Home Tags Posts tagged with "cetatea aradului"

cetatea aradului

0 0

Circuitul turistic „Secretele Aradului” continuă să suscite interesul publicului! La sfârșitul săptămânii trecute 40 de arădeni au intrat în Cetatea Aradului, în cadrul evenimentului organizat de Consiliul Județean Arad. Partener al vizitării Cetății a fost Batalionul Radu Golescu.

Capela ortodoxă, în zidul Cetății

Un număr de 40 de arădeni au vizitat sâmbătă Cetatea Aradului în a doua etapă a Circuitului Turistic Urban ,,Secretele Aradului”. Participanții s-au înscris cu două săptămâni mai devreme la eveniment, iar cele 40 de locuri disponibile au fost ocupate în numai câteva ore. Din acest motiv, organizatorul, Consiliul Județean Arad (care realizează circuitul ,,Secretele Aradului”, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică) a realizat o listă de așteptare pentru următoarea vizită a Cetății.

Ghidul vizitatorilor a explicat aspectele relevante din istoria obiectivului

Și de această dată, ghidul vizitatorilor a fost directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii, din cadrul Consiliului Județean Arad, Andrei Ando, alături de care căpitanul Paul Crăciun a relatat aspecte din istoria Cetății.

Arădenii au aflat cu această ocazie amănunte inedite despre viața în Cetatea Aradului în ultimele două secole, istoricul Bisericii Franciscane din Cetate, aspecte legate de militarii și civilii care au trăit între zidurile Cetății, au vizitat Muzeul Militar și capela ortodoxă încastrată în zidurile Cetății. Povestea tristă a francezilor, belgienilor, turcilor, românilor, maghiarilor, bosniecilor, sârbilor închiși în Cetatea Aradului i-a pus pe gânduri pe cei prezenți care au înțeles cât este de fragil echilibrul între normalitate și anormalitate, între pace și război.

Un mic militar în devenire

,,În istoria sa tumultuoasă, Cetatea Aradului a fost o redutabilă ,,închisoare a popoarelor”, un lagăr de concentrare și exterminare pentru 4317 sârbi, peste 1200 de francezi, sute de maghiari și sute de români, dar și pentru prizonieri ai altor națiuni, pentru care războaiele cu Imperiul Austriac s-au încheiat aici, la Arad, în această pușcărie odioasă. Și astăzi încă mai sunt descoperite secrete ale Cetății, gropi comune, povești dramatice, care fac parte din istoria tenebroasă a Aradului. În luna mai vom continua Circuitul Turistic și, ca o noutate, vom organiza două tururi speciale, unul pentru oaspeți ai Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, iar celălalt pentru directorii din țară ai postului de radio KISS FM care se vor întâlni la Arad”, a declarat Andrei Ando, directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii, din cadrul Consiliului Județean Arad.

Arădenii au fost interesați de Muzeul Militar
Muzeul Militar a atras și istorici consacrați, nu numai curioși. În prim-plan, istoricul Sebastian Bunghez

Circuitul Turistic Urban ,,Secretele Aradului” este cel mai nou serviciu turistic oferit de Consiliul Județean Arad celor interesați să cunoască mai bine trecutul Aradului, locul unde trăiesc, dar și oamenii care au scris, cu viața lor, poveștile orașului.

Biserica Franciscană în jurul căreia s-a construit Cetatea este într-o stare avansată de degradare

0 0

Pe afișul Ministerului Apărării Naționale, care promovează un concert de colinde unde va participa și ministrul Fifor, tronează imaginea sfidării arădenilor: biserica franciscană din Cetate, ruinată, cu arbori care cresc din acoperiș.

„Aceasta este imaginea-simbol a implicării PSD pentru Arad! De când este ministru al Apărării, Fifor nu a mișcat un deget pentru salvarea și repunerea în valoare a acestui obiectiv istoric din Cetate, în schimb nu se sfiește să îl folosească pentru publicitate. În loc să repare biserica, se mândrește că o lasă să se prăpădească!” – a declarat Ionel Bulbuc, consilier local PNL.

Cetatea aparține Ministerului Apărării, iar Biserica Franciscană, vandalizată, este într-o stare avansată de degradare. Au existat mai multe apeluri și inițiative arădene pentru salvarea ei, inclusiv pe fonduri europene, dar s-au lovit de refuzul Ministerului Apărării, pe care nu îl interesează nici biserica din Cetate, nici dorințele arădenilor!

STAY CONNECTED