Românii din vestul ţării dau litoralul Mării Negre pe ştrandurile din Ungaria, în lipsa unei infrastructuri adecvate. La cât ajung preţurile şi care sunt locurile preferate de turişti

publicat in Regional pe 31 Iulie 2017, 08:26

In lipsa unei infrastructuri adecvate care să facă legătura între vestul ţării şi litoralul românesc, ştrandurile din Ungaria continuă să fie principala destinaţie de weekend pentru locuitorii din vestul României.

Distanţa, preţurile mici şi condiţiile bune sunt principalele motive pentru care turiştii români aleg ştrandurile din Ungaria. O analiză a HotelGuru.ro, pe baza rezervărilor realizate de turiştii români, arată că sunt weekenduri în care prezenţa românilor în aceste ştranduri depăşeşte 80% din totalul celor prezenţi, astfel că preţurile, meniurile şi multe panouri informative sunt şi în limba română, pe lângă maghiară. Pentru o zi de acces în ştrand, românii plătesc între 13 şi 30 de lei, similar cu costul unei zile de ştrand în România. Preferatele românilor prin servicii şi mai ales prin proximitatea cu graniţa sunt ştrandurile de la Gyula, Mako, Szeged, Oroshaza, Hajduszoboszlo şi Battonya. Unele dintre ele sunt deschise şi în timpul sezonului rece, având piscine acoperite. Ştrandul de la Battonya se află la doar 26 de kilometri de Arad şi la şapte kilometri de Vama Turnu, motiv pentru care există zile în care ştrandul are peste 80% clienţi români. Complexul acvatic din Gyula este unul dintre cele mai apreciate ştranduri de către turiştii români, fiind deschis şi în timpul sezonului rece. Este situat la doar doi km de vama Vărşand şi 75 km de municipiul Arad. Ştrandul din Mako are bazine cu apă termală şi hidromasaj, piscină pentru înotători, zonă de tratamente şi este parţial funcţional şi în sezonul rece. Este situat la 80 de kilometri de Arad şi 95 kilometri de Timişoara. Pentru turiştii care aleg să rămână şi peste noapte, preţurile la cazare sunt mai mult decât accesibile. Turiştii români plătesc de la 100 lei pe noapte pentru o cameră dublă dintr-o pensiune şi pot ajunge până la 300 lei pe cameră într-un hotel de 4 stele.


Sursa:mediafax.ro