afecta drastic starea de spirit a unei persoane. Străduinţa de a arăta foarte bine, de a arăta cât de specială e ca persoană, poate întări sentimentul de comparație și poate determina disperarea. O postare poate să genereze aşteptări nerealiste la tinerii vizitatori. Imaginile, dar mai ales poziţiile de fotografii formează percepţia sinelui prin asemănarea propriului corp cu poze care, de multe ori, sunt aranjate în așa fel încât, cel care apare în poză, să fie versiunea lui cea mai înaltă. Mulţi nu au încercat încă să vizualizele Instagram-ul cu detaşare, ca o versiune  mai sănătoasă a propriei vieţi, prin propriul stil”, explică specialistul.

6. Teama de a nu fi la curent. 

„Teama de a nu fi autentic este un efect observabil mai ales la adolescenţi. Ei se caută, se autocunosc. Ei văd trendul în comerţ, în reclame, mai ales pe blogul formatorilor de opinie. Ei, prin obişnuinţă, datorită activităţilor de învăţare, aşteaptă să li se ofere modele de a face o schimbare de apariţie, care să se plieze pe oferta societăţii. Trendul poate fi mişcarea corpului, ţinuta mai altfel ca până ieri. Această schimbare deseori e bruscă pentru ei, adolescenţi, deoarece ei văd imagini postate, însă de la o fotografie cu cineva până la adopta acel stil calea e lungă. Această adaptare la stil, abordarea noului look presupune efort substanţial din partea tânărului. Teama aceea de a nu aparține unui grup este cauzată de convingerile proprii care se bazează pe condiţionări. Când deja îţi forţezi stilul, expunerea imaginii tale sociale, apare starea de teamă alimentată de nesiguranța în propria imagine. Persoanele care se confruntă cu astfel de inamici, sunt oameni care de multe ori iau decizii atunci când totul în mintea lor este sub semnul întrebării. Neîncrederea în propria persoană naşte frică”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

0 0

O rețea de canalizare fără pericole de colmatare și înfundare, cu durată de viață de 100 de ani pentru materiale. Asta înseamnă lucrarea Companiei de Apă Arad din zona cartierului Aurel Vlaicu și care, în această primăvară, se va extinde și pe Bulevardul Revoluției. 

În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional Compania de Apă Arad S. A., Aradul beneficiază de noi lucrări de reabilitare ale reţelelor de canalizare.  

Lucrările fac parte din contractul de lucrări CL3 –Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la Staţia de Epurare Arad, semnat în data de 20.09.2018. Contractul de lucrări vizează două mari artere: Bulevardul Revoluţiei, tronson Podgoria – Piaţa Avram Iancu şi Calea Aurel Vlaicu, tronson Piaţa Gării – Calea 6 Vânători şi tronson Piaţa UTA – Făt Frumos.

Investiția este necesară din cauza gradului de uzură și a colmatării periodice a conductelor, unele fiind vechi de 80 și chiar 100 de ani. Noile conducte sunt din ceramică vitrificată – un material de calitate superioară, cu durata de viață mare. În cadrul lucrărilor, vor fi refăcute și racordurile la imobile și vor fi înlocuite și căminele existente, cu unele noi. 

În prezent, lucrările se desfășoară pe Calea Aurel Vlaicu, tronson Biserica Greco Catolică – Uta – strada V. Conta.

Reabilitatea rețelei de canalizare se execută în mai multe etape iar în unele zone (în dreptul  Atrium Mall sau în sensul giratoriu din zona Uta) nu se vor executa lucrări prin săpătură deschisă, ci prin foraj. 

Valoarea  totală a contractului se ridică la 11.196.810,76 lei iar termenul de finalizare al lucrărilor este sfârșitul lunii octombrie 2019.  

0 0

În ultima sâmbătă din luna februarie, cei mici și cei mari sunt invitați la cinematograful din Grădiște la o animație din care nu lipsesc muzica, emoția și aventura.

„Happy Feet2. Mumble dansează din nou“, un film pentru întreaga familie, va fi difuzat, sâmbătă, 23 februarie 2019, de la orele 10.00 și 12.00.

„Happy Feet2. Mumble dansează din nou“ este un film potrivit pentru întreaga familie, care îl are ca presonaj principal pe cel mai simpatic pinguin dansator de step din lume. Alături de familia lui, Mumble va transforma popasul la cinematograf într-o sărbătoare fericită.

Filmul este dublat în limba română.

Rezervări se pot face la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (de marți până vineri, între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00)

Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

Sinopsis

Happy Feet2. Mumble dansează din nou

Partea a doua a animației premiate cu Oscar în 2007, „Happy Feet 2. Mumble dansează din nou“ readuce pe marile ecrane peisajele feerice din Antarctica și pe cei mai buni dansatori de step: pinguinii Mumble, Gloria și prietenii lor, îndrăgiții Ramon și Lovelace.

Mumble și Gloria au acum un pui, Erik, care încearcă neîncetat să-și găsească abilitățile lui speciale în lumea amuzantă a pinguinilor imperiali.

Însă atunci când întreaga națiune a pinguinilor se va afla în pericol, fiind blocată de un iceberg imens, toate creaturile Antarcticii, cu mic cu mare, se vor mobiliza pentru a-i salva. Acela va fi momentul în care Erik își va descoperi adevărata vocație.

0 0

Aradul sărbătoreşte 120 de ani de la prima partidă oficială de fotbal în oraşul nostru, prima partidă de fotbal din România.

„Suntem mândri că Aradul a deschis pasiunea pentru fotbal în România, acum 120 de ani. În acest timp, fotbalul a devenit mai mult decât un sport foarte popular, este un fenomen social care uneşte oamenii şi dă suflet comunităţilor. Fotbalul face parte din istoria şi din identitatea Aradului, prin fotbal s-a născut unul dintre cele mai importante branduri ale Aradului, UTA, fotbalul a dat poveşti extraordinare despre oameni ca baronul Neuman, Petschovschi, Domide şi mulţi alţii, care au inspirat generaţii de campioni şi oameni de caracter, care ne-au făcut mândri că suntem arădeni.

Astăzi omagiem fotbalul arădean şi poveştile sale frumoase, dar gândim viitorul. Noul stadion UTA poate fi simbolul unei relansări a fotbalului arădean, cred că suporterii vor fi mulţumiţi de noua arenă sportivă a Aradului cât de curând. Primăria Arad şi Consiliul Judeţean sprijinim fotbalul arădean, în strâns parteneriat cu AJF, avem diferite programe prin care finanţăm simbolul Aradului, UTA, ajutăm echipele să plătească arbitrajele, investim în infrastructura sportivă pentru a sprijini fenomenul fotbal pornind de jos, de la procesul de selecţie şi diviziile inferioare. Sunt convins că eforturile noastre se vor vedea şi că prin pasiunea oamenilor din fotbal, sprijinul administraţiei, noul stadion vom readuce aproape de fotbalul de performanţă suporterii, în număr cât mai mare, mediul de afaceri, pentru că este nevoie de bani şi investiţii pentru sportul de performanţă”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

0 0

Consiliul Județean a cumpărat un aparat pentru spital, care îmbunătățește cu 80% diagnosticarea bolilor cardiace!


Consiliul Județean Arad investește în modernizarea Spitalului Județean, în continuare! Secția Clinică Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotată de către Consiliul Județean Arad cu un ecocardiograf Siemens Acuson SC 2000 de ultimă generație, cu sondă tridimensională, în valoare de 432.000 de lei.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

„Prioritatea mea este modernizarea spitalului!”

„În Arad se știe deja că mi-am stabilit ca prioritate modernizarea Spitalului Județean! Consiliul Județean Arad investește în modernizarea Spitalului Județean. Anul trecut, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, am cumpărat săptămânal câte un aparat nou și modern pentru spital. Iar anul acesta, investițiile vor fi și mai consistente” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

„12 milioane de lei le vom investi doar în modernizarea aparaturii și a saloanelor. Dar tot anul acesta, începem și construirea a două spitale noi, de Oncologie, în municipiu, și Psihiatrie, la Căpâlnaș”

Iustin Cionca

Ecograful este deosebit de important pentru activitatea echipei medicale, atât pentru diagnostic cât și pentru tratament, deoarece cu ajutorul acestui ecograf și a sondei tridimensionale se pot vedea formațiuni precum tumori sau trombi din interiorul inimii și se poate aprecia, mult mai bine,  volumul atriilor și a ventriculelor.

Medicul șef de secție dr. Adina Pop-Moldovan prezintă președintelui Consiliului Județean ecocardiograful cumpărat pentru secția de Cardiologie a Spitalului Județean

Îmbunătățește cu 80% diagnosticarea afecțiunilor cardiace!

„Consiliul Județean Arad investește în modernizarea Spitalului Județean. Secția noastră a fost dotată de Consiliul Județean Arad, cu un ecocardiograf Siemmens de ultimă generație, care îmbunătățește cu 80% diagnosticarea afecțiunilor cardiace.  Acesta are în componență toate sondele necesare, pentru investigarea completă cardio-vasculară, este sondat pentru ecografie Doppler cardiacă, pentru ecografie Doppler vasculară, sondă transesofagiană și ca noutate este sonda tridimensională, cu care se realizează vizualizarea inimi în trei dimensiuni.  Ecograful are o imagine foarte bună, ceea ce ne permite să punem un diagnostic corect pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, internați pe Cardiologie , dar și pacienților internați pe celelalte secții ale spitalului, cărora le facem consulturi cardiologice și de cele mai multe ori ecocardiografie. Cu ajutorul ecografiei  cardiace vizualizăm mușchiul inimi, vedem cât de bine  se contractă și observăm valvele inimii, dacă sunt normale, stenozate sau nu se închid  bine. Dopplerul vascular ne ajută la stabilirea diagnosticului de tromboze ale venelor și arterelor și stenozele arterelor periferice. O altă noutate a acestui ecocardiograf este programul de „stein” care ne ajută sa diagnosticăm afecțiuni ale miocardului înainte  ca pacientul să prezinte o simptomatologie clinică”, a explicat dr. Adina Pop Moldovan, medic șef Secție Clinică Cardiologie.

Valoarea aparatului este de 430.000 lei

Modernizăm secția de Cardiologie!

Modernizarea și dotarea  Secției Clinice Cardiologie a fost unul dintre principalele obiective ale managerului SCJU Arad, ec. Carmen Lucuța, în cadrul proiectului de management.  „O prioritate pentru noi a fost extinderea, dotarea și modernizarea Secției Clinice Cardiologie. Mulțumesc Consiliului Județean Arad pentru sprijinul acordat și pentru faptul că a înțeles cât de important este acest proiect. Iată că acum avem aparatura necesară, spațiul pentru extindere și pentru Compartimentul de Cardiologie Intervențională. Sper ca la începutul verii compartimentul să devină funcțional pentru ca arădenii să numai fie trimiși la alte spitale ci să poată fi tratați în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat ec. Carrmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.  



0 0

Inepțiile PSD Arad sunt la ordinea zilei. Una dintre ele constă în învinovățirea altora pentru greșelile proastei guvernări a PSD!


Am citit inepțiile PSD Arad, comunicate de deputatul PSD Adrian Todor, care acuză administrația PNL a Aradului pentru faptul că un investitor de la Curtici, fabricant de lenjerie, a decis să își închidă afacerea. Deputatul PSD susține că se întâmplă din cauza incompetenței PNL Arad.

Pentru prostirea proștilor!

Comunicatul de presă al lui Todor este pentru prostirea proștilor. Un om cât de cât cu scaun la cap știe că legile care îi păstrează sau îi gonesc pe investitori sunt făcute în Parlamentul României, nu în primării. Adică, tocmai de Todor și colegii parlamentari de Arad, de exemplu, care în loc să aibă inițiative legislative care susțin mediul de afaceri, au votat slugarnic toate aiurelile conducerii PSD împotriva mediului de afaceri. Iată dovada că acuzarea… altora… reprezintă, de fapt, inepțiile PSD Arad!

PSD a fost cel care a crescut prețul la combustibil, gaz, energie electrică, a impus „taxa pe lăcomie” pentru supraimpozitarea afacerilor profitabile. Tot PSD a dat cu moneda națională de pământ și a dezechilibrat cursul de schimb valutar, care este decisiv pentru rentabilitatea firmelor străine.

Nu l-am auzit pe deputatul Adrian Todor protestând în niciuna dintre aceste situații, interpelându-și șefii de partid să nu pună în pericol investițiile din Arad și, în sens larg, din România. Todor și ceilalți pesediști explicau la vremea respectivă ce bune sunt deciziile pe care le votează sau le girează orbește. Acum, că se demonstrează că sunt nu doar rele, ci de-a dreptul distructive, Todor și PSD s-ar spăla pe mâini și ar arunca pisica moartă în curtea celor care îi avertizau că greșesc. Nu sunt și astea inepțiile PSD Arad?!

„Un atac la siguranța arădenilor!”

La 20 octombrie 2016, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, transmitea mesajul că „atacul pesediștilor împotriva companiilor multinaționale este un atac la siguranța arădenilor!” și avertiza că nu doar Aradul, ci toată țara riscă să piardă investitori, din cauza politicii greșite a Partidului Social-Democrat. Ceea ce s-a și întâmplat…

Să vii acum, ca deputat PSD complice la acest dezastru și să arați cu degetul înspre ceilalți, căutând alți vinovați, este o mârlănie. Dar nu este singura pe care o comite PSD, în Arad și în toată țara…

Foto: Televiziunea „ncn” Cluj-Napoca

STAY CONNECTED

%d blogeri au apreciat: