Winnie, despre viața soției lui Mandela, rulează azi la Festivalul de Film Documentar de la Arad!

publicat in Regional pe 5 Octombrie 2017, 11:02

Astăzi, de la ora 16.30, la Teatrul Clasic "Ioan Slavici", avem parte de un reality-check alături de Corina Şuteu, care ne va vorbi despre Pinocchio, care-i posibil să se înece. Altfel spus, la FARAD vom afla mai multe despre excepţia culturală, ce s-ar întâmpla cu cinematografia dacă ar fi privită ca un produs pur comercial și ar fi lipsită de subvenţii în Europa şi despre presiunea pieței cinematografice dominate de blockbustere și rețete ale succesului. Corina Şuteu este consultant cultural internaţional, fost director al ICR New York, fost director al UNITER şi Theatrum Mundi, fost preşedinte al Forumului European al Reţelelor Culturale şi al organizaţiei EUNIC New York şi nu în ultimul rând fost Ministru al Culturii, în perioada mai 2016 - ianuarie 2017. Este totodată fondatoarea festivalului Making Waves: New Romanian Cinema, de la New York, precum şi preşedintele FARAD-ului.

La FARAD nu trece o zi fără un invitat special. Azi, de la 18.30, la Cinema Arta vă aşteptăm împreună cu Pascale Lamche, proaspăta câştigătoare a Premiului pentru cea mai bună regie la Sundance 2017!

Documentarul "Winnie", regizat de P. Lamche şi proiectat în premieră naţională azi la FARAD, o aduce în lumina reflectoarelor pe Winnie Madikizela-Mandela, fosta soție a lui Nelson Mandela, liderul mișcării anti-apartheid și primul președinte democratic al Africii de Sud. Povestea ei, departe de a avea simplitatea arcului eroic de 27 de ani în captivitate a soțului ei, include rezistență, triumf, scandaluri, corupție și exil — și este, prin urmare, de fapt mult mai palpitantă și cinematică” - se arată în comunicatul organizatorilor.