Liberalii Cionca, Bîlcea și Boca iau atitudine împotriva debandadei de la Inspectoratul Școlar: PSD distruge învățământul arădean!

publicat in Regional pe 6 Septembrie 2017, 12:39

Azi demit inspectorul general prin fax, mâine numesc altul, poimâine al treilea, apoi răspoimâine se răzgândesc și îl pun iar pe cel din urmă cu o zi. În spate sunt luptele din PSD Arad, dintre senatorul Fifor și deputatul Căprar, care creează o stare de incertitudine în Inspectorat, unde fiecare vrea să își impună propriul om, sau, cel puțin, face tot posibilul să nu fie numit omul celuilalt” - susține Iustin Cionca. 

Președintele Consiliului Județean Arad, prim-vicepreședinte al PNL, Iustin Cionca, atrage atenția asupra intereselor personale ale celor din conducerea PSD Arad care destabilizează Inspectoratul Școlar Județean chiar înainatea începerii noului an școlar. Demiterea prin fax a inspectorului școlar general Claudius Mladin, urmată de o degringoladă rușinoasă conducerea instituției sunt un tribut al luptei pentru putere și influență în organizația locală PSD.

„O dovadă, încă una, că Aradul și copiii arădenilor nu înseamnă nimic pentru PSD, totul este doar interes personal! Cu câteva zile înaintea deschiderii anului școlar, Inspectoratul Școlar al Județului Arad este locul de joacă al PSD. Azi demit inspectorul general prin fax, mâine numesc altul, poimâine al treilea, apoi răspoimâine se răzgândesc și îl pun iar pe cel din urmă cu o zi. În spate sunt luptele din PSD Arad, dintre senatorul Fifor și deputatul Căprar, care creează o stare de incertitudine în Inspectorat, unde fiecare vrea să își impună propriul om, sau, cel puțin, face tot posibilul să nu fie numit omul celuilalt. Totul, în detrimentul elevilor, al școlii arădene, într-unul din cele mai delicate momente - deschiderea anului școlar. Nu putem să nu ne amintim că fostul inspector școlar general a fost demis chiar înaintea bacalaureatului de toamnă, după ce a invitat conducerea administrativă a Aradului la inaugurarea sediului ISJ. Cum spuneam, Aradul și copiii arădenilor nu înseamnă nimic pentru PSD!” – a declarat Iustin Cionca.

PSD Arad consideră instituțiile publice o pradă, pentru care luptă diferite grupări din interiorul partidului. Ultima dovada este numirea politică în funcția de inspector școlar general interimar: după ce inițial a fost anunțată și felicitată doamna Pașcalău, numirea a venit pentru... doamna Stoenescu.

„Este o situație jenantă, caraghioasă, generată de certurile pentru putere și influentă din PSD, între grupările Căprar și Fifor. Ar fi de râs, dacă nu ar aduce în derizoriu instituțiile publice. Consider că școala arădeana nu este bătaia de joc a PSD, instituțiile publice nu sunt bunuri private pe care să se bată găștile politice. Mă întreb ce gândesc acum, în pragul începutului de an școlar, profesorii, părinții, elevii? Cerem PSD să înceteze acest circ jenant, care afecteaza credibilitatea școlii arădene. Le cerem pesediștilor să înțeleagă că vremea partidului-stat a trecut. Funcțiile publice nu sunt recompense politice pentru doamne care zâmbesc frumos în fotografiile cu șefii de partid. Nimeni nu mai vrea să ne întoarcem la apucăturile comuniste, în care nu se putea distinge între partid și stat. Aștept ca societatea civilă, sindicatele să reacționeze și să ceară respect pentru școala arădeană”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

„Vizita lui Dragnea la Arad a avut ca scop secundar, pe lângă distracția de la Curtici, numirea Ancăi Stoenescu pe funcția de inspector general al ISJ Arad. Această decizie pur politică este o palmă dată învățământului arădean, care până astăzi avea o reputație respectabilă la nivel regional, dar și național. După ce în repetate rânduri s-a opus prin votul dat în CLM investițiilor în infrastructura școlară din Arad, Stoenescu e pusă de PSD în fruntea ISJ. Asta înțelege PSD prin promovarea meritocrației.

Este de neconceput ca un partid politic să pună, deschis, fățiș pe funcții de conducere ale instituțiilor de stat oamenii lor politici, care nu doar că nu sunt competenți, în vreun fel, dar aduc și neciste acestei profesii nobile.

Modul în care doamna profesor Pașcalău a fost tratată de către ministrul oltean Fifor și de întreaga gașcă de incompetenți PSD arată cât de puțin capabili sunt aceștia de a valorifica profesioniștii, de a respecta ceea ce aceștia fac pentru comunitatea arădeană.

Sunt convins că adevărații profesori arădeni simt că profesia lor a fost denigrată prin această numire politică a unui incompetent, care nu a știut până acum decât să asculte de comenzile politicienilor din conducerea PSD.

Domnule Fifor, domnule Dragnea se vede tot mai clar că vreți să coborâți nivelul Aradului la cel cu care sunteți obișnuiți. Dar toate acțiunile voastre se vor contabiliza la următoarele alegeri. Arădenii nu uită așa de ușor precum credeți!” declară Boca Bogdan, consilier local municipal PNL.
Sursă foto: Facebook