Sindicaliştii de la Finanţe din Arad, Sibiu şi Mureş, în grevă spontană pentru a treia zi consecutiv

publicat in Regional pe 17 Mai 2017, 13:03

Angajaţii din cadrul Administraţiilor Finanţelor Publice din Arad, Sibiu şi Mureş au intrat, miercuri, în grevă spontană, aceasta fiind a treia zi consecutivă de proteste, salariaţii oprind lucrul, nemulţumiţi de proiectul Legii Salarizării. Greva spontană în cadrul Fiscului din Arad continuă şi miercuri, după ce, iniţial, angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice au lucrat cu publicul timp de trei ore.


Toţi contribuablilii care au venit la Finanţe, în Arad, au fost serviţi până la epuizarea rândului. Conform unor informaţii, numărul celor se aflau la ghişee era mic, pentru că exista bănuiala că greva va continua şi miercuri.

Nemulţumirile vizează legea salarizării, despre care sindicaliştii spun că îi nedreptăţeşte.

Toţi cei 450 de angjaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice din Arad şi ai Serviciilor Fiscale din judeţul Arad au oprit, la ora transmiterii acestei ştiri, programul de lucru cu publicul.

Liderul sindicaliştilor arădeni se află miercuri la Bucureşti pentru întâlniri pe marginea proiectului Legii Salarizării, cu premierul Sorin Grindeanu.

„Miercuri la Bucureşti are loc o întânire cu ministru Finanţelor a delegaţiei sindicaliştilor şi vedem ce ni se promite, ce se negociază, ce se poate obţine, sperăm să ne bage cineva în seamă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, liderul de sindicat din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Arad, Ioan Trifa, care a spus că este la Bucureşti.

Angajaţii protestează pe coridoarele instituţiei, iar unii au ieşit şi în faţa clădirii. Pe poarta instiţiei a fost a amplasat un afiş cu mesajul „Grevă spontană”.

Proteste sunt şi la Serviciile Fiscale din localiţăţile Lipova, Chişineu-Criş, Sebiş. Ineu şi Săvârşin.

Angajaţii Administraţiei Finanţelor Publice din Sibiu au întrerupt şi ei programul de lucru cu publicul miercuri, în jurul orei 11.30, şi au ieşit în faţa instituţiei.

Potrivit liderului de sindicat, Dan Bucur, circa 60 de angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu protestează pentru a treia zi la rând. Aceştia au oprit lucrul şi au ieşit în faţa instituţiei.

Oamenii spun că sunt nemulţumiţi de proiectul Legii Salarizării.

„Avem aceleşai nemulţumiri legate de salarizare. Sperăm că vom fi luaţi în seamă şi că lucrurile vor reveni la normal”, a declarat Dan Bucur, liderul de sindicat al angajaţilor de la Fisc.

Deocamdată, activitatea nu este blocată la Finanţele din Sibiu, iar contribuabilii pot să îşi rezolve problemele pentru care au venit, miercuri, la această instituţie. Fiecare birou asigură câte un angajat care să menţină instituţia funcţională.

Angajații Administrației Finanțelor Publice Târgu-Mureș protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în număr mai mare decât luni și marți, însă lucrează și astăzi prin rotație, pentru a nu paraliza de tot activitatea.

Președintele Sindicatului Finanțe Mureș, Sebastian Sfîriac, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că angajații sunt nemulțumiți de grilele de salarizare prevăzute în legea funcționarilor publici.

„La protest participă mai mulți angajați decât în zilele precedente. Ce pot să vă spun este că noi, liderii, suntem astăzi la București și e vorba de un protest spontan. Oamenii nu au mai putut fi mințiți și ținuți la lucru. Totuși, angajații își desfășoară sarcinile de serviciu și sunt în protest prin rotație. Principala nemulțumire este legată de grilele de salarizare prevăzute în această lege a funcționarilor publici. Nemulțumirea se manifestă, mai degrabă, pentru faptul că există multe categorii de persoane, cu tot respectul față de colegii din alte ministere, care au coeficient de salarizare mult mai mare decât noi. Este o diferență extrem de mare între salarizarea unităților fiscale din țară, din teritoriu, față de sediile centrale ale ANAF și ale Ministerului Finanțelor”, a spus Sebastian Sfîriac.

Salariații sistemului vamal din România continuă și ei protestele, miercuri, alături de colegii din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice, nemulțumiți de proiectul legii salarizării.