Home Tags Posts tagged with "PSD Arad"

PSD Arad

0 0

Astăzi se împlinesc șase ani de când PSD ar fi trebuit să dea în folosință cele două pasaje de pe centura Aradului, în august 2012. Și sunt tot șase ani de când PSD a omorât aceste pasaje, blocând lucrările în condiţiile în care pasarelele erau realizate în proporţie de 21%, respectiv 70% - se arată într-un comunicat de presă dat publicității de PNL Arad.

În acești șase ani, pesediștii au făcut zeci de declarații mincinoase pentru a-i duce pe arădeni cu vorba, în loc să finalizeze lucrările. Dar PSD a construit și alte pasaje în acești ani, culmea, din banii arădenilor, în județe unde PSD a dirijat banii pe care i-a confiscat de la Arad.
Ultima promisiune fermă a aparținut deputatului PSD Dorel Căprar, care a declarat că pasajele sunt o prioritate, și chiar ministrul Fifor a intervenit în discuție, susținând că măcar unul dintre pasaje se va finaliza în iulie. Că și minciuna este o vorbă a pesediștilor, o dovedește clar starea acestor pasaje. Luna iulie a trecut și, în ciuda tuturor promisiunilor, niciun pasaj nu s-a dechis. Așa știe PSD să respecte arădenii și să își țină promisiunile! Vă reamintim că Dorel Căprar declara despre aceste pasaje: “Nu avem obiceiul să facem promisiuni gratuite sau estimări nerealiste, iar când ne obligăm în faţa cetăţenilor o facem cu responsabilitate. Estimăm că lucrarea va fi finalizată în luna iunie 2018”.

„Aceste două pasaje de la Arad demonstrează lipsa de respect a pesediștilor față de arădeni și incompetența guvernării PSD! Nu ne-ar fi deranjat nici să le fi dat la Teldrum sau personal lui Dragnea, să fie mulțumit tot PSD-ul că banii îi ia cine trebuie, doar să se fi dat deja în circulație aceste pasaje. De șase ani, de când PSD a blocat lucrările, coloane kilometrice de TIR-uri și autoturisme demonstrează în fiecare oră cât de prost este guvernată România, și știm că PSD a condus țara în majoritatea acestei perioade”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lucrările de construire a două pasaje rutiere peste calea ferată au început în anul 2011. A fost proiectată o investiţie de 13 milioane de euro. Construcţiile urmau să fie terminate în august 2012. Dar au fost oprite imediat ce PSD a ajuns, atunci, la guvernare!

 

0 0

Deputatul Tripa nu suflă un cuvânt despre pasajele pe care PSD nu le mai termină de 7 ani, dar protestează fiindcă în judeţ a început cel mai important proiect de modernizare a drumurilor judeţene.

Consilierul judeţean Răzvan Cadar, secretar general al PNL Arad, consideră că deputatul PSD Florin Tripa este atât de obişnuit să voteze împotriva arădenilor şi a judeţului Arad încât probabil simte o durere fizică atunci când Consiliul Judeţean realizează lucrările pe care le solicită arădenii. În loc să explice de ce a tăiat Guvernul PSD de la finanţare patru drumuri în judeţul Arad (Mişca –Apateu – Berechiu, Gurahonţ – Buteni, Lipova – Limită de Judeţ Timiş, Tauţ – Târnova) şi de ce parlamentarii PSD de Arad au votat în unanimitate confiscarea sumei de 45 de milioane de euro de la lucrările de dezvoltare şi modernizare ale Aradului, deputatul Tripa trimite comunicate de presă în care se răţoieşte precipitat la constructorii care modernizează drumurile judeţene.

Concret, este vorba despre DJ 709 Pâncota – Seleuş, unde Tripa se încurcă în „ştiinţă”, în stilul său caracteristic. Realitatea o explică Răzvan Cadar: „Pentru lărgirea drumului şi a părţii carosabile între localităţile Pâncota şi Seleuş s-au efectuat lucrări de fundaţie, din balast, pe ambele sensuri ale drumului. Procedura tehnologică de lucru impune frezarea îmbrăcăminţii asfaltice existente, scarificarea pietruirii existente şi aşternerea asfaltului de bază din piatră spartă. După care se vor aşterne două straturi de mixtură asfaltică, una de legătura de 8 cm şi, ulterior, stratul de uzură de 4 cm. Lucrările sunt semnalizate corespunzător şi pe perioada desfăşurării lucrărilor circulaţia se desfăşoară în regim de şantier. Până la începerea anotimpului friguros se va turna primul strat de asfalt, stratul de legătură. Pe viitor aşteptăm de la deputatul Tripa să se comporte ca un parlamentar responsabil şi nu ca un postac neinformat, care deşi nu înţelege ce se întâmplă în jurul său, are pretenţia că se pricepe la toate”, a declarat Răzvan Cadar.

0 0

PSD nu s-a săturat doar să confiște resursele Aradului! După ce a luat 45 de milioane de euro din bugetul județului anul acesta, Guvernul PSD a pus acum ochii pe clădirea Primăriei, pe care vrea să o ia de la arădeni! Aici nu mai e vorba despre buzunărirea arădenilor, ci de mult mai mult. E clar, Dragnea și ai lui urăsc Aradul și nu se limitează să îl căpușeze, vor să îl stăpânească total!

La aproape trei decenii de la Revoluție, Prefectura Arad în loc să condamne acțiunile abuzive ale comuniștilor, naționalizarea, confiscarea proprietății private,  atacul împotriva muncii și a agoniselii de o viață a arădenilor, se prevalează de ele și vrea să ia de la arădeni clădirea-simbol a orașului, Primăria! Guvernul PSD și oamenii săi din Arad vor să pună mâna pe kilometrul zero al orașului, locul unde s-a scris istoria, unde arădenii au ieșit în stradă împotriva comuniștilor și a abuzurilor. Faptul că tocmai aici Prefectura invocă patrimoniul comunist nu este o ironie, ci o lipsă de respect față de cei care și-au dat viața pentru ca ororile și ticăloșiile comunismului să fie suprimate!

Prefectul numit de Guvernul PSD, Florentina Horgea, semnează cel mai dur atac împotriva Aradului: dă în judecată Primăria să obțină pentru Guvernul de la București nici mai mult, nici mai puțin, decât clădirea Primăriei Arad – Palatul Administrativ! Iar explicația este halucinantă: clădirea a aparținut Partidului Comunist Român și toate clădirile PCR au intrat în patrimoniul statului, după Revoluție! Deci Primăria construită în anul 1877, din banii arădenilor, este, după părerea celor de la Prefectură, o clădire… comunistă. Care comunism a ajuns la putere… cu șapte decenii mai târziu! Sunteți mândri de logica oamenilor numiți în funcții de PSD?!

Nu ne mai surprinde că, după logica Prefecturii, istoria Aradului a început cu Partidul Comunist! Orașul nostru unde arădenii au muncit din greu pentru tot ce au realizat, oraș de oameni harnici și gospodari de mai multe secole, este o emanație comunistă numai în capul unora care au învățat o istorie paralelă și confundă Aradul cu Roșiorii de Vede!

O astfel de atitudine nu poate fi tolerată. Să îi spui nesimțire? Să îi spui răutate? Să îi spui cinism? Sau șicană? Oricum ai numi-o sau ai considera-o, este cel mai urât gest al Guvernului PSD și al reprezentanților săi în Arad, împotriva arădenilor! Chiar și faptul că PSD a luat 45 de milioane de euro anul acesta de la județul nostru pălește în fața acestui act pe care, pe bună dreptate, mulți s-au grăbit deja să îl catalogheze mizerabil. Deși este puțin spus…

 

0 0

Pesediștii arădeni au tot mai mult o prestație de Țociu și Palade. Au ajuns să se acuze singuri de incompetență și, culmea, fără să își dea seama, repetă aproape zilnic aceeași acuzație la adresa propriei lor persoane. În termeni fotbalistici vorbind, asta înseamnă că „își dau craci” singuri. Dar pentru că nu tot românul este fotbalist, traducem pe înțelesul tuturor: pesediștii arădeni sunt ca actorii ăia de comedie care vor să lovească în față pe alții cu un platou de frișcă, dar își dau singuri cu frișca în cap.

 

Iată doar câteva exemple, din ultima vreme:

 

*Arată cu degetul că drumurile județene sunt prădădite. Dar când depinde de ei să fie reparate, patru dintre cele șapte proiecte ale județului depuse pentru modernizarea drumurilor județene sunt respinse de PSD! Iar pesediștii se dezlănțuie și urlă despre incompetența celor care nu repară drumurile!

 

*Când li se spune că bugetul Aradului va scădea cu 45 de milioane de euro, încep să râdă ironic și să facă bășcălie de proștii care și-ar putea imagina așa ceva. Apoi, peste câteva zile, chiar ei votează ca bugetul Aradului să scadă cu 45 de milioane de euro. Culmea, instantaneu încep să îi acuze de incompetență pe cei pe care i-au lăsat fără banii de investiții!

 

*PSD dă comunicate de presă despre clădirile de patrimoniu neglijate din Arad și le plânge de milă. Dar atunci când stă în votul său să se renoveze o clădire de patrimoniu (vezi Sinagoga ortodoxă), votează împotrivă. Se opune, face valuri prin presă și prin instituțiile pe care le controlează, să blocheze renovarea și punerea în circuitul cultural a uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Arad. Inutil de spus, între timp vorbește despre… incompetența celor care nu repară clădirile.

 

*PSD votează în unanimitate proiectele strategice ale județului. Apoi, tot în unanimitate, se răgândește și zice că nu mai sunt bune proiectele pe care le-a votat. Și iar acuză incompetența celor care gestionează proiectele strategice ale județului!

 

*În municipiul Arad, pesediștii arată cu degetul administrația locală dar refuză să voteze bugetul. PSD nu votează pentru investițiile la spital, școli, grădinițe, străzi, troturare, cultură. Se întrece însă în comunicate de presă despre incompetența celor care nu investesc în spitale, școli, grădinițe, străzi, trotuare.

 

Dacă pui cap la cap vorbele și faptele celor de la PSD Arad, vezi de fapt cum reprezintă arădenii. Sau nu îi reprezintă deloc!

Încă mai așteptăm dovezile de competență al celor de la PSD. Cele de incompetență rup gardul în fiecare zi!

Iată de ce prestația PSD Arad capătă, pe zi ce trece, accente de comedie bufă. Pentru necunoscători, comedia bufă este cea în care te prăpădești de râs de prestația actorilor, alternând comicul de situație cu atitudinea, gesturile și replicile protagoniștilor.

0 0

Vaslui și Galați produc de două ori mai puțin decât jud. Arad, dar PSD le-a dat un buget aproape dublu față de al nostru! Până și Teleorman, cel mai sărac județ, cu o producție de trei ori mai mică decât a Aradului, a primit un buget mai mare decât noi! Ni s-au dat 0 (zero) lei pentru echilibrare din TVA, în schimb ni s-au luat 45 de milioane de euro (!!!) prin Legea Bugetului de Stat, trimiși altor județe, probabil pe principiul: cine muncește sărăcește, cine nu muncește se îmbogățește.

0 0

În ultimele zile un număr mare de primari PSD a ieșit public acuzând lipsa banilor pentru investiții. Primarii PSD din Pâncota, Beliu, Săvârșin, Șiștarovăț, Felnac au înțeles, în sfârșit că, prin votul parlamentarilor PSD de Arad, localitățile lor au rămas fără zeci și sute de mii de euro, iar investițiile planificate nu mai pot fi realizate.

„În disperare de cauză, primarii au apelat la parlamentarii PSD să recupereze banii pe care i-au pierdut prin votul lui Todor, Tripa, Căprar și Fifor. Parlamentarii i-au trimis să ceară bani de la Consiliul Județean Arad, numai că CJA a pierdut peste 11 milioane de euro din cauza lor, din totalul de 45 de milioane pierduți de toate localitățile județului!” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

Guvernul PSD a alocat Consiliului Județean 11,8 milioane de lei pentru investițiile primăriilor din județ, când necesarul ar fi fost de peste 150 de milioane de lei!

Conducerea Consiliului Județean Arad a avertizat în repetate rânduri că fiecare localitate din județ va pierde sume importante din cauza parlamentarilor PSD, ceea ce s-a și întâmplat!

„Am chemat primarii PSD alături de noi să le ceară parlamentarilor lor să fie corecți față de Arad. Nu au vrut, au motivat că le-au promis parlamentarii PSD că vor avea suficienți bani. Domnii primari au refuzat să ia atitudine și atunci când i-am informat că județul, inclusiv localitățile lor, a pierdut 45 de milioane de euro din cauza votului PSD pe Legea Bugetului. Am înțeles din atitudinea primarilor PSD că sunt mulțumiți de bugetul lor, de banii de care dispun și că nu au nimic să reproșeze colegilor lor din PSD care au sărăcit județul Arad. Înțeleg că cetățenii din Pâncota, Beliu, Săvârșin, Șiștarovăț, Felnac sunt supărați fiindcă au așteptat respect dar au primit bătaie de joc de la PSD. Îmi pare rău că au crezut PSD-ul și au fost mințiți! Îi asigur pe arădeni că la nivelul Consiliului Județean Arad vom continua să luptăm pentru interesele lor și nu ale altor județe, așa cum fac cei de la PSD”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

0 0

Județul Arad este printre cele 7 județe din România de la care PSD a confiscat toți banii din cotele defalcate din TVA. Asta înseamnă că din TVA-ul plătit de firmele arădene niciun leu nu rămâne în Arad, toți banii sunt dirijați înspre județele PSD. Când Consiliul Județean le-a cerut consilierilor județeni și parlamentarilor PSD să se opună acestui furt, și consilierii PSD și parlamentarii PSD au acuzat Consiliul Județean că cerșește bani de la București pentru primăriile arădene și ne-au somat să nu mai cerem fonduri de la Guvernul PSD.

‚Astăzi, aceiași consilieri județeni PSD au realizat că prin complicitate cu parlamentarii PSD au lăsat fără bani nu numai Consiliul Județean și Primăria Arad, ci și proprii lor primari! La nivel național probabil se fac bancuri despre pesediștii din Arad, care la nivel local au scos banii din buzunarul propriilor lor colegi de partid!

Pesedistul Marius Sulincean și-a dat în sfârșit seama că, așa cum chiar el declară, este vorba de o bătălie cronică dusă împotriva cetățenilor din județ. Așa este, o bătălie a PSD împotriva arădenilor, prin faptul că a luat toți banii din TVA de la Arad, pe considerente strict politice!” declară consilierul județean PNL, Cristian Feieș.

Parafrazându-l pe același Marius Sulincean, „este un război absurd, o vendetă politică. Prin alocarea a ZERO lei pentru echilibrarea bugetelor locale principalii vătămaţi sunt locuitorii acestor comune sau oraşe”.

„Sulincean este îndreptățit să arate cu degetul parlamentarii PSD Arad care au votat ca județul nostru să piardă 45 de milioane de euro, banii pentru dezvoltarea localităților arădene. 

Din păcate, atunci când avertizam că județul nostru rămâne fără banii de drumuri, şcoli, grădiniţe sau pieţe, din cauza intereselor meschine de partid ale PSD, Marius Sulincean a tăcut. Acum, când parlamentarii și șefii săi de la partid, Dorel Căprar, Mihai Fifor, Florin Tripa și Adrian Todor, au lăsat primăriile din județ fără bani, este prea târziu să îi mai acuze”, concluzionează consilierul liberal, Feieș.

0 0

Deputatul PSD Tripa l-a acuzat astăzi pe președintele Consiliului Județean că vrea să modernizeze drumurile transfrontaliere din județ, din proiectul strategiec al peogramului România-Ungaria. Tripa a declarat că a intervenit la Ministerul Turismului ca proiectul reabilitării Cetății Ineu să concureze proiectul de modernizare a drumurilor județene, ceea ce înseamnă că ar rămâne bani mult mai puțini pentru drumuri.

Răspunsul președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a venit rapid:

„Da, vreau și muncesc să construim o șosea de Centură pentru Curtici, să scoatem traficul greu din Chișineu-Criș, să modernizăm 33 de km de drumuri județene din bani europeni, pe proiectul transfrontalier. Vreau și muncesc pentru asta, chiar dacă deputatul Tripa se opune și ne pune bețe în roate!
Vreau să modernizăm drumurile Curtici-Sânmartin, Sânmartin-Socodor, Socodor –Nădab. Valoarea totală a proiectului este de 13,8 milioane de euro.
Culmea, astăzi suntem criticați pentru asta de Tripa. După părerea lui, probabil, arădenii nu merită drumuri mai bune. După ce ni s-au tăiat de la finanțare prin PNDL patru drumuri județene (DN 79-Mişca-Apateu-Berechiu; Gurahonţ-Dieci-Buteni; Lipova-Şiştarovăţ -Cuvejdia; Târnova-Tauț) doar fiindcă așa a avut PSD-ul chef, după ce parlamentarii PSD au votat să ia cu japca 45 de milioane de euro din bugetul Aradului pe 2018, Tripa lovește din nou și ne anunță că a sunat azi la Ministerul Turismului să intervină pentru un alt proiect, care va lua din banii destinați drumurilor județene.
Ce rușine!”

0 0

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, subliniază încă o dată modul discreţionar prin care a procedat Guvernul României, atunci când a „tăiat” 45 de milioane de euro de la arădeni. Peste 10 milioane de la Consiliul Judeţean şi peste 35 de milioane de euro din bugetul celorlalte oraşe şi comune din judeţ. Pentru prima dată în istorie, Aradul primeşte ZERO lei din Taxa pe Valoare Adăugată, bani  pe care arădenii îi trimit la Bucureşti. Aceşti bani, ai arădenilor, se regăsesc în alte judeţe, care nu produc!

„Am atras atenţia, prin orice mijloace, asupra acestui pericol. Am apelat la societatea civilă, m-am adresat unor miniştri, am interpelat parlamentarii, am informat primarii din judeţ care, la rândul lor, s-au revoltat şi au protestat. Sunt afectate până şi cele mai mici comune, cu bugete austere, care sunt «taxate» cu 50-100 de mii de euro. Practic, 450.000 de arădeni sunt pedepsiţi de Guvernul PSD-ALDE”, a precizat Iustin Cionca.

Preşedintele Consiliului Judeţean atrage atenţia că guvernările PSD ne-au sărăcit de la an la an, ajungând la acest dezastru, din 2018, când Aradul a fost pedepsit drastic. „În fiecare an, Guvernul ne-a stabilit cheltuieli în plus şi ne ia din bani în fiecare an, dar niciodată nu a fost atât de grav. Toate investiţiile sunt puse în pericol, fie că vorbim despre proiectele pe drumuri judeţene, de cele transfrontaliere, investiţiile în spitale şi şcoli, sau chiar reparaţiile curente şi întreţinerea localităţilor, TOTUL riscă să se blocheze! Pentru a ne putea descurca, trebuie să luăm credite, iar aceste credite vor trebui plătite cu dobândă, tot din banii arădenilor”, a completat preşedintele Consiliului Judeţean.

În concluzie, Iustin Cionca anunţă un an 2018 foarte greu pentru administraţiile locale, un an în care trebuie să înfrunte sărăcia şi să se mulţumească cu dispreţul pe care guvernarea PSD-ALDE îl are faţă de Arad şi de arădeni.

 

0 0

Deputatul PSD de Arad Adrian Todor nu s-a remarcat cu nimic în Parlamentul României, în peste un an de zile, de când și-a luat în primire funcția plătită regește. Încasează lunar aprox. 40.000 de mii de lei (ați citit bine, aproape 10.000 de euro!) salar și sumă forfetară, dar activitatea sa este rușinos de palidă.

Potrivit situației oficiale realizată de secretariatul Camerei Deputaților și postată pe portalul www.cdep.ro, deputatul Todor a vorbit o singură dată în plen. 31 de secunde, în anul 2016. De fapt, sunt cele 31 de secunde la rostirea jurământului! După acest efort, anul trecut s-a odihnit și nu a mai luat cuvântul deloc în plen.

Un calcul matematic simplu ne arată că deputatul PSD de Arad Adrian Todor a fost plătit cu aprox. 4000 de euro pentru fiecare secundă în care a vorbit în plenul Camerei Deputaților!

Desigur, în calculul salariului intră că în anul 2017, Todor a avut două interpelări și două întrebări, ambele depuse în scris. Cireașa de pe tortul activității sale parlamentare a fost moțiunea de cenzură pe care a susținut-o împotriva propriului său Guvern, atunci când președintele PSD Liviu Dragnea le-a comandat pesediștilor din țară debarcarea premierului PSD Sorin Grindeanu. Iar cum PSD Arad pupă mâna lui Dragnea, Todor a executat.

„Nu ne mândrim cu activitatea deputatului Todor. A votat ca județul Arad să piardă 45 de milioane de euro, de la 1 ianuarie, prin Legea Bugetului. A susținut Guvernul lui Dragnea, care a dat Ordonanțele Rușinii, noaptea, ca hoții, pentru scăparea corupților. A votat Legile Justiției, o bătaie de joc la adresa românilor corecți, cinstiți, care se trezesc că datorită intereselor unor pesediști certați cu legea au dintr-o dată drepturi mai puține decât infractorii”, a declarat secretarul general al PNL Arad, Răzvan Cadar.

3 0

Întrebat pe holul Parlamentului de un reporter Antena 3 în ce an a abdicat Regele Mihai, deputatul PSD de Arad Florin Tripa a dat-o în lambada. După o scurtă ezitare a bâiguit, eroic, că „în 46”. Error! Chiar dacă nu a aflat la vremea potrivită, putea auzi măcar la tv, în ultimele zile: în 30 decembrie 1947, forțat de comuniști. La a doua întrebare, despre numele părinților Regelui Mihai, Tripa nu a mai rezistat. A simițit-o probabil ca pe un atac dur la persoană și s-a burzuluit încruntat la reporter. „Stau de cinci ore în ședință și vorbim dup-aia de istoria României”, a replicat plin de miez și de importanța funcției de deputat Florin Tripa, apoi a întors spatele agresorului și s-a grăbit să plece, nu cumva să fie jignit și cu o a treia întrebare imposibilă, de genul: „al câtelea Rege Mihai a fost Mihai I”.

În tot răul e și un bine. Deputatul PSD de Arad a ajuns, în sfârșit, în presa centrală. Dacă nu cu ceea ce știe să facă, măcar cu ceea ce nu știe.

 

 

 

0 0

Consilierii județeni arădeni (toți, cu excepția PSD!) au votat preluarea de către Complexul Muzeal al Județului Arad a Sinagogii. Una dintre clădirile emblematice ale Aradului va fi astfel dată circuitului civil, pentru prima oară după aproape un secol, de când a fost construită. Sinagoga este închisă de câțiva ani buni. S-a încercat acolo înființarea unui Centru de Studii Iudaice, de către Universitatea „Aurel Vlaicu”, a unui centru cultural de către un investitor privat, dar ambele tentative au eșuat.

De această dată, Complexul Muzeal ar putea avea posibilitatea să o pună în valoare. Spațiul Sinagogii poate fi remodelat ca muzeu, cu o investiție nu foarte mare, în foarte scurt timp. De asemenea, anexele se pretează pentru depozitul muzeului, care acum este găzduit de Filarmonică.

SINAGOGA ORTODOXA, din Arad, este pe str.Cozia, nr.12, are o suprafaţă de 245 m.p., construită în stilul arhitectural denumit „ART NOUVEAU” practicat în Transilvania anilor 1920 când a fost construită şi contribuie la ambianţa urbanistică a oraşului.

Numai că PSD se opune acestei mișcări importante pentru cultura Aradului. TOȚI consilierii județeni ai PSD Arad s-au abținut de la votarea preluării Sinagogii (ceea ce echivalează cu un vot împotrivă!). Și imediat după vot, când președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, anunțase că Sinagoga este preluată pe o perioadă de 49 de ani, canalele media ale PSD au anunțat că Prefectura – care răspunde prompt comenzilor PSD – „ar putea” ataca în contencios preluarea în comodat a Sinagogii. Ar fi o întârziere nejustificată a unei investiții frumoase și necesare pentru Arad, dar nu ar fi pentru prima oară când PSD ar căuta să se opună cu orice preț, indiferent de consecințe, unui proiect bun pentru Arad!

De această dată însă situația este chiar ciudată: în timp ce la nivel central, în București, PSD apelează la consultanți evrei să țină partidul pe linia de plutire, la nivel local e gata să lase patrimoniul evreiesc să moară, chiar dacă asta ar însemna o mare pierdere pentru Arad!

(Carina Ando)

3 0

Consilierii locali PSD din Păuliș au votat ieri, fără să știe, creșterea taxelor locale pentru pază și pentru Protecția și Stingerea Incendiilor.  S-au dezmeticit abia după ce au votat, atunci când președintele de ședință, Viorel Grigoreanu, pesedist și el, i-a anunțat ce prostie au făcut. Între timp, primarul Turcin încerca să treacă rapid peste subiect, semn că avea tot interesul ca localnicii să plătească mai mult. Unii dintre consilieri au încercat să reia votul, dar a fost prea târziu: taxele cresc, oamenii din Păuliș vor plăti mai mult anul viitor!

Faza aceasta de cascadorii râsului demonstrează, pe de o parte, că pesediștii nu citesc proiectele de hotărâre și nu știu ce votează nici măcar atunci când este vorba să scoată bani din buzunarul cetățenilor. Probabil că pur și simplu nu îi interesează, important este să își încaseze ei indemnizațiile de ședință (pentru că sunt plătiți, culmea!, chiar dacă nici măcar ei nu știu ce votează).

Pe de altă parte, votul de ieri mai are o ciudățenie. Și anume, consilierii PSD din Păuliș au hotărât să crească prețul pazei în comună, deși localnicii se plâng că nu beneficiază de pază. Sau, în cel mai bun caz, e ca și cum nu ar exista! Nici la acest capitol primarul Turcin nu a dat explicații, grăbindu-se să crească tariful chiar dacă oamenii nu știu pentru ce trebuie să plătească.

Nu e de mirare că până și consilierii PSD încep să își pună întrebări cu privire la felul în care primarul lor conduce comuna. 

0 32

Unde mai pui că Beniamin Vărcuș este alegerea logică a PSD-ului pentru șefia Poștei Române, filiala Arad. Asta ne demonstrează că orice pizzer poate fi luat la Poștă.

PSD, acest partid al promovării meritocrației, a reușit în decurs de șase zile să facă trei numiri politice pe funcții remunerate din banul public și totodată zero (0) investiții pentru întreg județul Arad în ultimele cinci luni de guvernare. Oricine ar spune că doar membrii PSD au beneficii de pe urma guvernului lor…ar avea dreptate. Oricine ar crede că PSD este preocupat doar de clientela lor politică…ar avea dreptate. Oricine ar fi deranjat de faptul că PSD nu face absolut nimic pentru Arad și pentru cei care i-au votat…ar fi perfect îndreptățit.

Așteptăm cu nerăbdare și dezgust să vedem cine va fi următorul beneficiar din gașca PSD Arad care va primi un premiu de la conducerea partidului pentru muncă prestată în folosul propriu” a declarat Ionel Bulbuc, consilier liberal.

STAY CONNECTED

%d blogeri au apreciat: