Sunt cel puțin trei „scenarii”, cu rădăcini în trei culturi diferite, dar fiecare dintre ele are farmec. Prima ipoteză izvorăște din dominația turcească a locului, cuvântul „MONEA” însemnând, în limba turcă, „loc de scăldat”. Istoricul local Gheorghe Bărbuceanu susține că denumirea ar fi românească, derivată din cuvântul „MÂNIOASA”, o trimitere la revărsarea furibundă a pârâului umflat de ploi, în sezonul umed. A treia posibilă explicație a numelui stațiunii, MENYHÁZA, este de origine maghiară. Istoricul Kozma Pál, în descrierea comitatului Arad, o identifică în anul 1561. Tradus în limba maghiară, numele comunei înseamnă „paradis”.

În monografia istorică a comunei, Felicia Aneta Oarcea și Spiridon Groza enumeră unele dintre toponimele românești ale localității: Pietroasa, Butușeasca, Valea Lungă, Podul lui Țurca, Cristapasca, Izoi, Corbu, Ciopoi, Părăul lui Oloi, Câmpul Nirești, Pancoi, Fântâna lui Vlad, Băile Nemților, Cristeasca.

Stațiunea Moneasa a fost, începând cu secolul al XIX-lea, principalul loc de agrement al aristocrației arădene. Până în secolul XX a funcționat și un tren cu ecartament îngust, care făcea legătura între Sebiș și Moneasa, pe o distanță de aprox. 20 km, greu de parcurs cu trăsura. Aceeași lucrare monografică citată precizează că aristocrații aflați în vacanță la Moneasa se destindeau prin plimbări dese și lungi în parcul stațiunii, unde accesul localnicilor era interzis, aceștia putând folosi doar poteca de pe marginea drumului județean actual.

Autor: Andrei ANDO