„Un pas în urma serafimilor“ – la Cinema Arta

in Regional | 26 Octombrie 2017, 23:28 | 0 comentarii

Încheiem luna octombrie la Cinema Arta cu filmul „Un pas în urma serafimilor“, pe care îl vom viziona sâmbătă, 28 octombrie, la ora 19.00.
Proaspăt intrat în cinematografele din țară, „Un pas în urma serafimilor“ reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu și îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov. Filmul este inspirat din experiențele trăite de regizor ca elev la un seminar teologic ortodox. Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultura Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene. Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei (tarif întreg) și 7 lei (tarif redus pentru elevi, studenți și pensionari). Biletele se pot achiziționa de la Cafeneaua Literara Joy's sau la Cinema Arta, înainte de începerea proiecţiilor.

Un pas în urma serafimilor (2017)

Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar. Regia: Daniel Sandu Cu: Ștefan Iancu, Vlad Ivanov, Cristian Bota, Toto Dumitrescu Durata: 150 minute Rating: N-15 - nerecomandat copiilor sub 15 ani Sistem de taxare la unele proiecții de film Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură au decis introducerea sistemului de taxare la unele proiecții de film. Astfel, se va plăti bilet de intrare în valoare de 10 lei (tarif întreg și 7 lei tarif redus pentru elevi studenți și pensionari) la proiecțiile de filme în premieră, care vor avea loc la Cinematograful „Arta“. De asemenea, se va plăti bilet de intrare la proiecțiile – eveniment, care vor avea loc în cadrul unor festivaluri sau la care vor fi prezenți invitați speciali (regizori, actori etc.). La proiecțiile de filme de la Cinematograful „Arta“ care nu sunt în premieră intrarea va fi liberă. La Cinematograful „Solidaritatea“ din Cartierul Gai și la Cinematograful din Grădiște, până la finalul acestui an, intrarea va fi liberă la toate proiecțiile. Invităm spectatorii să urmărească anunțurile din presa scrisă și online, dar și paginile de Facebook ale Centrului Municipal de Cultură Arad (https://www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaArad/) și Cinema Arta (https://www.facebook.com/CinemaArtaArad/) unde vom anunța, din timp, când și din ce locații se pot achiziționa biletele de intrare la filme.

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com