Home Regional

0 0

În toiul Primului Război Mondial, o bucurie mare pentru arădeni: în primul sfârșit de săptămână al lunii iunie se deschide ștrandul de pe malul Mureșului! Cea mai plăcută distracție și ocazie de socializare în timpul verii o reprezintă băile de soare și înotul în Mureș, pentru cei lipsiți de posibilitatea de a se recrea la colnele din Podgoria Aradului sau în îndepărtatele și scumpele stațiuni ale Aradului, Moneasa și Băile Lipova.

(Andrei Ando)

Ștrandurile de pe malul Mureșului erau amplasate la vremea respectivă pe cele două maluri ale râului – unul era îngrijit de administrația locală, prin societatea Neptun, iar celălalt de unitatea militară din Cetatea Aradului. Odată cu deschiderea lor, începe, în mod oficial, sezonul estival arădean!

Aradi Kozlony publică un reportaj de atmosferă despre așteptatul eveniment, la ștrandul din Cetate:

„Ștrandul adormit de la poalele cetății se trezește mâine dimineața la o nouă viață, ca frumoasa din pădurea adormită. La o viață agitată, pigmentată cu râsete zgomotoase de fete și șotii de băieți. Și Mureșul cel blond s-a încălzit de vestea mare a deschiderii ștrandului, iar valurile sale fâșnețe aleargă, sporovăiesc și îmbie astăzi cu o temperatură de 21 de grade:

-Grăbiți-vă, oameni osteniți! Femei ahtiate după vacanță, bărbați, scunfundați-vă în valurile mătăsoase care vă alintă ca palmele iubitoare.

Nici arborii somptuoși ai aleii cetății nu se lasă mai prejos cu invitația:

-Peste tot unde te poți odihni, este bine. Sub noi găsești umbră, te poți relaxa.

Și cum ne plimbăm printre copacii umbroși, într-adevăr ni se dezvăluie privirii imaginea unui mic paradis. Ne întâmpină răsaduri multicolore, trandafiri și tufe înflorite, grădinițe îngrijite, cu pământul aranjat aspectuos. La câțiva pași mai încolo se ivesc cabine noi, care își propun să vină în întâmpinarea afluxului crescut de vizitatori. Sediul dichisit al băii denotă o anumită cultură. Ne cade bine însă să vedem și urmele sincere ale naturaleții, care nu determină reținere sau rușine, nu aduce griji noi pentru trupul și sufletul dornic de împrospătare, ci pune doar în valoare frumusețelea primordială a naturii. Vechiul ștrand s-a prelungit. Vizitatorii sunt întâmpinați de o plajă de aproape 1000 de metri, îngrijită, aranjată. Nisipul minunat se întinde sub picioarele noastre ca un covor oriental brun-auriu, particulele sale sunt fierbinți și nervoase ca picioarele albe de femeie de care se vor lipi în curând. Peste tot, alei pietruite cu gust călăuzesc publicul înspre apa împresurată de structurile ștrandului. Ne vine în minte cultura ștrandurilor de la Balaton, în timp ce contemplăm ștrandul nostru frumos aranjat. Dar nu ne gândim la Siofok sau Lelle, cu nisipul lor slab și apa puțină, ci la plajele bogate cu valuri mari din Keszthely și Balatonfured, unde omul găsește nu doar distracție, ci și vindecare. Apa Mureșului, se bineștie, vindecă reuma. Pentru ca arădenii să profite și mai mult de această binecuvântare, în cadrul ștrandului le va sta la dispoziție un masseur experimentat, chemat să pompeze energii noi în corpurile ridicate de pe plaja nisipoasă sau din nămolul medicinal.

Vestiarul lărgit va fi suficient de mare pentru ca vizitatorii să își țină permanent acolo hainele, iar noua casierie va face posibilă evitarea aglomerației și cumpărarea confortabilă a biletelor de acces.

La toate acestea se asociază prețurile mici, ca nimeni din Arad să nu mai fie tentat să plece la altundeva la băi, ba mai mult, va atrage și străinii aici. Abonamentul pentru un sezon costă 10 coroane pentru civili, iar pentru militari 5 coroane. Intrarea simplă costă 30 de filleri (pentru militari, 20). Accesul la ștrand va fi facilitat de cele trei bărci care vor transporta arădenii de pe malul opus.

În perimetrul ștrandului, față de anul trecut, sunt schimbări convenabile. Doamnele se vor putea îmbăia fără să fie deranjate de bărbați, înainte de prânz, între orele 9-11, iar domnii, fără doamne, între orele 11-13. Baia comună se va deschide zilnic, de la ora 16.

Publicul arădean trebuie să se gândească cu recunoștiță la maiorul Fiedler Imre, comandantul gării, sufletul schimbărilor în bine de la ștrand, atent la toate detaliile, preocupat de nevoile clienților. Extinderea ștrandului și noile facilități au fost ideea sa. Acum, în fața clădirilor băii sunt șezlonguri umbrite, mese cu umbrele, fotolii comode, care își așteaptă vizitatorii. Totul, pentru ca ștrandul arădean să ofere într-adevăr imaginea unei stațiuni de pe litoralul mării, în miniatură”.

0 0

(Carina Ando) La începutul lunii noiembrie, Aradul va găzdui cea de a patra ediție a simpozionului internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze”. Este vorba despre unul dintre evenimentele culturale cele mai titrate ale Aradului, cu lectori bine pregătiți, care ating teme fundamentale ale culturii chineze, dar și referitoare la colaborarea româno-chineză. Evenimentul este organizat de Casa Româno - Chineză Filiala Arad, una dintre cele mai active din România. S-a consacrat deja ca un punct de referință în calendarul evenimentelor pe relația România-China.

La începutul lunii noiembrie, Aradul va găzdui cea de a patra ediție a simpozionului internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze”. Este vorba despre unul dintre evenimentele culturale cele mai titrate ale Aradului, cu lectori bine pregătiți, care ating teme fundamentale ale culturii chineze, dar și referitoare la colaborarea româno-chineză.

Evenimentul este organizat de Casa Româno – Chineză Filiala Arad, una dintre cele mai active din România. S-a consacrat deja ca un punct de referință în calendarul evenimentelor pe relația România-China.

Am fost plăcut surprinși să fim abordați de personalități importante din mediul cultural arădean care au dorit să vină cu lucrări pe care să le prezinte în cadrul acestui simpozion. Avem 9 autori noi de lucrări în acest an, 9 oameni de valoare care au semnat și vor prezenta 8 studii și analize asupra diferitelor aspecte din cultura și civilizația chineză”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad, în cadrul unei conferințe de presă.

Programul Simpozionului Internațional „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze” va fi următorul:

Lansarea cărții : „Cultură și Civilizație Chineză .Dialoguri Româno –Chineze”

Prezintă : prof. Mirela Mureşan.

Prezentarea lucrărilor:

Ioan Biriș – „Viziunea acționalistă și logica structurilor corelative în gândirea chineză”;

Liliana Bran – „O abordare sanogenă în medicina tradițională chineză”;

Adrian Bucur – „China în manualele românești de istorie. Câteva aspecte”;

Georgiana Burcă – „China, o abordare personală”;

Doina Cheta – „Contribuții ale antichității chineze la dezvoltarea matematicii”;

Alecu Chiriță – „Elemente tradiționale în cinematografia modernă chineză”;

Karina Covaci – „Hainan, noul paradis chinez”;

Tabita Cristea – „Fujian, un model de dezvoltare pe drumul mătăsii”;

Corina Crișan – „Medicina tradițională chineză, o alternativă?”;

Ana Maria Dragoș – „China, dincolo de hartă”;

Alexandra Iancovici – „China, o continuă destinație culturală”;

Anton Ilica – „Condiția umană în înțelepciunea chineză”;

Ioan Matiuț – „Editura Casa Româno-Chineza și provocările viitorului”;

Dumitru Mărcuș – „Confucius și ordinea morală în concepția lui Ioan Slavici”;

Augustin Mureșan – „Sigiliile chinezești de la Arad. Istoricul cercetărilor”;

Ludovic Notaros – „Dualitatea europeană și cea chineză: Yin și Yang pot fi un da și nu?”;

Corneliu Pădureanu – „Relațiile româno-chineze în paginile revistei «Casa prieteniei»”;

Ramona Pencea – „Marele zid al cunoașterii de sine”;

Viorica Popescu – „Mo Yan, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane”;

Gheorghe Schwartz – „Interferențe literare româno-chineze/chinezo-române”;

Mihaela Stănescu – „Începuturile relațiilor de colaborare ale Consiliului Județean Arad cu provincia Hainan”;

Petrușca Tămășan, Maria Tămășan – „O invitație la redescoperirea basmului chinezesc”.

Și în acest an, partener în organizarea simpozionului este Asociația ConBrio. Asociația s-a implicat prin președintele Ana Maria Dragoș, cea care a subliniat că „acesta este un eveniment care cinstește Aradul”.

Așteptăm cu mare interes simpozionul internațional, găzduit, ca întotdeauna, ca somptuoasa Sală Ferdinand a Palatului Administrativ. De asemenea, suntem convinși că și anul acesta programul conex va fi deosebit de incitant, așa cum s-a întâmplat la edițiile precedente, și va angrena cele mai importante instituții de cultură din Arad.

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad, a fost invitată să participe la Ambasada Republicii Populare Chineze de la București, la aniversarea statului chinez. Fără îndoială, această invitație reprezintă un semn de apreciere de la nivel înalt a activității intense pe care doamna Mihuț o susține în vederea dezvoltării relației româno-chineze.

 

0 0

Hackerul cunoscut ca Guccifer, care a spart conturile de e-mail ale familiei Bush, va fi extrădat în Statele Unite ale Americii după ce va termina de ispăşit pedeapsa pe care o are în România, a decis, luni, Curtea de Apel Alba Iulia. Hotărârea nu e definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de Curtea de Apel Alba Iulia, instanţa a admis cererea de extrădare, formulată de autorităţile din SUA, după ce Macel Lehel Lazăr, zis ”Guccifer”, va fi pus în libertate, el fiind condamnat de judecătorii din România la 7 ani de închisoare.

”Astăzi, în dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul de extrădare al lui Guccifer” Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi a dispus extrădarea cetăţeanului român L.M.L. în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite – Districtul de Est Virginia- Secţia Alexandria, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces neautorizat la un sistem informatic protejat şi furt de identitate în formă calificată, prevăzute de Codul penal al S.U.A. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amânarea predării persoanei extrădabile L.M.L. până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1667/06.06.2014 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală în dosar penal nr.9344/3/2014. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, fiind cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în comunicat.

“Guccifer” a fost adus sub escortă, în octombrie 2016, din SUA în România.

0 0

Cu o experienţă şi tradiţie de 28 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad propune şi în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul agriculturii din România – a 29-a ediţie a târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim.
Ediţia din acest an va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018, la Expo Arad şi va reuni peste 280 de expozanți din 11 țări: România, Ungaria, Austria, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Cehia, Bulgaria și Rusia.
Pe tot spațiul Expo Arad, companii și producători agricoli vor expune tehnologii, mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele vegetale, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate. Oferta acoperă nevoile tuturor fermierilor, indiferent de tipul și mărimea exploatației.
“Agromalim este un eveniment în permanentă ascensiune. An de an căutăm soluții pentru extindere și pentru a putea oferi cele mai bune condiții de expunere și prezentare. Anul acesta avem un nou spațiu de parcare amenajat, de 400 de locuri. Îi așteptăm pe arădenii interesați să vadă ultimele evoluții tehnologice și dinamica procesării produselor agricole” – Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.

Următoarele evenimente pe agenda Camerei de Comerţ din Arad sunt:
– Topul Firmelor, ediţia 25, 12 octombrie 2018
– Vicii & Delicii, ediţia 2, 19-21 octombrie 2018
– Ar-Medica, ediţia 25, 1-3 noiembrie 2018.

Program evenimente Agromalim 2018

Joi, 13 septembrie
Ora 11.00 – Deschidere oficială Agromalim 2018
Ora 13.00 – Inter-Face pentru Agricultură! – soluții moderne pentru administrarea, gestiunea și controlul suprafețelor exploatației agricole – Pompiliu PAVEL, INTER FACE SRL Sibiu

Vineri, 14 septembrie
Ora 10.00 – Conferință Federația Națională GAL – Implementarea strategiilor
de dezvoltare locală PNDR 2014 – 2020 – Scheme de calitate – sala conferințe pavilion A
Ora 10.30 – Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – prezentare rețea Europe Enterprese Network (platformă europeană de promovare a firmelor pe piețele externe) – sala conferințe pavilion B
Ora 11.00 – Prezentarea sectorului agricol si de industrie alimentară din Bulgaria – sala conferințe pavilion B
Ora 11.30 – Sesiune Brokeraj internațional pentru companii din domeniul agricol, industrie alimentară și ambalaje – sala conferințe pavilion B
Ora 12.00 – USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timișoara – Partenerul fermierilor – sala conferințe pavilion A
– „Proiectarea, înființarea și finanțarea plantațiilor pomicole între mit și realitate”.
Prof. dr. Radu Șumălan – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din TIMIȘOARA
Conf. dr. Renata Șumălan – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din TIMIȘOARA.
– „Noi preocupari ale INMA Bucuresti in sprijinul fermierilor”
dr. ing. Vlăduț N. Valentin – director general INMA Bucuresti
– “SysAgria – Agricultura de precizie in industrializarea 4.0” – Adrian Zarnescu, SYSWIN SOLUTIONS
– „Asigurarea bunăstării animale pe durata transportului de lungă durată”
Conf.dr.ing. Ludovic Cziszter, CS II Dr.ing. Dinu Gavojdian, Prof.dr. Ioan Pădeanu – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara
– „Implementarea roboţilor în agricultura şi zootehnia modernă.”
Conf. dr. ing. Sorin – Tiberiu Bungescu – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din TIMIȘOARA
Conf. dr. ing. Radu Ilea – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din TIMIȘOARA
– „Potențialul biorafinării reziduurilor din agricultură. Studiu de caz: Regiunea de vest a României”. Dr. Teodor Vintilă, inginer biotehnolog, USAMVB ”Regele Mihai I al României” din Timișoara.
– „Tehnologii si sisteme acvacole recirculante o noua provocare lansata fermierilor”
dr. ing. Caba Ioan Ladislau; drd. ing. Laza Evelin Anda – INMA Bucuresti – Sucursala Timisoara
– „Noutati in domneiul combinelor de recoltat cereale paioase”
Conf. dr. ing. Radu Ilea – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din TIMIȘOARA
Conf. dr. ing. Sorin – Tiberiu Bungescu – USAMVB „Regele Mihai I al Romaniei” din TIMIȘOARA
Ora 12.00 – Bonitare taurine rasa Bălțată Românească prezentare animale expuse – ring prezentare taurine
Organizator: Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Siemmental Hărman
Ora 14.00 – Concurs berbeci rasa Țurcană – prezentare, bonitare, premiere câștigători – ring prezentare ovine
Organizator: Asociația Crescătorilor de Ovine PĂSTORUL CRIȘANA Arad, asociație conducătoare a registrului genealogic al rasei Țurcană

Sâmbătă, 15 septembrie
Ora 10.00 – Întâlnirea asociațiilor de agricultori din bazinul Carpatic – sala conferință pavilion B, etaj
Ora 10.30 – Finala concursului “Adoptă un tânăr fermier” secțiunea Bălțată Românească – ring de prezentare taurine
Organizator: Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Siemmental Hărman
Ora 11.00 – Managementul fermelor de creștere a bovinelor de carne
Organizator: Asociatia Aberdeen Angus România
Ora 13.30 – Finala concursului “Adoptă un tânăr fermier” secțiunea Aberdeen Angus, prezentare animale – ring de prezentare taurine
Organizator: Asociația Aberdeen Angus România Sibiu
Ora 15.00 – Concursul Tinerilor crescători de oi – prezentare fermă, verificare cunoștine creștere ovine, probe surpriză – ring prezentare ovine
Organizatori: ACO PĂSTORUL CRIȘANA Arad, ACOC MIORIȚA Chisineu Criș
Ora 16.00 – Prezentare rase de ovine expuse – prof. dr. ing. Ioan PĂDEANU – studii comparative, avantajele oferite de fiecare rasă și varietate pentru crescători – ring de prezentare ovine
Ora 17.00 – Premierea câștigătorilor Concursului Tinerilor crescători de oi
Duminică, 16 septembrie
Ora 11.00 – Parada taurinelor din rasa Bălțată românească declarate câștigătoare în urma bonitării, premierea crescătorilor
– Desemnarea câștigătoarei titlului de MISS Arad
Ora 14.00 – Premierea crescătorilor de ovine prezenți cu animale la târg
Ora 15.00 Extragere premii vizitatori târgul Agromalim.

Program de vizitare
 Joi, 13 septembrie, 11.00 – 18.00
 Vineri, 14 septembrie, 10.00 – 18.00
 Sâmbătă, 15 septembrie 10.00 – 18.00
 Duminică, 16 septembrie, 10.00 – 16.00

Pentru detalii despre eveniment, accesaţi paginile: http://www.ccia-arad.ro/agromalim/ şi https://www.facebook.com/agromalim.

0 0

Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad, susține că incompetența miniștrilor PSD a condus la răspândirea pestei porcine în România. În câteva mii dintre cele mai sărace gospodării din țară, unde oamenii și-au permis cu greu să crească un porc, animalele au fost confiscate și măcelărite. Asta înseamnă că PSD provoacă nu numai supărare acestor oameni necăjiți, ci îi condamnă la foame, mai ales că nici regimul despăgubirilor nu a fost clarificat. Guvernul umple de bani clientela politică PSD, gen Teldrum, în loc să le fie de folos românilor care suferă.

„Pesediștii au ajuns să ia porcii, crescuți cu greu, din gospodăriile oamenilor necăjiți, așa cum comuniștii au mai făcut-o și cu alte ocazii, în istorie. Chipurile, acum, din cauza pestei porcine. Incompetenții de la guvernare au fost incapabili să prevină extinderea pestei, pentru că își folosesc toată energia să își salveze șefii de pușcărie. Ceea ce face astăzi PSD este un atac împotriva celor mai săraci români și a economiei naționale. Dar nimic nu contează pentru ei, doar Dragnea să scape cumva de închisoare și firmele lor să prospere!” – susține Iustin Cionca.

Prim-vicepreședintele PNL Arad spune că informațiile potrivit cărora o firmă de familie a conducerii PSD a primit într-un mod dubios și netransparent contractul de zeci de milioane de euro pentru dezinfecția în focarele de infecție, trebuie verificată de procurori. „Este incredibil că oamenii aceștia nu au niciun fel de scrupule să se îmbogățească pe seama celei mai mari suferințe a românilor”, a declarat Iustin Cionca.

0 0

„Consiliul Județean Arad face eforturi să recupereze din fonduri europene sumele de bani pe care Guvernul României le-a confiscat de la județul nostru! Proiectele acestea înseamnă investiții necesare pentru drumurile județene (pentru care Guvernul ne-a alocat bani doar pentru 2 kilometri de drum anul acesta!) și pentru Spitalul Județean din Arad (unde în ultimii patru ani Guvernul nu a mai alocat niciun ban). Felicit echipa care a lucrat pe aceste proiecte! În scurt timp începem implementarea lor” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi două acorduri de parteneriat în vederea contractării proiectelor transfrontaliere ale Aradului, în valoare de peste 14 milioane de euro.

Cel mai consistent dintre proiecte are valoarea de aprox. 13 milioane de euro și presupune modernizarea rețelei de drumuri județene transfrontaliere. În cadrul acestui proiect se realizează centura orașului Curtici, în lungime de 7,29 km. De asemenea, drumurile județene care urmează să intre în modernizare prin acest proiect sunt: DJ 709B Curtici-Macea-Sânmartin (8,6 km), DJ 709B Sânmartin-Socodor (11,46 km), DJ792 Socodor-Nădab (4,84 km).

Al doilea proiect este în valoare de aprox. 1 milion de euro. Suma va fi folosită pentru modernizarea secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, respectiv lucrări și aparatură de specialitate.

 

0 0

Fiecare lună a anului are, în tradiţia noastră populară, o altă denumire decât cea pe cate o cunoaştem noi. Şi fiecare denumire, populară sau preluată din latină, ascunde o istorioară interesantă. Decideţi voi care denumire e mai frumoasă şi se potriveşte mai bine la noi, la români. Se spune din bătrâni că lunile care au r în denumire sunt luni friguroase, iar celelalte sunt luni cu soare.

  • Ianuarie – Gerar. Popular, nu e greu să ne dăm seama de unde se trage numele. E o lună geroasă, iar Gerar era primul din cei 12 fii ai anului. Denumirea de Ianuarie vine din latinescul Ianuaris, de la zeul cu două feţe, Ianus. O faţă era îndreptată spre anul care a trecut, şi alta înspre cel care urmează.
  • Februarie – Făurar. O lună a frigului şi a viscolului. Se spune în popor că în prima jumătate a lunii îngheaţă tot, iar în a doua jumătate se dezgheaţă. Acum, ţăranii se pregăteau pentru primăvara mult – aşteptată, şi îşi făureau unelte pentru munca câmpului. Denumirea din latină vine de la zeul subteran, Februs.
  • Martie – Mărţişor. În popor, lumea începea deja muncile câmpului în această lună. Acum, Baba Dochia urca cu oile la munte, împletind firul roşu, al soarelui, cu cel alb, al zăpezii. Mărţişorul vesteşte venirea primăverii. Denumirea din latină vine de la zeul Marte, zeul războiului, pentru că, odată cu venirea căldurii, începeau şi războaiele.
  • Aprilie – Prier. Prier vine de la primăvară, deoarece în această lună, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi. În latină, numele vine de la Apreio, apreris, care înseamnă a deschide, deoarece acum se deschid mugurii plantelor.
  • Mai – Florar. Da, Florar vine de la flori. E luna florilor, cea mai iubită lună din an, când soarele nu e prea puternic şi arzător, când frigul s-a dus, şi când totul e plin de culoare, viaţă şi frumuseţe. Denumirea de Mai vine de la latinescul Maius, de la denumirea dată de Romulus senatorilor romani – majores.
  • Iunie – Cireşar. Nu e greu de înţeles. Iunie e luna în care se coc cireşele. Denumirea de Iunie vine din latinescul Iunius, de la zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi ocrotitoarea femeilor măritate. Cele mai multe nunţi se făceau în luna Iunie.
  • Iulie – Cuptor. E luna lui Cuptor. O lună în care soarele îşi face de cap. Cea mai caldă lună din an, în care, dacă stai în bătaia soarelui, chiar ai impresia că te afli într-un cuptor. Numele de Iulie vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună.
  • August – Gustar. Gustar, ce crede că vine de la gust; gustul poamelor care se coc în această ultimă lună de vară. Numele de August vine de la primul împărat roman, Cezar August. Luna August are 31 de zile, ca şi luna Iulie, deoarece Cezar August a vrut să nu aibă mai puţine zile decât luna lui Iulius Cezar.
  • Septembrie – Răpciune. În popor, răpciunele reprezenta culesul viei. În această lună, cei care au cultivat pământul, îşi culeg roadele muncii. Denumirea de Septembrie vine de la latinescul septem – şapte, pentru că, conform calendarului roman, era a şaptea lună din an.
  • Octombrie – Brumărel. În această lună, toamna îşi intră pe deplin în drepturi. Bruma este un strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale mici de zăpadă, formate în nopțile reci de toamnă prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă. Numele de Octombrie vine din latinescul octo – opt, pentru că e a opta lună din an, în calendarul roman.
  • Noiembrie – Brumar. În această lună, bruma îşi ia treaba în serios, iar toamna este pe punctul de a pleca, frigul instalându-se încet, încet. Numele de Noiembrie vine din latinescul novo – nouă, pentru că e a noua lună din an, conform calendarului roman.
  • Decembrie – Undrea sau Andrea. Denumirea populară vine de la Sfântul Andrei, sărbătorit pe 30 Noiembrie, a cărui amintire e încă păstrată. Denumirea de Decembrie vine de la latinescul decem – zece, pentru că în calendarul roman, era a zecea lună din an.

0 0

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a stabilit zilele trecute, în cadrul unei deplasări în Provincia Hainan, din Republica Populară Chineză, primirea la Arad a unor delegații importante în domeniul afacerilor și a sănătății publice, formată din investitori chinezi și medici.

Întâlnirile au avut loc în orașele Haikou și Sanya, la invitația guvernatorului provinciei, Excelența Sa Shen Xiaoming. Întâlnirea dintre guvernatorul Xiaoming și președintele Iustin Cionca a durat mai bine de o oră și a adus în discuție trei direcții prioritare de colaborare: transportul și depozitarea de produse chinezești prin județul Arad; schimburile de studenți și de elevi între licee și universități arădene și omoloagele lor din Hainan; schimb de experiență pentru cadrele medicale din Arad cu medici chinezi (pentru aprofundarea metodelor medicinii tradiționale chineze, care presupune masaj terapeutic, acupunctură și folosirea unor tratamente personalizate, pe bază de preparate din plante).

La invitația guvernatorului provinciei Hainan, președintele Consiliului Județean Arad a avut o ședință de lucru cu conducerea grupului de companii HNA, una dintre cele mai mari din China și chiar la nivel mondial, în domeniul transporturilor Cargo. Concluzia ședinței a fost realizarea, în perioada următoare, a unui studiu de piață de către specialiștii chinezi pentru cartografierea potențialului Aradului, dar și a Europei de Est, în vederea unei posibile investiții în zonă.

În privința schimburilor de elevi și studenți, Provincia Hainan și-a arătat disponibilitatea de a primi cu bursă elevi de liceu și studenți ai celor două universități arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, în cadrul unui program de susținere a mobilităților cu provinciile înfrățite.

În ceea ce privește medicina chineză tradițională, președintele Iustin Cionca a vizitat trei spitale, la Haikou și Sanya. Ambele organizează ateliere de pregătire pentru medicii din întreaga lume, pe patru axe: prevenție, diagnosticare, tratament și recuperare. În cadrul întrevederilor, s-a stabilit ca medici arădeni să fie cooptați în atelierele de pregătire, după ce o delegație medicală din Provincia Hainan va vizita Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad și va stabili contacte cu cadrele medicale și cadrele universitare de la Facultatea de Medicină a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, interesate să participe la perfecționarea profesională.

„Legătura noastră cu Provincia Hainan a fost inițiată cu două decenii în urmă. O bună perioadă de timp, ea s-a concentrat doar pe amabilități și vizite la nivel administrativ. Anul trecut m-am întâlnit prima oară cu guvernatorul Hainanului, un om de acțiune, cu care am stabilit să repunem relația noastră pe baze foarte pragmatice, concrete. Anul acesta am primit la Arad cea mai mare delegație chineză de oameni de afaceri care a vizitat vreodată județul nostru, iar acești delegați au plecat cu impresii bune de la noi, interesați să exploreze potențialul arădean. De aceea am revenit, la invitația guvernatorului, să continuăm acest dialog și să îl extindem. Faptul că includem și spitalul în aria relațiilor noastre dovedește preocuparea noastră și interesul lor față de sistemul sanitar arădean, și sănătatea cetățenilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

De luni până vineri, președintele Iustin Cionca s-a aflat în Republica Populară Chineză, unde a onorat invitația de a prezenta date suplimentare despre potențialul Aradului, în vederea dezvoltării relațiilor dintre Provincia Hainan (declarată de președintele Chinei „zonă liberă pilot cu deschiderea asupra întregii lumi”) și județul Arad.

0 0

62 de şoferi au fost prinşi, săptămâna trecută, conducând cu viteze excesive pe autostrăzi. Cea mai mare viteză a fost înregistrată pe A3, unde poliţiştii au prins un bărbat care conducea cu 235 km/h şi nu avea asupra sa permisul.

În perioada 27 august – 2 septembrie a.c., poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au depistat 56 de şoferi care au depăşit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 6 cazuri şoferii au fost depistaţi circulând cu viteze peste 200 km/h.

De asemenea, în alte 5 cazuri şoferii au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, pe numele lor fiind întocmite dosare penale (cei depistaţi conducând cu peste 0.4 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat) sau aplicate sancţiuni contravenţionale (cei depistaţi conducând cu o concentraţie de alcool sub 0.4 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat).

Cea mai mare viteză a fost înregistrată la data de 2 septembrie pe A3, când poliţiştii au depistat un bărbat care conducea cu viteza de 235 km/h şi nu avea asupra sa permisul de conducere.

Şoferul a fost sancţionat cu amendă totală de 4.060 de lei, iar poliţiştii i-au suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 zile.

Toţi şoferii depistaţi conducând cu viteză excesivă au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 zile.

0 0

Operațiile de cataractă, cu folosirea lentilelor standard, sunt gratuite în cadrul Compartimentului Oftalmologie, pentru persoanele asigurate.

”Cataracta este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni oftalmologice din județul Arad iar dovadă stă faptul că 90% dintre intervențiile realizate de noi, în cadrul Compartimentului Oftalmologie sunt operații de cataractă ceea ce înseamnă aproximativ 20 de cazuri pe săptămână”, a precizat dr. Roxana Trînc, medic șef Compartiment Oftalmologie.

Arădenii diagnosticați cu cataractă, care vor să se opereze la Compartimentul de Oftalmologie din cadrul SCJU Arad au nevoie doar de o trimitere de la medicul de familie.

Dacă pacientul dorește să se opereze trebuie să efectueze o keratometrie și o biometrie, în urma căreia i se măsoară valoarea dioptrică a cristalinului artificial. Mai apoi se face o solicitare către Casa de Asigurări de Sănătate pentru lentila intraoculară artificială. Dacă pacientul dorește lentila standard, atunci aceasta este decontată integral de Casa de Asigurări de Sănătate. În cazul în care se dorește o altă lentilă, de calitate superioară, atunci, diferența de preț va fi suportată de pacient”, a explicat dr. Roxana Trînc, medic șef Compartiment Oftalmologie.

Doar anul trecut, Primăria Municipiului Arad a investit peste 130.000 de lei în aparatură pentru sala de operație, pentru intervențiile chirurgicale în cazul pacienților diagnosticați cu cataractă, pentru diagnosticarea glaucomului dar și pentru determinarea dioptriilor.

0 0

Alarmă, în judeţul Arad, după ce mai multe persoane au observat cadavrul unui porc plutind pe raul Mureş.

Speriaţi, oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului au sosit pompierii, care au scos la mal leșul ce plutea deja de câteva ore. Chemaţi să monitorizeze situaţia au fost şi reprezentanţii direcţiei sanitar veterinare. Din păcate însă, animalul nu era marcat, astfel ca acestora le va fi greu să afle de unde provine.

Medicii veterinari au prelevat probe şi urmează să afle din ce cauză a murit porcul. Rezultatele sunt aşteptate astăzi. Până acum în judeţul Arad nu a fost raportat niciun caz de pesta porcină africană, în schimb în judeţul vecin, Bihor, exista mai multe focare.

Valoarea despăgubirilor plătite celor afectaţi de pesta porcină africană se ridică, în prezent, la 222.060 de lei, până la această dată fiind finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu.

″În ceea ce priveşte despăgubirile acordate celor afectaţi de pesta porcină africană, până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, cu o valoare totală de 6.789.410 lei. Dintre acestea, până în prezent, au fost plătite 84 de dosare, cu valoare totală de 222.060 de lei. De asemenea, se află în curs de finalizare evaluarea unui număr de 681 de dosare”, a menţionat Brănescu.

Acesta a prezentat situaţia la zi a cazurilor de pestă porcină, precizând că, până în prezent, “au fost eliminaţi” 123.411 porci.

“Situaţia actualizată la zi a PPA: avem în acest moment în evoluţie 781 de focare în diferite faze evolutive, în 10 judeţe, fiind afectate 165 de localităţi. Din aceste focare, 11 sunt în exploataţii industriale, unul este într-un abator iar un alt focar se află într-o exploataţie de tip A. Avem, de asemenea, confirmate, 40 de cazuri la mistreţ. În total, până în acest moment, au fost eliminaţi 123.411 porci”, a spus şeful ANSVSA.

El a menţionat că, până la ora actuală, în cele 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, precum şi în exploataţiile de tip A au fost ucişi 73.351 de porci.

 

Sursa:stirileprotv.ro

0 0

Casa Româno-Chineză, filiala Arad, a prezentat două tinere arădence care au primit șansa vieții lor: posibilitatea de a studia în Republica Populară Chineză! Este nu numai o oportunitate pentru prezent, cât mai ales pentru viitor, fiindcă într-o lume în care China se validează tot mai mult ca o superputere ce dictează ritmul în politică, finanțe și strategii, un stagiu de pregătire academică în statul-continent se poate constitui într-o garanție a succesului.

Ancuţa Ardelean şi Daiana Dan sunt bursiere ale statului chinez, ceea ce sporește, desigur, performanța acestor tinere fete curajoase. Departe de casă și de părinți, pe cont propriu într-o civilizație radical diferită de cea europeană, Ancuța și Daiana „se călesc” pentru cariera pe care și-o construiesc pas cu pas, cu responsabilitate. Dificultatea demersului lor este sporită de faptul că își susțin studiile în limba chineză. Este un exercițiu de disciplină care nu e la îndemâna oricui… Fetele însă dovedesc forță și tărie de caracter, și mai ales sârguință și conștiinciozitate. Iată o altă lecție importantă deprinsă în societatea chineză: aceea că pentru rezultatele bune pe care ți le dorești, cea mai viabilă cale este cea a transpirației.

Prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele filialei arădene a Casei Româno-Chineze are (și) meritul important de a fi inițiat parteneriatul dintre Arad și spațiul chinezesc. Datorită activității și implicării sale, astăzi Aradul are una dintre cele mai prolifice filiale ale Casei Româno-Chineze din România, primul club Pro China din țară (inaugurat în 13 aprilie chiar de Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București) și mai mulți bursieri arădeni în universități renumite din China. Prof. univ. dr. Lizica Mihuț a prezentat cu frumoase cuvinte cele două studente, pe care a insistat să le aducă în fața presei: „Este o șansă imensă pe care Ambasada Chinei la București le-a oferit-o acestor două tinere din Arad. Bursele, acordate sub cupola prieteniei româno-chineze, acoperă cheltuielile aferente studiilor, cazării și mesei și sunt printre puținele burse integrale pentru 4 ani de studii pe care le acordă China – dar gândiți-vă că aceste burse implică o exigență maximă – prima dintre cerințe fiind obligativitatea învățării limbii chineze, în caz contrar bursa suspendându-se la începutul primul an”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Ancuța Ardelean este absolventă a Colegiului Național – Preparandia „Dimitrie Țichindeal”. Ea studiază economie și comerț internațional la Beijing Language and Culture University, unde intră în anul IV de studiu, terminal. Va aplica, după absolvire, pentru un loc de muncă la BMW.

Daiana Dan este absolventă a Colegiului Economic din Arad. A terminat primul an de studiu la Universitatea Normală din Nanjing cu rezultate foarte bune la testele de limbă chineză de la finalul anului pregătitor. NU este mai puțin important că a avut o prezență de 100% la cursuri, onorată de facultatea unde studiază cu o diplomă de merit.

Fără îndoială, pe cele două arădence le așteaptă un viitor frumos, în care vor putea beneficia de rezultatele educației în Republica Populară Chineză, dar și de exercițiile de formare a caracterului, care lasă urme durabile în structura lor personală. Iar dacă viitorul va fi într-adevăr frumos pentru aceste două tinere silitoare, Casa Româno-Chineză, filiala Arad, și neobositul său președinte, Lizica Mihuț, au un rol important în aces succes!

(Andrei Ando)

0 0

Direcţia de Comunicare şi Strategii a Consiliului Judeţean Arad vă informează asupra posibilităţilor de petrecere a timpului liber din această minivacanţă, din perioada 15 – 19 august.

În cazul în care nu aveţi nimic plănuit în această minivacanţă, vă invităm să petreceţi un timp de calitate participând la evenimentele ce vor fi organizate de Consiliul Judeţean Arad în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean, Complexul Muzeal, Biblioteca „A.D. Xenopol”  sau cu primăriile din judeţ. Nu vor lipsi concertele de muzică populară, competiţiile sportive, spectacolele de teatru sau de muzică uşoară, focurile de artificii şi… bineînţeles buna dispoziţie!

 

Ziua de 15 august reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, Adormirea Maicii Domnului, denumită popular Sântămaria, prăznuită în lăcaşele de cult din întregul judeţ, când se încheie postul ortodox. Aradul este recunoscut pentru pelerinajul la două mănăstiri din judeţ: Hodoş-Bodrog şi Basilica Papală Minor Maria Radna.

 

Ordinea Sfintelor Liturghii cu ocazia Solemnităţii Ridicării cu Trupul şi Sufletul la Cer a Sfintei Fecioare Maria, în Bazilica „Maica Harurilor” Maria Radna

Miercuri, 15 August 2018

Ora 7:30 – Sfântă Liturghie în limba croată

Ora 9:30 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

Ora 11:30 – Sfântă Liturghie Solemnă în limbile: română – maghiară – germană, oficiată de E.s. Iosif Csaba Páll, Episcop de Timişoara

Ora 13:00 – Sfântă Liturghie în limba română

Ora 14:00 – Sfântă Liturghie greco – catolică

Ora 17:00 – Concert de muzică meditativă – Gheorghe Iovu

 

Programul Slujbelor la Hramul Mănăstirii Hodoș-Bodrog din 15.08.2018

Miercuri, 15 August 2018

 

Ora 02:00 – Sfânta Liturghie
Ora 07:00 – Taina Sfântului Maslu
Ora 09:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Ceasurile
Ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească – IPS Părinte Arhiepiscop TIMOTEI SEVICIU

 

Încheierea perioadei de post şi apropierea debutului Zilelor Aradului oferă arădenilor clipe de distracţie de destindere. Teatrul de Vară vă aşteaptă miercuri, 15 august, de la ora 20.00 cu spectacolul  „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, cu o comedie savuroasă despre nesfârşitul conflict dintre raţiune şi inimă.

 

Tot miercuri, 15 august, comunele Felnac şi Şiştarovăţ vor îmbrăca straie de sărbătoare, cu prilejul unor sărbători locale, „Ziua Recoltei”, respectiv „Hramul Bisericii” însoţit de rugă. Dacă vă aflaţi în zonă, nu ezitaţi să vă opriţi, ingredientul principal al acestei zile fiind voia bună!

„Ziua Recoltei” Felnac

15 August, ora 18:00

Sorin Gligor, Srbislav Maximovici, Roberta Selagea, Petri Patricia, Peticu Adrian, Gabriel Soica, Marian Secelean, Maria Popovici, Liviu Păcurar, Roxana Suciu, Nelu Barna, Ducu Cărăneanţ, Aurel Ungur, Ştefan Muntenaş şi Orchestra.

Prezentator : Nicoleta Pavel

Invitaţi speciali: Cornel Borza

Pera Todorovici – Tamburaşii

 

Rugă la Şiştarovăţ

Ora 17:00 – Vecernia

17:45 – Cuvânt de deschidere

18:00 –  Începerea rugii alături de formaţia Petrică Tochi

 

În perioada 16-19 august, la Pecica se sărbătoreşte „Praznicul de Pită Nouă”, una dintre cele mai vechi sărbători din judeţul Arad. Pecicanii  vă invită să sărbătoriţi alături de ei pâinea cea nouă, brandul oraşului, propunându-vă un program variat, întins pe patru zile, din care nu lipsesc concertele, evenimentele culturale, concursurile  sau focul de artificii.

Joi, 16 august

18:00 – Cupa Spicul de Aur la minifotbal (terenul sintetic din spatele sălii mari de sport)

Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”:

18:00 – Vernisajul expoziției „Armonii cromatice II” cu lucrările unor artiști din Timișoara, Hunedoara, Arad, Pecica

20:00 – Duplex teatral româno-francez cu premiera piesei „Moștenirea” de Rica Laurent în interpretarea Trupei de Teatru a Casei de Cultură și scenete umoristice, dans și muzica, în interpretarea Trupei Les Excentriques din Franța

 

Vineri, 17 august

18:00 – Cupa Spicul de Aur la minifotbal (terenul sintetic din spatele sălii mari de sport)

19:00 – Spectacol folcloric cu formațiile de jocuri populare maghiare ale Asociației „Búzavirág” şi Formația de Țitere a Asociației Culturale a Minorităților din Pecica

21:00 – Spectacol de divertisment în limba maghiară cu grupul Éneklő Szakácsokși artiști din țară și din Ungaria

24:00 – Bal stradal cu formația Roulette din Peregu Mic

Prezintă: Beke Judith

 

Sâmbătă, 18 august 

10:00 – Concurs de gătit la ceaun (Ferma de Bivoli)

17:00 – Şedinţa festivă a Consiliului Local (Sala Festivă a Primăriei)

18:00 – Cupa Spicul de Aur (terenul sintetic) – finalele

19:00 – Copii talentați de la Clubul Elevilor Pecica

19:40 – Dans oriental cu trupa din Domaszék (Ungaria)

20:00 – Muzică folk cu Adrian Borcea, Monica Cojocaru, Gilbert Ghicolescu

21:00 – Noni Groove

21:30 – Recital Arthur Horeanu (Vocea României Junior 2018)

22:00 – Concert ADDA

23:00 – Bal stradal cu Dani Roşu şi formaţia.

Prezintă: Noni

 

Duminică, 19 august

11:30 – Sfințirea spicelor de grâu la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” (Parohia II)

13:00 – Sfințirea pâinii noi în Piaţa Regele Mihai I

17:00 – Concurs de prins purcei (Parcul Sfânta Treime)

18:00 – Ansamblul Folcloric „Florile Bârzavei” din Gătaia

18:30 – Ansamblul Folcloric „Armenișana”

19:00 – Ansamblul „Păstrătorii Tradiției”

20:00 – Radu Moş cu solistele Andreea Chişe, Gina Handro şi Alina Tărău

21:00 – Formațiile de jocuri sârbești Kud Kolo şi Kud Sloga

22:00 – Muzică populară cu Adrian Petcu şi Patricia Petri

22:30 – Spectacol cu Zorica Savu şi Codruța Măgurean

23:55 – Focuri de artificii.

Prezintă: Nicoleta Pavel.

 

Duminică, 19 august, Comuna Şiria va deveni scena de desfăşurare a evenimentului „Slavici și Monția sub frământările împlinirii Marii Uniri”.

Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria

SIMPOZION ORELE 10:00 – 11:15

 

  1. Primar ing. Valentin Bot – Realizările din Șiria – un simbol al prețuirii înaintașilor;
  2. Dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad – „Viziunea geopolitică a lui Ioan Slavici”;
  3. Prof. Marcel Priescu – „Monția de la Prima Alba Iulia la Marea Unire”;
  4. „Două surori” de Ioan Russu-Şirianu – scenetă interpretată de Cercul de actori ai Casei de Cultură „Ioan Slavici” Șiria. Regia artistică: Viorel Popa & Camelia Trif;
  5. Deplasare la Mănăstirea Feredeu și ridicarea unei panahide în memoria lui Ioan Slavici și a lui Emil Monția.

 

Teatrul de Vară „Ioan Slavici” Șiria

 

PROGRAM CULTURAL-ARTISTIC ORELE 18:00 – 21:00

 

  1.  Colaj muzical din compozițiile lui Emil Monția și a altor compozitori români, interpretat de Corul „Emil Monția” Arad, dirijor prof. Ovidiu Boar;
  2. Corul „Podgorenii” Șiria, dirijor prof. Victor Șofrag;
  3. Suită de melodii interpretate de Fanfara Comunei Șiria, dirijor Puiu Muntean;
  4. „Polipul Unchiului” – comedie într-un act de Ioan Slavici în interpretarea Cercului de actori ai Casei de Cultură „Ioan Slavici” Șiria. Regia artistică: Viorel Popa & Camelia Trif;
  5. Expoziția de fotografii „Pădureanca”, realizată de lect. univ. dr. Virgiliu Jireghie;
  6. Actorul Ion Haiduc de la Teatrul Nottara București adus acasă la Slavici de primul film din cariera sa;
  7. „Testamentul Reginei Maria acum la Centenar”, însoțit de două cântece patriotice. Interpretează actrița Alexandra Aga de la Teatrul Nottara București;
  8. „Doina” de Mihai Eminescu recitată de actorii Alexandra Aga & Ion Haiduc și interpretată melodic de Corul „Emil Monția” Arad.

 

Complexul Muzeal Arad vă invită la sala Clio din Arad, str. Horia nr. 10, unde sub patronajul „Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România” puteţi admira expoziţia de fotografie „Namibia – Pământul celor curajoşi” şi cuprinde mai multe fotografii realizate de artista arădeană Silvana Retter.

Arădenii care aleg  să se destindă la Ştrandul Neptun, bucurându-se de apă şi soare, sunt aşteptaţi să treacă pragul „Bibliotecii estivale”. Dincolo de acest „prag” se găsesc pagini încărcate de aventură şi suspans, poveşti de dragoste, basme sau, de ce nu… poezii!

 

Orar Zona Bazinelor

Marți – Duminică: 08:00 – 22:00

Accesul în zona bazinelor se face până în ora 21:00

 

Orar  Tobogane

10:30 – 11:30 deschis

11:30 – 12:30 pauză

12:30 – 14:00 deschis

14:00 – 15:00 pauză

15:00 – 17:00 deschis

17:00 – 18:00 pauză

18:00 – 19:00 deschis

 

 

În această minivacanţă vor debuta Zilele Aradului şi Picnic Festival!

Ediţia din acest an a Zilelor Aradului va păstra tradiţia de a oferi arădenilor zece zile de sărbătoare, cu manifestări diverse. Pe lângă evenimentele consacrate (concerte de muzică uşoară, concerte de muzică populară, spectacole pentru copii), organizatorii pregătesc un spectacol de operetă, o tabără de muzică, o tabără de coregrafie, cât şi o paradă a costumelor de epocă.

Una dintre premierele Zilelor Aradului este deschiderea oficială care va avea loc în 17 august, în centrul oraşului, când va avea loc o paradă a costumelor de epocă şi o refacere a momentului istoric, de predare a diplomei „Oraş liber regesc”.

Programul evenimentelor:

VINERI, 17 august

10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere şi Perla

18.00 – 19.00 Deschiderea oficială a Zilelor Aradului cu o paradă a costumelor de epocă şi o refacere a momentului istoric de predare a diplomei de „Oraş liber regesc“ – Zona cuprinsă între Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ – Palatul Administrativ

19.00 – 23.00 – Lansare virtuală Mister ARAD. Concert Nova Band, Rock Abil, Melting Dice, ZDOB ŞI ZDUB – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“

 

SÂMBĂTĂ 18 august

10.00 – 23.00 – „Picnic festival”  –  zona dintre Belvedere şi Perla

18.00 – 20.00 – Spectacol de reconstituire – Garda Apulum  – Parcul Eminescu

19.00 – 23.00 Concert Sudden Feel, Ricardo Caria, Phaser, BERE GRATIS&Maestrul GHEORGHE ZAMFIR – Micălaca, Parcul Sfânta Maria

 

DUMINICA 19 august

10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere şi Perla

18.00 – 19.00 – Spectacol de reconstituire – Garda Apulum – Micălaca, Parcul

„Sfânta Maria“

19.00 -23.00 Concert folcloric – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“

19.00 -23.00 Prezentare tabără de muzică şi tabăra de coregrafie – Picnic festival

0 0

Am văzut filmări cu niște animale în uniformă de jandarmi. Niște bătăuși inculți, care se simt bărbați puternici că au fața acoperită și statul i-a investit cu puterea să lovească. Folosesc puterea asta fără discernământ. Au plesnit oameni cu bastonul peste față. Au dat cu pumnii și picioarele în tineri căzuți. Au dat în oameni cu brațele ridicate, care se predau. Au bruscat, verbal și fizic, pe oricine le-a ieșit în cale. Niște ghiolbani nesimțiți, cărora le place să abuzeze! Dacă nu vor fi identificați și extirpati din Jandarmerie, abuzul de forță se va repeta cu prima ocazie. Este foarte dezamăgitor să vezi ce calitate umană slabă au acești jandarmi (mă refer strict la cei animalici, deși, ascunși după cagule, căști, scuturi si bastoane sunt foarte greu de identificați, deci generalizarea este aproape inevitabilă! ) pe care, altminteri, ne bazam cu respect și încredere totală…

0 0

 

„Pesta porcină africană a ajuns la doi pași de Arad, în județul Bihor, unde am fost informați că există opt focare de infecție. Producătorii agricoli și crescătorii de animale se plâng că, la nivelul Instituției Prefectului Județului Arad, în loc să se desfășoare activități clare de prevenire a răspândirii epidemiei, pentru apărarea arădenior de pesta porcină africană, doamna prefect discută ca și cum epidemia ar fi deja prezentă. În loc de măsuri de prevenire, se discută despre îngroparea porcilor – deocamdată sănătoși – cu toate că în acest moment încă se mai poate evita o catastrofă, dacă autoritățile din Arad reprezintă corect interesele arădenilor și nu ale unui Guvern vizibil depășit și nepregătit”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Producătorii agricoli și primarii din județul Arad au găsit înțelegere la Consiliul Județean pentru problemele lor. În regim de urgență, preocupat de rezolvarea acestei situații grave, Iustin Cionca a transmis astăzi Guvernului României, primului ministru Viorica Dăncilă și vice-prim-ministrului Paul Stănescu, solicitarea emiterii unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului pentru prevenirea epizootiei de pestă porcină africană și protejarea nu doar a arădenilor, ci a acelor zone din România care nu au fost încă infectate.
„În acest moment, din informațiile noastre de astăzi, avem opt județe afectate, socotite deja contaminate. Unul este vecinul Aradului, județul Bihor. Viteza de răspândire a epidemiei este de 18 kilometri pe săptămână. Numărul județelor afectate va crește, conform prognozelor Comisiei Europene, harta ascunsă de Guvern, la 13 într-o lună de acum înainte. Presa scria astăzi că sunt 100.000 de porci infectați. Însă, dincolo de asta, mai este un aspect important: dacă România nu ia măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii pestei porcine și pentru eliminarea focarelor, dacă nu demonstrează marilor puteri europene care dictează importurile și exporturile că suntem o țară sigură, mă tem că am putea ajunge sub embargo și la exportul de carne de porc și la cel de porumb. Asta ar fi o catastrofă. Vă dați seama, pe de altă parte, că marile companii europene abia așteaptă să elimine concurența serioasă din România și, mai mult, să câștige o piață de desfacere de aprox. 20 de milioane de locuitori. Asta este adevărata amenințare, cu efecte asupra siguranței statului român. Astăzi în joc nu sunt fermele de porci, ci afacerile românești, miza este agricultura românească, agricultorul român”, a declarat Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a organizat astăzi o şedinţă de lucru cu primarii localităţilor din judeţul Arad, cu instituţiile abilitate şi cu reprezentanții legali ai asociațiilor de vânătoare, în vederea structurării activităţilor de prevenţie împotriva pestei porcine africane şi diseminarea prevederilor Legii 551/2018. La întâlnire au fost invitați şi agricultori şi zootehnişti cu investiţii importante în judeţul Arad şi relevante la nivel naţional. Oamenii s-au arătat intrigați și chiar supărați pe faptul că Guvernul României nu a luat măsurile de prevenție necesare și că prioritară pare nu prevenirea răspândirii pestei porcine africane, ci despăgubirea în cazurile deja existente, ceea ce poate determina o adevărată catastrofă în domeniul agricol. O catastrofă care ar servi intereselor marilor corporații importatoare de carne din Europa și nu producătorilor români.
Printre propunerile formulate de primari, agricultori, reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare la ședința de astăzi de la Consiliul Județean s-au numărat:
-Eliminarea prin împuşcare a întregului efectiv de mistreţi nu doar de pe teritoriul județelor afectate, ci și în județele limitrofe, în vederea preîntâmpinării răspândirii bolii de la animalele sălbatice la cele domestice. Acest lucru se poate realiza prin derogare de la Legea Vânătorii, eliminarea imediată a cotelor şi stimularea financiară a vânătorilor în vederea vânării mistreţilor şi a predării exemplarelor vânate. De asemenea, vă supunem atenției, în urma propunerilor primarilor din județul Arad, ca actul normativ să prevadă expresis verbis și aprobarea recoltării pe timp de noapte.
-Obligativitatea dezinfectării prin incendiere controlată a lanurilor de porumb după recoltare;
-Stabilirea unui cordon de siguranţă de aprox. 10-20 de km la frontierele de stat ale României, precum și la granițele cu județele afectate, în perimetrul căruia să se organizeze vânători pentru împiedicarea pătrunderii mistreţilor prin fenomenul de migrație, în vederea prevenirii transmiterii virusului de la exemplare infectate din alte state;
-Stimularea financiară a vânătorilor și a celor care colectează, în condițiile legii, carcasele de mistreți care au pierit prin vânare dar și din cauze naturale;
-Alocarea de urgență de fonduri financiare pentru autoritățile locale în vederea realizării de garduri electrice între județele afectate de pesta porcină africană și cele în care nu s-au semnalat deocamdată cazuri de îmbolnăviri, respectiv stipularea obligativității realizării acestor garduri electrice în procedură de extremă urgență;
-În situaţia în care se va considera ca asociațiile de vânătoare să nu aibă obligaţia asanării efectivului de mistreți, să se instituie, prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, răspunderea proprietarilor de Asociații de Vânătoare pentru omiterea luării tuturor măsurilor în vederea preîntâmpinării răspândirii pestei porcine.

0 0

Într-un comunicat de presă dat publicității miercuri seara, președintele Iustin Cionca a anunțat arădenii: „Am dispus în urmă cu câteva minute închiderea drumului județean dintre Frumușeni și Aluniș, pentru că viitura a distrus o parte din șosea, respectiv un podeț. Circulația este imposibilă în zona afectată. O echipă a Consiliului Județean este la fața locului, o parte din drum a fost distrusă total, podețul este luat de apă. Fac un apel la arădeni să folosească rute alternative, pentru că aici circulația este blocată. Vom închide drumul cu bariere și vom semnaliza participanților la trafic că nu pot folosi acest traseu!”


 

0 0

Consiliul Județean a depus spre finanțare, în această săptămână, cel mai important proiect de infrastructură din existența instituției! Este vorba de un proiect de 45,8 de milioane de euro din fonduri europene, pe Programul Operațional Regional, care vizează finalizarea șoselei de centură a municipiului, inclusiv prin construirea unui pod nou peste Mureș, la Fântânele, a unui pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, a trei sensuri giratorii și a unei piste de biciclete (aceasta din urmă, pe lungimea de 7 km, la Fântânele). Noul tronson al șoselei de centură va fi iluminat pe toată lungimea sa.

Proiectul face parte din strategia de modernizare de către Consiliul Județean a 300 km de drumuri, peste 25% din rețeaua de drumuri județene a Aradului.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a subliniat astăzi că apelul său la unitate, la solidaritate în interesul Aradului produce rezultate. „După cum știți, am cerut tuturor instituțiilor, oamenilor cu funcții de răspundere din Arad, să acționăm împreună atunci când este vorba despre interesul Aradului. Acest proiect al șoselei de centură a fost depus pentru că instituțiile noastre și cei care le conduc au înțeles că este nevoie de o acțiune rapidă, s-au mobilizat imediat și ne-au acordat avizele necesare. De aceea, profit de ocazie și le mulțumesc următorilor: Agenția pentru Protecția Mediului Arad, Apele Române, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură a județului Arad, Transgaz Mediaș, S.C. Telekom S.A., ANIF, Transelectrica S. A., DRDP Timișoara, CFR S.A., Direcția de Sănătate Publică Arad, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Poliția Arad, Compania de Transport Public, Primăria Muncipiului, Primăria Comunei Vladimirescu, Primăria Comunei Fântânele, Compania de Apă Arad S.A.. Și, nu în ultimul rând, colegilor din Consiliul Județean Arad, implicați în acest proiect. Iată, că se poate să lucrăm împreună pentru arădeni, indiferent de instituția pe care o reprezentăm! Am încredere că este doar un început, care va deveni normalitate!”

În final, președintele Consiliului Județean a precizat că „dacă acționăm împreună în continuare în interesul Aradului, am încredere că vom evita, pe viitor, situațiile în care ni se confiscă zeci de milioane de euro din buget, sau pur și simplu Bucureștiul nu alocă niciun ban pentru dezvoltarea Aradului, din cotele defalcate din TVA, deși suntem printre cei mai importanți contributori la bugetul de stat.

Am spus și repet: nu putem accepta ca nevoile județului Arad, un județ unde oamenii muncesc și sunt responsabili, să fie ignorate de Guvern, un Guvern care se concentrează aproape exclusiv pe nevoile județelor asistate social. Cer încă o dată ca munca, seriozitatea și responsabilitatea să fie apreciate de Guvernul României, și nu lipsa performanței”.

0 0

Dosarul medicului de familie, Adrian Dărăbanţiu, pentru candidatura la postul de brancardier scoas la concurs de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost respins.

Medicul de familie nu a prezentat adeverinţă medicală cu avizul unui medic psihiatru, ci doar un certificat medical .

Acesta spune că nu are de ce să i se respingă dosaruldosarul pentru ca documentul medical pe care l-a depus este peste adeverinţa medicală vizată de psihiatru.

Adrian Dărăbanţiu  va face contestatie .Poate face acest lucru până joi, 26 iulie, ora 13.00.

0 0

Ultima săptămână Oravitzan la Muzeul de Artă ARAD – o expoziție-eveniment, pe care niciun arădean iubitor de artă nu trebuie să o rateze. Dacă încă nu ați trecut pe la Muzeul de Artă, mai aveți timp să recuperați, și chiar merită!
Cu prilejul expoziției, Complexul Muzeal Arad cu suportul financiar al Consiliului Județean Arad, a editat un album de artă realizat în condiții grafice deosebite, în formatul unei Biblii, cu lucrările reprezentative ale lui Silviu Orăvițan.

0 0

Femeia din Arad a fost rănită grav, după ce o camionetă a lovit locuinţa improvizată în care stătea şi s-a dărâmat peste ea, şoferul fiind cercetat penal. Victima, în vârstă de 63 de ani, a fost scoasă de sub dărâmături de către echipaje de descarcerare ale pompierilor, fiind transportată la spital, unde va suferi intervenţii chirurgicale.

Accidentul a avut loc într-un cartier din municipiul Arad, într-o zonă în care există şi locuinţe improvizate de romi, construite din pământ şi lemne.

Una dintre locuinţe, aflată la marginea străzii Tarafului, a fost lovită de o camionetă şi s-a probuşit peste o femeie aflată în interior, în vârstă de 63 de ani.

”Şoferul a oprit autoutilitara fără să o asigure corespunzător, iar când a coborât din cabină, vehiculul a luat-o la vale şi a intrat într-un imobil aflat la marginea drumului. Imobilul s-a prăbuşit, iar o femeie aflată în interior a fost rănită grav”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu.

Echipaje de descarcerare ale pompierilor arădeni au intervenit pentru a scoate victima de sub dărâmături.

”Femeia a fost extrasă de sub dărâmături şi a fost predată în viaţă unui echipaj SMURD, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

 

Medicii spun că victima a suferit mai multe fracturi şi traumatisme interne şi externe, fiind supusă unor intervenţii chirurgicale.

Şoferul, în vârstă de 54 de ani, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă. Şoferul este angajat al unei firme de distribuţie a energiei electrice, iar autoutilitara era de serviciu, el fiind prezent în zonă pentru lucrări la reţea.

 

Sursa:observator.tv

0 0

În cadrul proiectului România profesională - Resurse umane competitive în regiunea Vest, ID 118027, proiect co-finanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad organizează GRATUIT cursuri autorizate de competențe antreprenoriale.

„Beneficiile cursului Competenţe antreprenoriale sunt: formarea culturii antreprenoriale, dezvoltarea spiritului antreprenorial (capacitatea de a vedea oportunităţi acolo unde alţii văd probleme, dublată de acţiunea perseverentă pentru rezolvarea problemelor şi realizarea de profit), creşterea abilităţii de a transforma ideile de afaceri în acţiuni concrete prin furnizarea de informaţii referitoare la mediul de afaceri şi oportunităţile existente pe plan local, elaborarea şi implementarea unui plan de afaceri, organizarea şi derularea unei afaceri de succes”, declară Vlad Cherchezan, expert coordonator evenimente.

Grupul țintă este format din antreprenori și manageri.

 

Curs Antreprenoriat – Cui se adresează?

  • Celor care vor să inițieze o afacere;
  • Celor care au nevoie de certificare în vederea diferitelor finanțări europene sau naționale sau vor să își dezvolte afacerea prin accesarea de fonduri nerambursabile
  • Celor care doresc înființarea unei societăți și vor să cunoască forma potrivită și implicațiile acesteia;
  • Celor care vor să dezvolte abilitatea de a pune în practică idei de afaceri;
  • Celor care vor să cunoască modul de organizare a timpului și activităților din cadrul firmei;
  • Celor care vor să cunoască lucrurile importante înainte de a începe o afacere și imediat ce au început-o;
  • Celor care vor să elaboreze un plan de afacere;
  • Celor care vor să identifice nevoile pe piața afacerilor;
  • Celor care vor să cunoască legislația specifică mediului de afaceri;
  • Celor care vor să dezvolte comunicarea cu asociații, partenerii de afaceri și angajații.

Prin intermediul acestui curs, participanții vor dobândi competențe/abilități specifice cu privire la:

  • Iniţierea şi managementul afacerii
  • Abilităţi antreprenoriale de afaceri
  • Marketingul şi organizarea marketingului
  • Vânzările şi organizarea vânzărilor
  • Finanţele şi investiţiile
  • Planificarea, managementul şi organizarea personalului
  • Managementul de proiect
  • Competenţe personale de negociere, luare corectă a deciziilor în mediul de afaceri şi leadership
  • Utilizarea tehnologiei informaţionale şi a limbii engleze de afaceri

Durată curs Antreprenoriat: 12 zile (16:00 – 21:00)

Localitate desfășurare: Arad
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, strada Cloșca nr.5, Arad, jud. Arad

Certificare Curs: certificat competențe antreprenoriale (ANC – Ministerul Muncii și Ministerul Educației)

Valoare investiție: GRATUIT – locuri limitate

Condiții de participare: studii medii finalizate

Lista afacerilor care pot câştiga finan­ţări din bani europeni este cât se poate de lungă, astfel încât orice mic întreprinzător care are o idee de business va găsi un program în noua alocare financiară de la Bruxelles care să-i susţină dezvoltarea.

Iată câteva exemple de afaceri ce pot fi începute cu finanţare europeană: seră de flori sau de legume, ciupercărie, fermă zootehnică sau piscicolă, plantaţie vinicolă, înfiinţarea de culturi forestiere, agricultură ecologică, fabrică de lactate sau de pâine, fabrică de mobilă, service auto, fabrică de încălţăminte, IT-software, grădiniţă, after-school, diverse servicii în zona rurală etc.

Pentru întreprinzătorii hotărâţi să-şi înceapă mică afacere finanţarea europeană reprezintă un ajutor substanţial. De regulă, fondurile europene acoperă de la 50% şi până la 98% din valoarea proiectului.

Etape în accesarea fondurilor UE

Primul pas pe care trebuie să-l facă o persoană care doreşte să obţină bani europeni pentru afacerea sa este să studieze programele din fonduri europene pentru a decide unde se poate încadra proiectul său. Apoi, este necesar să citească Ghidul Solicitantului, care conţine toate etapele şi documentele necesare pentru fiecare submăsură. În funcţie de ponderea finanţării nerambursabile acordate în cadrul proiectului, solicitantul trebuie să identifice surse suplimentare de finanţare care să-i permită să acopere contribuţia proprie.

Urmează apoi redactarea propriu-zisă a proiectului, întocmirea dosarului cu documentaţia cerută de autorităţi şi depunerea actelor în termenul prevăzut.

Din acest moment, intră în joc autorităţile care evaluează cererile de finanţare, fac o selecţie, stabilesc punctajul aferent fiecărui proiect şi decid care dintre solicitanţi sunt eligibili. Ultima etapă este semnarea contractului de finanţare, după care începe punerea în practică, adică desfăşurarea propriu-zisă a afacerii.

Pentru înscrieri sau informații suplimentare ne puteți contacta la:


0730.188.299 sau 0257/208.800, fax 0257/254.200, prof. Carmen Marinela Crișan – expert formare profesională
0730.188.298 – persoană de contact Adriana Demian – expert grup ţintă
0745.536.888 – persoana de contact Loredana Tanchiş – expert informare

0 0

Guvernul să restituie arădenilor banii confiscați de la Arad! Este vorba de 45 de milioane de euro doar anul acesta! Am făcut astăzi un apel la unitate și solidaritate a tuturor forțelor politice, a societății civile, a sindicatelor și patronatelor, a reprezentanților cultelor religioase, a tuturor arădenilor, pentru susținerea intereselor județului Arad. Am inițiat un șir de întâlniri și dezbateri pentru elaborarea unui plan de acțiune comun în vederea susținerii intereselor Aradului, pentru că „lipsa de respect a majorității parlamentare și a Guvernului, față de Arad și arădeni, nu poate continua”!

Într-o conferință de presă organizată astăzi la sediul PNL, Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad, președinte al Consiliului Județean, a făcut un apel la unitate și solidaritate a tuturor forțelor politice, a societății civile, a sindicatelor și patronatelor, a reprezentanților cultelor religioase, a tuturor arădenilor, pentru susținerea intereselor județului Arad. Iustin Cionca a declarat că PNL a inițiat un șir de întâlniri și dezbateri pentru elaborarea unui plan de acțiune comun în vederea susținerii intereselor Aradului, pentru că „lipsa de respect a majorității parlamentare și a Guvernului, față de Arad și arădeni, nu poate continua”!

Iustin Cionca a declarat: „Am cerut parlamentarilor, societății civile, tuturor celor care spun că le pasă de Arad, să ridice vocea împotriva celor care confiscă banii arădenilor. Îi numărăm pe degete pe cei care au făcut-o! Atunci când vrem cu toții condiții bune în spitale, drumuri bune, activități culturale valoroase, servicii sociale eficiente, trebuie să înțelegem că fără bani, doar cu supărări pe rețelele sociale sau cu comunicate de presă nimic nu se rezolvă și se poate menține cel mult nivelul de subzistență!

De asta cer, din nou, tuturor: fiți alături de noi când cerem ca banii arădenilor să nu mai fie confiscați de Guvernul PSD, iar cei confiscați să revină la Arad și să poată fi investiți în spitale, drumuri, în nevoile arădenilor! Fiți alături de noi când cerem Guvernului PSD să restituie banii confiscați de la arădeni!

Consiliul Județean a depus proiecte de peste 250 de milioane de euro în ultimii ani, unele sunt deja câștigate și intră în lucru (de exemplu drumul Arad-Șiria-Pâncota-Buteni). Alte proiecte sunt în curs de evaluare sau au fost aprobate și demarăm procedurile. Dar hoția față de arădeni a celor de la București trebuie să înceteze! Și nu se va opri dacă nu reacționăm împreună, ca o comunitate unită și puternică!

În condițiile în care Aradul este unul dintre marii contributori la bugetul național, după ce Guvernul ia banii arădenilor, același Guvern refuză să finanțeze nevoile arădenilor. Astfel, un județ puternic este sărăcit, în vreme ce județele unde majoritatea trăiește din ajutoare sociale, primesc bani de la Guvern să se dezvolte!

Prin Legea Bugetului, anul acesta Guvernul a confiscat echivalentul în lei a 45 de milioane de euro de la județul Arad. Aproape fiecare primărie din județ a pierdut bani, buzunarul aproape fiecărui arădean a avut de suferit. În schimb, pentru al doilea an consecutiv Consiliul Județean Arad a primit zero lei la investiții. ZERO! Am primit 11 milioane de lei pentru nevoile a 78 de orașe și comune din județ. În sectorul social, bugetul alocat asigură salariile personalului existent până la data de 31.07.2018, serviciile și produsele până la sfârșitul lunii iunie 2018 (contractul de servicii pază a expirat în luna mai) respectiv hrana beneficiarilor, bătrâni și copii cu dificultăți, până în data de 30.09.2018. În bugetul aprobat pentru sectorul social nu au fost cuprinse sumele solicitate pentru asigurarea echipamentului si cazarmanentului pentru beneficiarii din sistem, conform normelor, în cuantum de 285 mii lei.  Pentru investiții în drumurile județene Consiliul Județean Arad a primit echivalentul a 2 milioane de euro, cât pentru 5 kilometri de drum județean din totalul de aproape 1200 km! Pentru investițiile în Spitalul Judeţean nu am primit din nou niciun ban! Nu am primit nici aparatul RMN pe care Guvernul PSD ni l-a promis în urmă cu doi ani și l-a cumpărat Consiliul Județean, să nu lăsăm județul fără acest RMN important. În domeniul social, Guvernul nu a alocat banii necesari contractării serviciilor sociale și salariilor angajaților, și așteaptă să o facem din banii arădenilor, din bugetul pe care același Guvern l-a tăiat.Această lipsă de respect față de Arad și arădeni nu poate continua!

Aștept în primul rând alături de mine toți parlamentarii, indiferent de culoarea politică, pentru că ei sunt reprezentanți ai arădenilor, nu ai celor care păgubesc arădenii!

Aștept toți primarii, consilierii judeţeni și locali, toți președinții de partide din județ!

Invit toți președinții și membrii de ONG-uri!

Îi chem lângă mine pe toți arădenii care vor pe bună dreptate investiții în spitale, în drumuri, în școli, în cultură, servicii sociale, turism!

Fac apel la solidaritate și unirea tuturor forțelor, pentru Arad!

Vom organiza un șir de întâlniri și dezbateri cu partidele politice, respectiv opoziția parlamentară și neparlamentară, societatea civilă, sindicatele și patronatele, reprezentanții cultelor, să identificăm soluțiile necesare pentru a opri atitudinea sfidătoare a guvernului față de arădeni! Vă propun ca aceste întâlniri să fie periodice, lunare sau trimestriale, să strângem rândurile pentru Arad și să avem o poziție comună pentru a determina majoritatea parlamentară să respecte arădenii!

Această inițiativă este politică în măsura în care politica înseamnă să ne implicăm pentru comunitate. Altfel este inițiativa unui președinte de Consiliu Judeţean care nu acceptă ca județul său să fie jefuit sistematic, pe motivul că arădenii sunt oameni harnici și gospodari care și-au construit un județ neasistat social!”

0 0

PSD nu s-a săturat doar să confiște resursele Aradului! După ce a luat 45 de milioane de euro din bugetul județului anul acesta, Guvernul PSD a pus acum ochii pe clădirea Primăriei, pe care vrea să o ia de la arădeni! Aici nu mai e vorba despre buzunărirea arădenilor, ci de mult mai mult. E clar, Dragnea și ai lui urăsc Aradul și nu se limitează să îl căpușeze, vor să îl stăpânească total!

La aproape trei decenii de la Revoluție, Prefectura Arad în loc să condamne acțiunile abuzive ale comuniștilor, naționalizarea, confiscarea proprietății private,  atacul împotriva muncii și a agoniselii de o viață a arădenilor, se prevalează de ele și vrea să ia de la arădeni clădirea-simbol a orașului, Primăria! Guvernul PSD și oamenii săi din Arad vor să pună mâna pe kilometrul zero al orașului, locul unde s-a scris istoria, unde arădenii au ieșit în stradă împotriva comuniștilor și a abuzurilor. Faptul că tocmai aici Prefectura invocă patrimoniul comunist nu este o ironie, ci o lipsă de respect față de cei care și-au dat viața pentru ca ororile și ticăloșiile comunismului să fie suprimate!

Prefectul numit de Guvernul PSD, Florentina Horgea, semnează cel mai dur atac împotriva Aradului: dă în judecată Primăria să obțină pentru Guvernul de la București nici mai mult, nici mai puțin, decât clădirea Primăriei Arad – Palatul Administrativ! Iar explicația este halucinantă: clădirea a aparținut Partidului Comunist Român și toate clădirile PCR au intrat în patrimoniul statului, după Revoluție! Deci Primăria construită în anul 1877, din banii arădenilor, este, după părerea celor de la Prefectură, o clădire… comunistă. Care comunism a ajuns la putere… cu șapte decenii mai târziu! Sunteți mândri de logica oamenilor numiți în funcții de PSD?!

Nu ne mai surprinde că, după logica Prefecturii, istoria Aradului a început cu Partidul Comunist! Orașul nostru unde arădenii au muncit din greu pentru tot ce au realizat, oraș de oameni harnici și gospodari de mai multe secole, este o emanație comunistă numai în capul unora care au învățat o istorie paralelă și confundă Aradul cu Roșiorii de Vede!

O astfel de atitudine nu poate fi tolerată. Să îi spui nesimțire? Să îi spui răutate? Să îi spui cinism? Sau șicană? Oricum ai numi-o sau ai considera-o, este cel mai urât gest al Guvernului PSD și al reprezentanților săi în Arad, împotriva arădenilor! Chiar și faptul că PSD a luat 45 de milioane de euro anul acesta de la județul nostru pălește în fața acestui act pe care, pe bună dreptate, mulți s-au grăbit deja să îl catalogheze mizerabil. Deși este puțin spus…

 

0 0

 

Președintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a fost luat la țintă de propagandiștii PSD Arad, după a solicitat demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților și demisia guvernului dirijat de condamnatul penal Dragnea.
„Pentru că susțin faptul că Liviu Dragnea trebuie imediat să demisioneze (este la a doua sentință de condamnare și considerat recidivist de Înalta Curte de Casație și Justiție) PSD Arad l-a trimis pe deputatul Todor să mă insulte ca la ușa cortului. Urât, violent, un atac tipic nu pentru un parlamentar, ci pentru un incult, așa cum nu trebuie să fie niciodată un parlamentar! Unii din PSD abuzează penal, alții verbal, abuzul de orice fel și intimidarea sunt eticheta lor. Ei cred că dacă nu au dreptate, măcar pot să sperie.
PSD Arad duce slugărnicia față de Dragnea dincolo de limita bunului simț, după ce tot din slugărnicie față de Dragnea aceiași parlamentari PSD Arad au votat ca, din banii arădenilor, 45 de milioane de euro să fie confiscate și trimise înspre județele lui Dragnea și ai lui. Am o veste pentru cei din PSD Arad: pentru că sunt slugarnici față de Dragnea, pentru că girează penalii, pentru că îi bruschează fizic sau verbal pe românii onești, pentru că nu reprezintă în Parlament interesele Aradul, ci ale baronilor PSD, au pierdut respectul arădenilor. În rest, pot desființa și pușcăriile sau școlile, pot țipa sau insulta, îi privește; asta nu înseamnă că sunt cinstiți sau educați. Ba chiar dimpotrivă, după cum demonstrează procurorii, judecătorii și atitudinea lor de zi cu zi.”
Iustin Cionca a precizat că este o diferență între faptul că Liviu Dragnea a fost condamnat în două spețe, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, și un dosar penal care i-a fost deschis la Poliția din Arad la comanda Corpului de Control al premierului PSD. Ce este mai curios este că pesediștii se străduiesc să convingă arădenii că Dragnea, cu două condamnări, nu este penal, ci patriot, în vreme ce aceiași pesediști îi acuză pe adversarii pe care i-au reclamat la poliție că sunt vinovați.
„Și asta este o dovadă de prostie și de abuz. Cei care fac astfel de declarații fie nu înțeleg nimic și li se pun în gură vorbe de către alți nepricepuți, fie înțeleg și vor să mintă și să dezinformeze. Ăsta este stilul PSD de a face politică, bazat pe minciună, abuz și indivizi fără scrupule, cărora nu le este rușine să și le asume”, a declarat Iustin Cionca.

STAY CONNECTED

%d blogeri au apreciat: