0 93
Festivalul Familiei, organizat anul acesta și de Consiliul Judeţean Arad, a avut poate cel mai mare ecou în județ, în ultimii ani. Pe fondul...

0 31
Există două tipuri de vârstnici - unii realizați, care și-au folosit viața util, modele de responsabilitate și un sprijin pentru familiile lor; alții eșuați,...

0 25
„Prin acest proiect, în care Aradului îi revin 13 milioane de euro, dorim să modernizăm câteva tronsoane de drum din zona de frontieră, inclusiv...

0 87
Vineri 12 mai 2016 – Campus Universitar a Universității de Vest Vasile Goldiș, str. Liviu Rebreanu nr. 86 Conferinta de Presa – ora 12 ...

0 36
Vă invităm să participaţi, cu mic cu mare, la un eveniment dedicat familiei (copii, părinţi, bunici), în cadrul căruia vor avea loc ateliere de...

0 29
Biroul Vamal de Interior Arad, care se află în Zona Industrială de Vest a municipiului Arad a vrut să marcheze Ziua Europei într-un mod...

0 32
Unde mai pui că Beniamin Vărcuș este alegerea logică a PSD-ului pentru șefia Poștei Române, filiala Arad. Asta ne demonstrează că orice pizzer poate...

0 25
Totodată, un grup de 3 sportivi din grupa de performanță s-au remarcat prin calificarea la  Finala Campionatului Național Școlar ( desfășurat în împrejurimile  munților...

0 67
Totodată, au fost subliniate probleme grave ale medicinei primare: neatractivitatea, cauzată, în principal, de factorul financiar precum şi de restricţiile impuse in detrimentul desfăşurării...

0 30
După mai multe documentări pe care aceştia le-au efectuat împreună cu profesorii lor, copiii de la centrele internaţionale Helen Doron English din România, au...

0 33
Cei doi au precizat, însă, că se vor întoarce pe muntele Pumori pentru a-l urca, au anunţat în cursul zilei de miercuri prietenii care...

0 128
În cadrul Conferinței de presă, prof. univ. dr. Lzica Mihuț a lansat o invitație arădenilor de a se înscrie cu lucrări la aceasta ediție...

0 29
„Cel mai bun stand” Fiecare voluntar și-a decorat standul cu baloane și steaguri, reprezentând o țară din Europa. Concurenții au dat dovadă de originalitate, aducând...

0 35
În cadrul evenimentului și-a anunțat prezența minstrul educaţiei, domnul Pavel Năstase, care va participa joi, la deschiderea oficială a evenimentului, va vizita standurile şi...

0 29
În calitate de actor realizez că există și oameni care urăsc teatrul, cultura, arta și frumosul, însă îmi doresc ca aceștia să nu ajungă...

0 33
Cu această ocazie, la Bruxelles, în ziua de 6 mai, a fost prezentă o delegație a Centrului Municipal de Cultură. La standul dedicat municipiului Arad,...

0 70
Proiecția face parte dintr-un program inițiat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit, care are ca scop, pe termen lung, revitalizarea...

0 28
Peste 40.000 de turiști au petrecut minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc. Potrivit operatorilor în turism, cei mai mulți au ales stațiunile Mamaia...

0 24
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede majorări salariale de până la 50% pentru funcționarii cu statut special...

0 26
USR a primit, în anul 2016, din donaţii de la persoane fizice echivalentul a peste 1.100 de salarii de bază minime brute, aproape 90...

0 28
Membrii PSD au plătit, în 2016, cotizații în valoare de 14.932.814 lei, potrivit informațiilor publicate în Monitorul Oficial.. Din cele aproximativ 15 milioane de lei,...

0 30
Potrivit studiului KeysFin, realizat pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS), Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) şi Eurostat legate de piaţa muncii din...

0 35
Pădurea Ceala este locul preferat de picnic al arădenilor, dar fiind parte din Parcul Natural Lunca Mureșului, administratorii vor să fie păstrată curățenia, iar...

0 27
Polițiștii lugojeni au efectuat 4 percheziții pe raza municipiului, la domiciliile unor persoane bănuite de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor...

STAY CONNECTED