UPDATE DIICOT Arad a destructurat cea mai periculoasa retea de traficanti de oameni din vestul țării! 16 dintre suspecţii audiaţi reţinuţi

de Carina Ando | in Regional | 26 Ianuarie 2017, 07:15 | 0 comentarii

Procurorii au dispus, în noaptea de joi spre vineri, reţinerea pentru 24 de ore a 16 suspecţi din cei 17 care au fost duşi la DIICOT Arad pentru audieri, în urma celor 25 de percheziţii care au avut loc în Bucureşti şi câteva judeţe, în legătură cu traficul de migranţi pe filiera Turcia-România-Ungaria. Trei suspecţi încă erau căutaţi de anchetatori, iar unul a fost prins vineri dimineaţă.  
În zorii zilei, polițiștii și procurorii DIICOT,  împreună cu jandarmii, au descins în 25 de imobile din Timiș, Arad, București, Dolj, Sălaj și Botoșani. 

Sunt puse în executare 20 de mandate de aducere a suspecților și e fac percheziții. Majoritatea celor cercetați sunt din Arad și Timișoara. 
Potrivit surselor judiciare,  este destructurata o puternică rețea de trafic de migranți care acționa pe teritoriul României. În timpul monitorizării rețelei, anul trecut în luna decembrie, anchetatorii au oprit în vama Vărșand o cisternă, în interior fiind descoperiți 41 de cetăţeni irakieni şi 1 marocan, 24 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani şi 18 minori, cel mai tânăr având 2 luni, toţi solicitanţi de azil în România. 
La mijlocul anului trecut, polițiștii de la Arad au avut informația că prin zona vămii Nădlac sunt scoși din țară transfugi care doreau să ajungă în vestul Europei. Investigațiile și monitorizarea suspecților au scos la iveală o rețea de organizatori și călăuze prelau migranții de la segmentul bulgar al filierei care recruta clienți din Turcia. După ce migranții ajungeau ilegal în România, cu bărcile peste Dunăre sau pe fâșia verde, erau preluați de români care le asigurau cazare și transport până la granița cu Ungaria. Sute de migranți au tranzitat România cu ajutorul acestei grupări.
 

UPDATE


Conform anchetatorilor arădeni, pe parcursul zilei de joi au fost duşi la DIICOT Arad 17 suspecţi din 20 identificaţi în gruparea infracţională care se ocupa de traficul de migranţi către Spaţiul Schengen, pentru că trei dintre aceştia nu au fost prinşi.
Totuşi, vineri dimineaţă, poliţiştii au reuşit să mai prindă în ţară un suspect, astfel că mai sunt căutaţi doi dintre membrii identificaţi ai grupării.
Dintre cei 17 suspecţi audiaţi pe parcursul zilei de joi şi a nopţii de joi spre vineri, 16 au fost reţinuţi de către procurori pentru 24 de ore. Aceştia urmează să fie prezentaţi judecătorilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de migranţi.
Cercetările au fost extinse, pentru că există suspiciunea că gruparea este formată din mai multe persoane.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordornarea procurorilor DIICOT Arad, au făcut, joi, 25 de percheziţii în judeţele Botoşani, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Timiş şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
În judeţul Timiş descinderile au avut loc în localităţile Izvin, Remetea Mare şi Timişoara. De altfel, unul dintre liderii grupării locuieşte la Izvin.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada august – decembrie 2016, grupul infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi, pe relaţia Turcia – România – Ungaria, ar fi introdus fraudulos în ţară, de mai multe ori, peste 100 de persoane, cetăţeni sirieni, irakieni, turci, afgani şi marocani, pe care, ulterior, ar fi încercat să îi treacă fraudulos peste frontiera româno-maghiară, destinaţia finală fiind Germania”, arăta Poliţia Română.
Procurorul de caz de la DIICOT Arad, Bogdan Diaconescu, a declarat, joi, că scopul membrilor grupării de trafic de migranţi era acela de a obţine ”importante beneficii materiale”.
”Cercetările au relevat că migranţii sunt introduşi fraudulos în România din Bulgaria şi Serbia, aduşi până acolo din Turcia. Ei sunt transportaţi şi adăpostiţi în diferite locaţii din România, după care se încearcă trecerea frauduloasă a frontierei româno-maghiare”, a spus procurorul.
El a precizat că gruparea era finanţată din Turcia.
”Au avut loc consistente operaţiuni de monitorizare a activităţilor infracţionale pe aproape jumătate de an, răstimp în care am interceptat cinci transporturi de migranţi, cel mai important fiind de la Vărşand, la sfârşitul anului 2016, când într-o cisternă au fost găsite ascunse 42 de persoane, dintre care 18 copii, cetăţeni din Irak, Maroc şi Siria”, a mai afirmat procurorul Bogdan Diaconescu. 
La volanul automarfarului cu cisternă se afla un român în vârstă de 48 de ani, din judeţul Sălaj.
”În urma verificărilor s-a stabilit că cei în cauză sunt 41 de cetăţeni irakieni şi un marocan, 24 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani şi 18 minori, cel mai tânăr având numai două luni, toţi solicitanţi de azil în România”, se arăta într-un comunicat de presă remis la acea vreme.
Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, Cosmin Popovici, a declarat, la rândul său, că ”fiecare membru al grupului avea roluri prestabilite, unii recrutau migranţii, alţii îi transportatori, îi găzduiau, iar alţii încercau să îi treacă frontiera de stat”.
Suspecţii riscă până la zece ani de închisoare pentru trafic de migranţi.
sursa: news.ro



Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com