PNL: Tripa (PSD) este făcut incompetent și de Ministerul Turismului, după ce Ministerul Dezvoltării i-a dat peste nas!

publicat in Regional pe 9 August 2017, 12:17

Aradul a înregistrat un nou record! În decurs de câteva săptămâni, un deputat PSD este contrazis pentru a doua oară chiar de miniștrii din Guvernul său! Florin Tripa a fost pus la punct întâi de Ministerul Dezvoltării, iar acum de Ministerul Turismului, care dezmint afirmațiile deputatului PSD de Arad!

Într-un comunicat de presă transmis de PNL Arad redacției noastre, se arată: 
„Exceptând un parc de aventuri la Moneasa, niciun obiectiv cu potențial turistic din județ nu a fost cuprins în Master Planul de investiții în infrastructura de turism, iar Aradul este pe ultimul loc în țară și în acest Master Plan! Ghioroc, Șiria, Ineu, Șoimoș, Căsoaia, situl de la Bizere, Radna, municipiul Arad, toate obiectivele de pe Valea Mureșului, Valea Crișurilor, Podgoria Aradului sunt ignorate. Tripa, care se laudă că a susținut Moneasa, nu a vrut să le susțină și pe acestea! În loc să îi fie rușine că din cauza incompetenței și dezinteresului parlamentarilor PSD Arad suntem iar lăsați la urmă, Tripa dă vina pe... opoziție, se precipită și vine cu explicații comice” – declară consilierul județean Răzvan Cadar (PNL).

După părerea sa, „CJA a solicitat Ministerului Turismului, pe acest master-plan, fonduri pentru Ineu, Ghioroc, Şiria, Podgoria Aradului, etc. Numai că acestea nu sunt staţiuni turistice, astfel că nu s-au încadrat în acest proiect. Acest master-plan include doar fonduri pentru staţiunile turistice din România”.

Tripa este însă contrazis chiar de Ministerul Turismului, care în Nota de Fundamentare a Master Planului investițiilor în turism scrie negru pe alb: „Master planul de investiții în infrastructura de turism cuprinde măsuri având ca scop: a) dezvoltarea comunităților locale din zonele cu potențial turistic ridicat, prin creșterea investițiilor publice în infrastructura turistică; b) dezvoltarea competitivă a turismului prin identificarea, evaluarea, prioritizarea pe forme de turism și o direcționare eficientă a investițiilor publice; c) dezvoltarea unei rețele de destinații turistice competitive pe plan internațional; d) valorificarea durabilă a specificului local și a elementelor de identitate națională prin turism; e) identificarea unei abordări integrate a politicii turistice la nivelul regiunilor, prin dezvoltarea durabilă a turismului.”

Mai mult, prin adresa 1566/31.01.2017, același Minister al Turismului solicita Consiliului Județean Arad: „propuneri de proiecte de dezvoltare strategică din domeniul turismului, pe toate formele de turism pe care le considerați prioritare pentru dezvoltarea la nivel local sau regional (turism cultural, ecoturism, turism balnear, turism rural, turism activ etc.)”.

„Ministerul Turismului a elaborat, așadar, un Master Plan pentru toate zonele cu potențial turistic din România, ceea ce deputatul Tripa, care nu citește nici măcar documentele esențiale despre care își dă cu părerea, habar nu are. Consiliul Județean a transmis propunerile sale vizând resursele turistice ale județului Arad în speranța că ele vor fi susținute și de parlamentarii PSD de la putere, ceea ce nu s-a întâmplat. Pesediștii au impresia că datoria lor este să dea doar comunicate de presă, nu să reprezinte interesele județului pe lângă Guvern și în Parlament”.

 

 

Informații suplimentare:

La sfârșitul lunii iunie, Ministerul Dezvoltării dezmințea că Aradul ar fi primit finanțare pe Programul Operațional Regional ca urmare a intervenției parlamentarilor PSD, așa cum se lăudau aceștia în presa locală. Proiectele au fost finanțate pentru că proiectele Consiliului Județean au fost bune. Prin ele se vor reabilita și moderniza drumurile Arad-Șiria-Pâncota-Buteni, Sânpetru German-Gelu (limită de județ Timiș).

«Punctajele obţinute de proiectele propuse spre finanţare nu pot fi în niciun caz influenţate de activităţi de lobby, memorii, petiţii adresate de terţi, interpelări sau declaraţii politice ale parlamentarilor. În plus, nu există mecanisme legale prin care parlamentarii pot interveni pentru a susţine un proiect propus în vederea obţinerii unui punctaj superior», se arăta în răspunsul Ministerului.  Tripa susținea atunci, contrazis chiar de ministrul Sevil Shaiddeh, că lobby-ul constant, demersurile procedurale active ale echipei social-democrate arădene au determinat prioritizarea investiţională a Ministerului Dezvoltării Regionale faţă de infrastructura rutieră a judeţului Arad”.