Președintele CCIA Arad - la deschiderea expoziției de produse românești din Suzhou, China

publicat in Regional pe 13 Septembrie 2017, 15:40

La invitația unui grup de oameni de afaceri chinezi și reprezentanți ai Camerei de Comerț din regiunea Zhejiang, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, dl. arh. Gheorghe Seculici a participat, săptămâna trecută, la expoziția “Carnavalul României în Suzhou”.

Evenimentul a avut loc la complexul expozițional internațional din regiunea Suzhou, China, în perioada 28 august - 4 septembrie 2017. Pe parcursul a opt zile au fost expuse produse fabricate exclusiv în România în cele 8 săli de expoziții, care reprezintă 70.000 m2 și pe cei 140.000 m2 de spațiu expozițional în aer liber. „Salut organizarea acestui eveniment extrem de important pentru relațiile româno-chineze, relații economice și culturale care au depășit șase decenii. Expoziția „Carnavalul României în Suzhou” este doar un exemplu de colaborare pe care o pot avea cele două țări. Sigur că în acest moment China este într-o dezvoltare economică fără precendent, dar consider că această tradiție trebuie continuată prin noi parteneriate, iar Camerele de Comerț fac parte din mecanismul instituțional care susține dezvoltarea acestui tip de parteneriate”, declară președintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici. La ceremonia de deschidere au participat guvernatorul regiunii, reprezentanți ai administrației centrale și locale, oameni de afaceri chinezi, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie din regiunea Zhejiang, reprezentanți ai Ambasadei Republicii Populare Chineze în România și, din partea Camerei de Comerț și Industrie a României, dl. arh. Gheorghe Seculici. Organizatorii evenimentului au estimat o participare foarte masivă, fiind bine cunoscut interesul pentru produsele românești în Republica Populară Chineză. În cadrul vizitei au fost discutate posibilitățile de colaborare în viitor, prin organizarea de evenimente comune, expoziții, ocazie cu care s-a stabilit deplasarea unui grup de oameni de afaceri chinezi în această zonă în perioada următoare.