Se deschide o nouă stagiune la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad

publicat in Regional pe 30 August 2017, 16:57

La Teatrul Clasic Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad începe, peste câteva zile, o nouă stagiunea teatrală. Și acestă stagiune va fi una plină de spectacole valoroase și de surprize plăcute pentru iubitorii de teatru. Astfel, duminică, 17 septembrie 2017, de la ora 19,00, va avea loc deschiderea oficială a stagiunii teatrale 2017 / 2018. Pentru acest moment al reîntâlnirii cu publicul spectator, a fost programată cea mai nouă producție a instituției. Spectacolul Flori de mină de Székely Csaba, în regia lui Ștefan Iordănescu și scenografia lui Doru Păcurar a avut premiera în data de 25 iunie 2017, în prezența autorului și a unui public numeros.

 Acțiunea piesei ,,Flori de mină” este plasată într-un sat din Ținutul Secuiesc. Aici rata sinuciderilor este mai mare decât în restul țării și nimeni nu înțelege care este cauza acestui fenomen. După ce mina din localitate a fost închisă, oamenii rămân fără locuri de muncă și își îneacă amarul în alcool. Iván, fost angajat al minei își îngrijește tatăl bolnav împreună cu Ilonka, sora vitregă. Cei doi speră că după moartea bătrânului îi vor moșteni averea, își vor reface viața și vor scăpa de sărăcie. Irma îl iubește pe Iván și caută pretexte pentru a veni zilnic în casa vecinilor săi. Și Iván are sentimente pentru ea dar îi refuză avansurile pentru că nu dorește să-i strice căsnicia cu Illés. În final, soțul Irmei își dă seama că trebuie să-și elibereze soția din acest mariaj nefericit și hotărăște să-și pună capăt zilelor.

 

Distribuția spectacolului Flori de mină este  alcătuită din actorii: Iván / Ionel Bulbuc; Ilonka / Roxana Sabău; Mihály, doctorul / Ovidiu Ghiniță; Irma / Adriana Ghiniță; Illés, soțul Irmei / Florin Covalciuc.

 

Biletele se pot achiziționa accesând platforma www.biletmaster.ro și de la agenția teatrală începând de vineri, 1 septembrie 2017.

 

Vă așteptăm cu drag la spectacolele stagiunii 2017 / 2018 !

 

 

                         TEATRUL CLASIC ,,IOAN SLAVICI” ARAD

                          PROGRAM – LUNA SEPTEMBRIE  2017

 

Duminică, 17 septembrie  2017, ora 19,00 – Sala Studio - Deschiderea stagiunii 2017 / 2018

,,Flori de mină” de Székely Csaba  

Regia:  Ștefan Iordănescu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

 

 Joi, 21 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio

,,Orașul nostru” – un spectacol adaptat după piesa lui Thornton Wilder

Regia: Cristian Ban  

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

 

Sâmbătă, 23 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio

,,Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski

Regia: Vlad Massaci

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

 

Duminică, 24 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala mare

,,Perplex” de Marius von Mayenburg

Regia: Theodor Cristian Popescu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani  

 

Joi, 28 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala mare

,,Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa

Regia: Laurian Oniga

 

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala mare

,,Căsătoria” de N.V.Gogol

Regia: Laurian Oniga