Home Tags Posts tagged with "Asociația Kolcsey Arad"

Asociația Kolcsey Arad

0 0

133.805 piese! Acesta este, dincolo de pereți, patrimoniul material al Complexului Muzeal al Județului Arad, ceea ce îl face deosebit în peisajul cultural național și îi conferă capacitatea să devină unul dintre cei mai importanți piloni culturali ai vestului României.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, în foaierul Palatului Cultural, înainte deschiderii evenimentului dedicat aniversării Muzeului
Președintele Asociației Culturale Kölcsey din Arad, Fekete Károly, alături de directorul Complexului Muzeal, Constantin Inel, întâmpină invitații din țară

În ultimele zile ale anului 2018,  Complexul Muzeal arădean a sărbătorit 125 de ani de la prima sa expoziție permanentă, considerată și „certificatul de naștere” al acestei instituții de cultură. În anul 1967 începea și activitatea editorială a Muzeului, prin revista Ziridava, iar după 1990 alte două publicații completau paleta editorială a instituției, alături de . Aceste repere, și multe altele, au fost incluse în volumul „Museum Arad 125”, axat în primul rând pe prezentarea vizuală a unora dintre cele mai relevante exponate (câte unul pentru fiecare an sărbătorit).

Colectivul Muzeului, la primirea invitaților
Pofesorul Cornel Pădurean, alături de rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, prof. Ramona Lile

În 309 pagini dense, volumul promovează Aradul, ca expresie a frumuseții și diversității. Este o ușă deschisă către Complexul Muzeal, prin care și cei care nu au cunoscut până acum patrimoniul său își pot crea o imagine despre bogăția sa, despre valoarea și splendoarea unor exponate, dar primesc și repere istorice referitoare la evoluția instituției.

Prezentarea volumului „Museum Arad 125”
Interes crescut față de evenimentului Complexului Muzeal

Am identificat trei motive principale care justifică utilitatea unui astfel de demers editorial:

1.Prezentarea caracteristicilor specifice ale societății arădene;

2.Ilustrarea evoluției Aradului;

3.Centralizarea și redarea imaginilor, tablourilor, artefactelor, obiectelor diverse care conturează dimensiunea Aradului de ieri și de astăzi, într-un volum accesibil (faptul că este bilingv, în limbile română și engleză, îi sporește valoarea!), bogat în informații și ilustrații, publicat în condiții grafice bune.

Piese din colecția de etnografie, la expoziția asociată evenimentului de la Palatul Cultural
Publicul a putut vedea unele dintre piesele muzeului, expuse la Palatul Cultural

Catalogul este ca o capsulă redeschisă a timpului. Oferă o trecere prin perioade istorice, evenimente, episoade de viață, care definesc identitatea Aradului, structurate pe:

-istorie

-arheologie

-artă, meșteșug

-etnografie

-artă contemporană

-cultură și civilizație arădeană

-științele naturii

Este un recurs la memoria colectivă, în care zac, latent, amintirea transporturilor de sare de pe Mureș, vămile din curțile bazilicilor construite pe cursul apei, tropotele cuceritorilor care au interacționat uneori subtil și sublim cu băștinașii, alteori violent și fără compromisuri, creând un Arad al diversității.

Dr. Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal al Județului Arad

Încheiem cu o remarcă a directorului Complexului Muzeal al Județului Arad, Constantin Inel, din prefața volumului „Museum Arad 125”: tuturor oamenilor din trecutul și prezentul muzeului arădean, le transmitem recunoștința noastră și a comunității arădene”.

Președintele Asociației Culturale Kölcsey, Fekete Károly, primește placheta aniversară a Muzeului, în semn de apreciere pentru contribuția asociației la fondarea și dezvoltarea instituției

Un cuvânt de apreciere pentru faptul că la evenimentul aniversar Asociația Kölcsey, care a fondat muzeul arădean în urmă cu 125 de ani, nu a fost uitată. Ea nu numai că a fost invitată să participe la festivitate, ci președintele ei, Fekete Károly, a făcut și oficiile de gazdă, alături de conducerea actuală a instituției, de directorul Constantin Inel. Este un gest de normalitate, în fond, dar într-un context al individualismului care caracterizează zilele noastre, la nivel global, în care normalitatea este un pod prea îndepărtat, invitarea Asociației Kölcsey și onorarea contribuției sale la fondarea și funcționarea Muzeului, în anii dificili de început, este de apreciat și ne demonstrează că în cultură barierele sunt, cel mult, mentale, nu lingvistice, confesionale ori de orice altă natură. Apropo de asta, mesajul președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pe paginile volumului de prezentare a Complexului Muzeal este cea mai elocventă declarație politică în spiritul arădean al coabitării inteligente: „Aradul, un oraș deschis, cu o mentalitate progresistă, și-a fundamentat creșterea pe potențialul tuturor locuitorilor săi, indiferent de etnie și de religie. Astfel s-a creat Muzeul nostru și astfel îl vedem și în viitor, ca pe un spațiu al diversității și al pluralismului, un loc care să oglindească aspirațiile către mereu mai bine ale comunității arădene”.

Arădenii au participat în număr mare la evenimentele organizate pentru aniversarea Complexului Muzeal, fie că a fost vorba de expoziții, spectacole de muzică, lansare de carte sau colinde tradiționale

În loc de concluzie, despre albumul Muzeului, doar atât: luați-l, citiți-l, păstrați-l! Am așteptat prea mult după un astfel de demers editorial, iar așteptarea a meritat!

Autor: Andrei ANDO

Foto: Nelu Scripciuc

Toți foștii și actualii angajați și colaboratori ai Complexului Muzeal au fost premiați. În imagine, o parte dintre specialiștii pensionari (sau reprezentanții lor) și cei activi

STAY CONNECTED

%d blogeri au apreciat: