Deschidere de frontieră și sfințire de clopot, la Săcal (Ungaria)

in Eveniment | 21 Februarie 2017, 11:31 | 0 comentarii

În data de 18 februarie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la festivitatea prilejuită de deschiderea cu caracter temporar a Punctului de Control al Trecerii Frontierei (PCTF) Elek-Grăniceri (jud. Arad). 
În zilele de 18-19 februarie, alte nouă puncte au fost deschide, de asemenea, cu caracter temporar, pe frontiera româno-ungară: Dénesmajor – Iermata Neagră, Dombegyháza – Variașu Mic, Csanádpalota – Nădlac, Ömböly – Horea, Körösnagyharsány – Cheresig, Pocsaj – Roșiori, Bagamér – Voievozi, Zajta – Peleș și Garbolc –Bercu.
La deschiderea punctului de frontieră Aletea–Grăniceri au luat parte oficialități din România şi Ungaria, între care PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, primarii celor două localități: Pluhár László, de la Aletea și Petru Claudiu Bătrânuț, de la Grăniceri, Kovács József, deputat de Gyula în Parlamentul de la Budapesta, Kalapáti Magdolna, reprezentant al guvernului ungar pentru programul HU-RO, Mária Kalcsó, primarul Chitighazului, Gheorghe Bagy, președintele Autoguvernării Românești din Aletea, alți oficiali români și ungari. Au participat, de asemenea, ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră români și ungari, numeroși oaspeți, dar și oameni în vârstă, de cele două părți, care au asistat la evenimentul închiderii frontierei din 1948, precum Petru Sabău din Aletea și Petru Gros din Grăniceri, ambii născuți în anul 1935. Cel de-al doilea a prezentat și un permis de trecere, valabil înaintea anului 1948.
PS Siluan a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru reușita acestui eveniment. Vameși români și maghiari au deschis în mod simbolic, bariera care marchează granița, iar oficialitățile au tăiat panglici în culorile drapelelor celor două țări. Participanţii au  luat parte la o recepție comună, oferită din partea primarului Petru Claudiu Bătrânuț, la Școala Generală din Grăniceri.
 În data de 19 februarie 2017, Florin Vasiloni,  consulul general al României la Gyula a participat la ceremonia religioasă ocazionată de sfinţirea unui clopot la Biserica Ortodoxă Română din Săcal (Korossakal), jud. Hajdu-Bihar.
Programul de la Săcal a început cu celebrarea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţitul Siluan, episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, urmată de ceremonia sfinţirii clopotului, în greutate de 325 de kg. El înlocuiește un clopot mai vechi, din anul 1926, care s-a deteriorat datorită utilizării și trecerii timpului și care ulterior va fi pus în valoare printr-un monument reprezentativ pentru această parohie.
La slujbă, alături de românii din Săcal, au participat și credincioși din Oradea,  Micherechi, Biharugra şi Komádi. La programul religios de la parohia ortodoxă română din Săcal a mai luat parte Tamas Palfi, primarul localităţii, Eva Boncza, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Săcal,  respectiv Istvan Repasi, pastorul reformat din localitate.
În seara zilei de 19 februarie 2017, consulul general Florin Vasiloni a fost prezent la programul de rugăciune, organizat la Biserica Penticostală românească „Betel” din Micherechi. 



Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com