Home Tags Posts tagged with "moneasa"

moneasa

2 0

Un primar priceput este capabil să genereze și să câștige proiecte bune pentru comunitatea sa. Este cazul primarului de la Borșa, care a realizat proiectul construirii unei pârtii olimpice de schi, cea mai lungă din România. Investiţia este estimată la 10 milioane de euro, din care 8,5 milioane de euro de la Ministerul Turismului, pe MasterPlanul de Dezvoltare a Turismului. Pe pârtie vor putea fi organizate competiţii naţionale şi internaţionale.

Pentru comparație, stațiunea Moneasa din județul Arad a primit de la Guvern, pe același MasterPlan, praful de pe tobă: zero lei, zero bani. Monesei i s-a alocat un parc de distracții, fără să se spună despre ce fel de parc de distracții este vorba, când începe realizarea lui și ce valoare va avea investiția.

De altfel, nu este singura problemă a comunei-stațiune Moneasa. Marile proiecte pe care le-ar fi putut câștiga pentru dezvoltare, le-a pierdut. De un an și jumătate primarul Ioan Nuțu Herbei nu este în stare sau nu vrea să prezinte conceptul de stațiune cu care se tot laudă că l-a realizat, în cadrul unui proiect (?) despre care ne îndoim că există cu adevărat. În timp ce primarul de la Moneasa are impresia că relansarea stațiunii depinde o capelă nouă în cimitir sau o stație de epurare, primarul de la Borșa a gândit o pistă de schi, o instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, cu o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, tunuri de zăpadă, instalaţie de nocturnă şi lac de acumulare pentru alimentarea tunurilor de zăpadă. Și nu doar  le-a gândit, proiectul va fi depus integral la Ministerul Turismului după 15 februarie urmând să treacă prin analize şi avizări astfel încât în primăvară să fie semnat contractul de finanţare.

Lucrările ar putea începe în acest an iar în sezonul 2019/2020 pârtia să poată deveni funcţională. Finanţarea proiectului va fi asigurată din fondurile de investiţii ale Ministerului Turismului, 85%, iar restul de 15% din surse locale şi judeţene.

Construirea pârtiei de schi este o parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Borşa, estimat la 70 – 100 de milioane de euro, care include încă 8 instalaţii de transport pe cablu, construirea unei arene de biatlon şi schi fond şi complex de trambuline, ajungându-se, în final, la un domeniu schiabil de 25 de kilometri.

Asta înseamnă un primar capabil, priceput, care gândește strategic în legătură cu comuna sa și știe ce trebuie să facă.

La Moneasa… ce se vede…

0 40
La Moneasa e dezastru! Angajații Primăriei se duc la lucru în fiecare zi cu groază, cu gândul că nu vor fi bani de salarii și că iar trebuie să dea cu ochii de cetățenii nemulțumiți. Ne-a căutat la redacție un grup de localnici, care ne-a relatat despre activități care frizează penalul! Ne este și nouă greu să credem ce se întâmplă la Moneasa și nu ne îndoim că organele de cercetare penală vor avea acolo o pâine bună de mâncat!
Moneasa se duce-n cap, io mi-s monesean și mă doare!” – ne-a declarat unul dintre cei care ne-au căutat la redacție. Ăsta este rezultatul administrației catastrofale a primarului PSD Nuțu Herbei! Vom reveni cu amănunte!

STAY CONNECTED

%d blogeri au apreciat: