”Nu ştii, te învăţăm; nu poţi, te ajutăm; nu vrei, te obligăm!”

de Ioan Iercan | in Opinii | 19 Septembrie 2016, 11:55 | 0 comentarii

Acest triptic este dintr-o expresie celebră atribuită lui Vladimir Ilici Lenin, liderul revoluției bolșevi­ce din Rusia. În virtutea faptului că era comunist, condamnând co­mu­nistmul condamnăm absolut tot ce are legătură cu acest concept, așa că îl condamnăm și pe Lenin pentru expresia de mai sus. Nu con­tează că cele spuse de Lenin ar trebui să fie literă de lege în orice so­cietate.
Prin urmare, ”nu știi, te învă­țăm!” Poate nicăieri nu e mai po­trivită această frază decât în cazul co­piilor. Orice om cu mintea în­trea­gă poate observa că un copil nu știe la începutul vieții nimic sau aproape nimic. Consecința firească a acestui fapt trebuie să fie învățarea. Și cine îl poate învăța mai bine decât părinții lui? Evident, cu condi­ția ca acești părinți să fie oameni normali. În acest demers nu discutăm excepțiile.
Ce se întâmplă dacă părinții nu-i învață pe copii răspunsurile la problemele pe care le ridică viața? Sim­plu, copiii cresc și devin niște han­dicapați, incapabili să răspundă la problemele cu care se vor confrunta în viață. Iar astăzi, probleme­le sunt din ce în ce mai complexe și necesită răspunsuri tot mai va­riate. Părinții care neglijează edu­cația copiilor îi aruncă în apă fără ca aceștia să știe să înoate. Rezul­ta­tul este bine știut. Condiția sine qua non este ca aceștia să asculte de pă­rinți și să învețe. Există însă cazuri în care părinții nu au nicio autoritate asupra copiilor. Situația aceasta este generată de noua concepție privind educarea copiilor, în ideea că progeniturile au toate drepturile din lume, iar părinții nu mai au nici­un drept.
           
Grav este că toate preceptele vechi au fost aruncate peste bord și navigăm fără precepte sau cu precepte noi care duc la rezultate ca­ta­strofale. Ne mai mirăm că autoritatea este la pământ? Și nu e vorba doar de autoritatea părinților sau a das­călilor, e vorba de lipsa de autori­ta­te pe toate planurile existenței so­ciale. Rezultatul este harababura care a cuprins întreaga societate uma­nă.
           
”Nu poți, te ajutăm!” O remarcă firească și aceasta vine să dovedească un principiu: ajutorul acordat celor care sunt din diverse mo­ti­ve în neputință. Nu cumva este în neputință și un copil la o vârstă fragedă? În mod  cert este și atunci in­tervine salvator părintele și îl aju­tă pe copilul care nu poate. Și e vor­ba atât de neputința de ordin fi­zic, cât și cea de ordin intelectual. Părintele este obligat să-și ajute odras­la aflată în neputință. În une­le cazuri, acest lucru se întâmplă, dar sunt și destule situații în care co­piii sunt lăsați în voia sorții. Re­zul­tatul este căutarea de către acești copii a metodelor prin care să se des­curce, iar rezultatul este încălca­rea regulilor sociale. Hoția devine la un moment dat singurul mijloc prin care copilul supraviețuieș­te. Furturile mărunte se transformă odată cu vârsta în hoții mari. Le ve­dem la tot pasul în societatea de as­tăzi.
           
”Nu vrei, te obligăm!” Să nu au­dă nu doar copii, ci și oamenii mari de obligații. Toată lumea are doar drepturi, nimeni nu are obligații. S-au inventat drepturile omu­lui, evident necesare acolo unde so­cietatea era prost alcătuită și abu­za de oameni. Pentru o astfel de so­cie­tate au fost inventate și stipulate drepturile omului. Într-o societate civilizată drepturile omului vin din constituție și din alte legi care stipu­lează normalitatea din societatea respectivă. Nu este nevoie de drepturi speciale ale omului pentru că ele există. La fel, drepturile copilului există într-o societate civilizată și ele nu trebuie inventate ca drep­turi speciale. Societatea umană a funcționat prea bine și înainte de a exis­ta drepturile copilului. Odată cu descoperirea acestora, aserțiunea ”nu vrei, te obligăm” nu mai stă în picioare. De ce? Pentru că nu ai voie să-l obligi pe copil să facă ceva ce el nu vrea. Dar nimeni nu se în­treabă: știe el ce vrea? Sau: știe el ce e bine și ce e rău? Are el discernă­mântul necesar să deosebească ceea ce trebuie făcut de ceea ce este interzis?
 
Răspunsul este limpede. Există o vârstă la care discernământul lipsește, învățarea e deficitară și e ne­ce­sară ascultarea. Indiferent că vrei sau că nu vrei. Și aceasta se numeș­te obligație. Ați auzit vorbindu-se despre obligațiile copilului? În so­cie­tatea de astăzi nu ați auzit și, fără o revizuire a modului de a gândi societatea, aceasta se va duce de râpă, cu părinți și cu copii cu tot.
 
Am crescut într-o familie și în­tr-o societate în care expresia lui Le­nin stătea bine în picioare. De aceea și cei care au crescut cu acele principii au stat bine în picioare și nu i-au doborât intemperiile vieții. Pu­tem spune același lucru despre copiii de astăzi? Uitați-vă în jurul vostru și vedeți dacă cineva aplică ce­le trei principii din tripticul tovară­șului Lenin.
Are vreo importanță că Lenin a fost comunist în acest caz?
 
  

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com