Dorel Căprar : Noile ambulanţe vor asigura relaţia corectă şi funcţională de lucru între Serviciul de Ambulanţă şi SMURD

in Regional | 17 Octombrie 2017, 18:02 | 0 comentarii

“Achiziția de ambulanțe a fost unul dintre angajamentele din programul pentru sănătate pe care PSD demonstrează că îl respectă, în condiţiile în care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va demara procedura de achiziție de noi ambulanţe pentru fiecare județ.”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar
Preşedintele PSD Arad reaminteşte faptul că de la preluarea guvernării de către social-democraţi și până în prezent s-a acordat o atenţie sporită problemelor din sistemul de sănătate. “Decizia de centralizare a achiziţiilor de ambulanţe a fost adoptată în mod prioritar în scopul creşterii capacităţii de răspuns la urgenţele medicale prespitaliceşti. Aprobarea cadrului legal pentru achiziţia a 2.200 de ambulanţe reprezintă şi un mesaj pentru sindicatele din domeniu, care au dreptate când spun că nu pot să-şi desfăşoare activitatea cu echipamente învechite. Pe de altă parte, achiziția centralizată va permite economii substanţiale, iar serviciile de urgenţă vor putea fi dotate cu ambulanţe de calitate, la prețuri inferioare celor achiziționate neunitar. Un alt avantaj va fi standardizarea echipamentelor aferente și a modului de organizare a acestora în cadrul ambulanțelor, asigurându-se suplimentar interoperabilitatea resurselor SMURD. Astfel, se vor aplica proceduri de lucru unitare în utilizarea echipamentelor, inclusiv a celor care permit transmiterea la distanță a datelor privind starea victimelor și se va asigura o reducere semnificativă a costurilor cu mentenanța. Toate mașinile, indiferent că este vorba de autospeciale sau de ambulanțe vor fi dotate cu sisteme integrate moderne pentru asistență medicală. Scopul final şi reuşita acestui demers reprezintă servicii de urgență medicală mai eficiente pentru cetățeni. Este o șansă în plus la viață pentru românii care au nevoie de intervenții de urgență. “ spune deputatul PSD de Arad Dorel Căprar.

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com