Home Tags Posts tagged with "arad tubingen"

arad tubingen

0 0

De la Arad la Tubingen, în Germania, ajungi în fix șase ore, dacă zbori cu Lufthansa, cu escală la Munchen. Nu este un zbor de plăcere. Te trezești aproape de miezul nopții și conduci când încă nu a crăpat de ziuă să prinzi cursa. Dar merită!

Tubingen este un oraș de 80.000 de locuitori, centrul districtului omonim, unul dintre cele mai importante din landul Baden-Württemberg, care, la rândul său, este printre zonele de excelență administrativă, culturală și educațională ale Germaniei. Aici funcționează cinci dintre cele mai bune universități europene (printre care cele din Tubingen și Heidelberg), spitalul universitar cu cel mai mare buget din Europa și cercetări pe măsură (96% dintre pacienți l-ar recomanda ca loc de tratament), aici casele din secolul XIV umbresc construcții moderne de sticlă și oțel, pe malul râului Neckar, unde rățuștele dintre gondole sperie turistul nevricos și florile atârnă în ciorchine colorate de pe stâlpi și poduri. Ce-i drept, aici nu vezi câini cu covrigi în coadă. Dar vezi multe altele, interesante și deopotrivă intrigante. Acesta este locul cu care Iustin Cionca a înfrățit județul Arad, săptămâna trecută.

Semnarea protocolului oficial dintre Arad și Tubingen a avut loc vineri, în Germania. Nemții au pregătit  pentru asta un veritabil spectacol la sediul Consiliului Districtual. Președintele Consiliului, Joachim Walter, care cu o seară în urmă a împărțit printre colegii săi pita pitelor, adusă special de la Pecica, s-a pregătit serios pentru eveniment! Se semnează în holul mare al Consiliului, unde peste 350 de scaune personalizate așteaptă asistența. Imediat lângă ușă, pe un perete, două stagiare ale Consiliului prezintă informații consistente despre Arad și România: ce firme germane avem, cum arată Aradul, ce prăjituri mâncăm, cum gătim sarmalele, ce a însemnat în istorie și ce înseamnă astăzi județul nostru. Sunt arădeni care nu știu despre locul unde trăiesc informații pe care fetele acestea două le-au strâns ca furnicuțele. Găsesc și imagini despre Târgul Produs în Arad, abia încheiat, și aflu că nemții, oricât ar părea de curios, inspirați de evenimentul nostru, plănuiesc un târg similar. „Avem de învățat unii de la ceilalți. Asta nu e o rușine. Rușine ar fi să pretindem că nu avem!” – îmi demontează președintele Joachim Walter mirarea.

Semnarea înfrățirii este o ceremonie solemnă. În stânga sălii, o orchestră de copii deschide spectacolul. În fața ei, pe primul rând, ministrul german al Imigrării (prietena Angelei Merkel, mi se șoptește), parlamentari de la Berlin, Iustin Cionca, președintele Joachim Walter, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Coralia Cotoraci. Walter urcă pe podiumul amenajat lângă un perete de sticlă drapat cu stema celor doi parteneri, Tubingen și Arad. În raportul său anual, pe care îl prezintă asistenței, abundă zecile de milioane de euro. Mândria tuturor este noua linie de cale ferată care va uni două orășele din district. Președintele vorbește 30 de minute și prezintă și Aradul: le reamintește tuturor cum s-a discutat în Consiliul Districtual ca Tubingen să își caute un partener din Europa de Est și cum, la propunerea unui profesor universitar care colabora cu Universitatea „Vasile Goldiș”, toți au agreat să contacteze administrația arădeană. Ulterior, se implică rectorul Universității de Științe Aplicate, Bastian Kaiser, care pentru sprijinirea Aradului și a proiectelor academice devine Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Goldiș”. Colaborarea începe, așadar, la nivel universitar și continuă pe plan administrativ. O fi ăsta norocul nostru, al arădenilor? De acum încolo, de nimeni altcineva nu depinde să fie!

Urcă pe podium Iustin Cionca. Se potrivește în peisaj, îmbrăcat la patru ace, la gât cu cravata oficială a districtului Tubingen, primită în martie, la Arad. Este un gest de curtoazie care atrage simpatia. Vorbește calm, ferm, ca un om care și-a pregătit bine mesajul. Nu stă în fața nemților ca fratele mic de la Răsărit. „Ne dorim o relație pragmatică, din care să câștige și Tubingen și Arad. Actul pe care îl semnăm astăzi nu este o declarație de intenție, ci o foaie de parcurs”, spune Cionca. Apoi prezintă Aradul și toți ascultă surprinși – județul acesta îndepărtat, despre care mulți aud pentru întâia oară, are foarte multe repere care îl scot din anonimat! Eu urmăresc reacția ministrului german al Imigrării care stă chiar în fața mea. Zâmbește destinsă, parcă ar spune: „Vedeți, vedeți, oamenii buni sunt pretutindeni!”

Imnul României și al Germaniei încheie momentul festiv. 350 de nemți, elita districtului de elită, ascultă în picioare imnul nostru și îi citesc versurile de foi pregătite inspirat de organizatorii atenți la toate detaliile.

Afară se înserează. Drapelurile albe de pe peretele de sticlă contrastează cu cerul  indigo.

Dar aici viața pulsează în continuare intens. Chelnerițe cu tăvile ticsite se împrăștie prin mulțime și servesc icre, șuncă afumată, cașcaval, plăcintă cu brânză, șampanie, răcoritoare. Ai spune că nemții sunt mai protocolari, mai reținuți decât noi. Ei bine, nu sunt! Tăvile se golesc repede. Și la fel de repede se umplu din nou. Organizarea este fără cusur. Iustin Cionca nu apucă să servească din gustări. Este preluat de postul național de radio, curios cum se vede de la Arad situația Europei. Apoi, românii din Tubingen vin rând pe rând să schimbe o vorbă, emoționați. Mama preotesei ortodoxe este din Lazuri și are neamuri la Mermești și Măgulicea. Trei tineri care astăzi au primit cetățenia germană, o fată din Brașov, un domn de la București și unul de la Petroșani, împărtășesc amintiri de acasă. Toți sunt în Germania de cel puțin zece ani și au familiile aici. Acasă vor mai reveni doar în concediu. Descoperim cunoștințe comune, arădene, cu o altă tânără, din Făgăraș. A venit la evenimentul de astăzi entuziasmată că întâlnește români de acasă, pe unde ea nu prea mai ajunge fiindcă verile și le petrece la Tubingen iar iernile în Thailanda. Lucrează aici ca ghid, vorbește șapte limbi și s-a integrat mai bine în peisajul cultural din Tubingen decât unii dintre nemții născuți în satele din jur. Un domn în scaun cu rotile mă abordează direct: o cunosc pe Kati Jager, de la Arad? Sigur că o cunosc, cine ar putea să nu o cunoască pe cea mai dedicată luptătoare pentru drepturile persoanelor cu dizabilități? Domnul din fața mea nu are mâini și picioare, dar este, la fel cum este Ecaterina Jager, îndârjit să trăiască o viață ca oricine altcineva. În august vine la Arad, poate înnodăm o colaborare pentru binele  arădenilor în situație grea! Nu în cele din urmă, dr. Michels, o celebritate locală, o româncă medic la cel mai mare spital din land, așteaptă cu răbdare (dar ne mărturisește că nu răbdarea este principala sa calitate) o discuție cu Iustin Cionca, pentru o colaborare pe linie medicală cu Aradul. Tema este preluată de rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” și se poate ramifica în proiecte care să aducă arădenilor un fiece câștig. Apropo, doamna doctor visează să mănânce iar mici la Severin… O femeie se apropie de mine și mă întreabă dacă sunt și eu de la Arad. Sunt! Și ea este! S-a născut in Aradul Nou, a făcut Liceul German și a emigrat pe vremea lui Ceaușescu, vândută de regimul comunist ca o marfă cu preț bun. Trăiește la Tubingen de 30 de ani dar deseori se vede cu ochii minții pe faleza Mureșului, unde vântul înnoadă pletele sălciilor plângătoare deasupra perechilor cuibărite romantic la adăpost de privirile indiscrete. Un domn distins din Sibiu îmi strânge mâna. Conduce Institutul Șvabilor Dunăreni și cunoaște Aradul universitar, cu care a mai colaborat și își dorește să colaboreze. Discutăm despre șvabi și sași, români și sârbi, unguri și nemți, România și Germania, casa care e acasă acolo unde te simți bine și îți face plăcere să trăiești, rădăcinile care te țintuiesc de neamul și de cultura ta oriunde ar fi să fi ajuns în viață.

Toți vorbesc românește, cu sete de vorbă de acasă, cu ochii umezi de bucurie.

E trecut bine de miezul nopții când lăsăm în urmă clădirea unde s-a scris argumentul înfrățirii dintre Arad și Tubingen. Pe strada pustie miroase a frunze ude și cuptoare încinse de brutărie. Nu e nimeni pe drum. Dar o mulțime de gânduri bune și idei pentru viitor ne petrec la hotel…

(Andrei Ando)

STAY CONNECTED

%d blogeri au apreciat: