Legea prin care deţinuţii obţin 6 zile libere la 30 executate în condiţii improprii a intrat în vigoare de astăzi

in Regional | 19 Octombrie 2017, 10:24 | 0 comentarii

Joi intră în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare. Legea prevede că, la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii, deţinuţii beneficiază de şase zile considerate executate.
"Intră în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu. (...) Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deţinuţi beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine vor fi deţinuţi care vor fi puşi în libertate, după care, tot prin intrarea în vigoare a legii, foarte mulţi deţinuţi vor dobândi beneficiul, vocaţia de a solicita liberare condiţionată", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Potrivit acestei legi, la 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate. Toader a făcut referire şi la alte măsuri privind condiţiile din penitenciare. "Avem la Ministerul Justiţiei în lucru un proiect de lege care prevede că o parte din pedeapsă, partea finală a pedepsei sau pedeapsa integrală poate fi executată în regim de supraveghere electronică cu acea brăţară electronică. După aceea vedem care va fi soarta legii privind graţierea, lege care a trecut de primă cameră şi a trecut la cameră decizională. Pe planul celălalt, avem achiziţionat studiul de fezabilitate pentru penitenciarul de la Berceni. Preluăm de la MApN o locaţie, trei foste unităţi militare, de la Unguriu, din Buzău, prin HG, pentru ANP şi vom declanşa procedura, studiul de fezabilitate şi toate celelalte. Înfiinţăm acel institut pentru perfecţionare, formare iniţială şi continuă de la Pantelimon, sediul fostului Parchet Naţional Anticorupţie", susţine ministrul. Tudorel Toader a precizat că în ultima perioadă "numărul de intrări în penitenciar este mai mic decât numărul de ieşiri, de eliberări". La finalul lunii septemebrie, Federaţia Sindicatelor din Adm. Penitenciarelor avertiza cu privire la aplicarea prevederilor privind reducerea pedepselor cu 6 zile la fiecare 30 petrecute de un deţinut în condiţii improprii. Sindicaliştii susţineau că nu există un sistem pus la punct, iar asta va atrage noi procese şi haos în sistem. "La această dată, termenele de implementare sunt depăşite, sistemul informatic este înca în faza de pregătire, iar judecătorii de executare şi specialiştii în evidenţa executării pedepselor nu reuşesc să cadă de acord în chestiuni de drept esenţiale. Ori, în aceste condiţii, ne aşteptăm la mii de alte procese intentate de deţinutţi nemulţumiţi", se arăta în comunicatul transmis de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. În aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea pilot în cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României, prin care a reiterat existenţa unei probleme în ceea ce priveşte suprapopularea din centrele de reţinere şi din penitenciarele din România. CEDO a recomandat măsuri suplimentare din partea autorităţilor, fie de natură logistică, fie de politică penală, dând un termen de şase luni pentru găsirea soluţiilor şi prezentarea unui plan. Între timp, toate dosarele aflate spre soluţionare la CEDO sunt suspendate examinării.

Sursa:mediafax.ro

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com