Glad Varga (PNL): „Parlamentarii coaliţiei de guvernare refuză măsuri de reducere a poluării aerului”

in Regional | 5 Octombrie 2017, 11:07 | 0 comentarii

Deputatul liberal Glad Varga condamnă, încă o dată, ceea ce a devenit deja o modalitate obişnuită de lucru a comisiilor de buget din Parlament și anume, refuzul oricărei iniţiative legislative care nu aduce un beneficiu direct coaliţiei aflată la guvernare, pe motivul „nu se poate, nu sunt bani”.  

Luni, 3 octombrie 2017, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului a hotărât adoptarea unui aviz negativ în ceea ce priveşte propunerea legislativă privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice.

„Atrag atenţia că, în comunicarea de astăzi cu privire la pachetul de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor din luna octombrie, Comisia Europeană a solicitat României să comunice măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină, în conformitate cu normele UE privind calitatea aerului. Reamintesc totodată şi că România se află pe primele locuri în clasamentul european în ceea ce priveşte poluarea atmosferică, cu cel puţin trei oraşe mari (Iaşi, Braşov şi Bucureşti), care nu respectă standardele de calitate a aerului şi pentru care există o mare probabilitate să plătim penalităţi, ca urmare a sancţiunilor din partea Comisiei Europene”, a declarat deputatul Varga.

Vehiculele electrice constituie o soluţie viabilă şi de viitor, care contribuie, fără îndoială, la reducerea poluării aerului şi, implicit, la scăderea efectelor acesteia asupra sănătăţii publice. Politicienii aflaţi la putere trebuie să se îndrepte cu seriozitate către problemele stringente de mediu, pentru care executivul european a cerut măsuri urgente. În caz contrar, România riscă să intre în infringement şi să plătească sume foarte mari, la care guvernul nu va mai putea răspunde cu <nu se poate, nu sunt bani>”, încheie deputatul liberal, Glad Varga.

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com