Home Divertisment 14 motive speciale pentru un City Break reușit la Arad!

14 motive speciale pentru un City Break reușit la Arad!

0 0

Municipiul Arad este unul dintre cele mai frumoase din vestul României. Cu clădiri istorice a căror renovare a început în ultimii ani, cu parcuri mari, cu malul Mureșului atractiv, Aradul este tot mai des un punct de interes nu doar pentru turiștii de tranzit, ci și pentru cei care își organizează un city break în țară. O singură zi nu este suficientă să cunoști spiritul orașului de pe Mureș.

Piața Revoluției

Este probabil unul dintre cele mai frumoase centre urbane din România, cu clădiri istorice care redau, ca un muzeu în aer liber, diferitele stiluri arhitecturale ce conturează frumusețea distinctă a Aradului. „Piesa” de rezistență o constituie Palatul Administrativ, cu frescele lui Sever Frențiu și sala festivă renovată spectaculos. Încadrată de Palatul Cenad și rectoratul Universității „Aurel Vlaicu”, primăria, cu turnul său majestuos, domină centrul orașului. Peste drum, palatul impunător al Băncii Naționale a fost atribuit Universității „Aurel Vlaicu”, care a început deja lucrările de amenajare pe interior. Nu în ultimul rând, Palatul Neuman, care găzduiește la parter un popular fast-food, este un loc de atracție în oraș, datorită stilului arhitectural somptuos în care a fost construit. În interior, sala festivă este o bijuterie ascunsă a Aradului, vizitabilă la cerere (este în proprietatea Universității de Vest „Vasile Goldiș”).

 

 

Palatul Cultural

Inaugurat în anul 1913, este considerat unul dintre cele mai frumoase din România. După ample lucrări de renovare a interiorului și exteriorului, realizate din fonduri europene, Palatul Cultural a fost redeschis melomanilor care frecventează aici spectacolele Filarmonicii Arad, în vara anului 2018. Interiorul clădirii a fost redus la forma și cromatica originală. Palatul este construit în stiluri arhitecturale diferite. Aripa din spate a Palatului, dinspre râul Mureș, care este sediul Complexului Muzeal Arad, este o replică a Castelului Huniazilor. În spațiile Palatului Cultural pot fi vizitate Secția de Științe ale Naturii, Secția Revoluției Pașoptiste, Muzeul de Istorie, expoziția Revoluției de la 1989.

 

 

Catedrala „Sfânta Treime”

Catedrala „Sfânta Treime” din Arad este o catedrală ortodoxă, sediul scaunului arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Aradului. Edificiul adăpostește, de asemenea, o parte din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Lăcașul de cult este prima catedrală episcopală ridicată de credincioșii ortodocși după 1989, în România. Pictura a fost realizată timp de aproape 8 ani, între 1 noiembrie 2010 – 30 mai 2018. Suprafața pictată este de aproape 5.500 de mp, din care pe circa 35% s-a aplicat foiță de aur de 24 de karate. Catedrala are 5 clopote care au fost turnate la cea mai prestigioasă fabrică din Europa, Grass Mayer din Innsbruck, Austria. Cântăresc în total 6.565 kg. Pe catedrală se află o cruce de 7,3 m înălțime și 2 cruci de 3,5 m înălțime.

 

 

Malul Mureșului

Cu faleza sa de aprox. 4 km, malul Mureșului este foarte popular printre arădeni. Din Parcul Eminescu, spațiul central al malului, se face accesul înspre Ștrandul Neptun, principalul loc de agrement al orașului. Malul Mureșului. Tot aici se organizează concerte, activități pentru copii, spectacole, proiecții de filme. Malul Mureșului este un loc viu, care conferă Aradului unicitate. Poți face o plimbare plăcută sau poți asculta muzică bună la terase, te poți relaxa într-o oază de verdeață, uitând de timpul care te presează.

 

 

Muzeul Preparandia

Cea mai veche școală de învățători în limba română s-a înființat la Arad în anul 1812. Astăzi, spațiul unde au învățat atâtea generații de dascăli s-a transformat într-un muzeu unde poți urmări evoluția școlii arădene. Colecția spectaculoasă oferă o incursiune în trecutul în care elevii încrustau lecțiile pe tăblițe și recreează atmosfera unei școli de secol XIX.

 

 

Gastronomia locală

Profită de orele de relaxare și destinde-te pe una dintre terasele din centru sau de pe malul Mureșului. Dacă e răcoare, te poți pierde într-un restaurant cu atmosferă unică, așa cum găsești în Piața Avram Iancu sau în Aradul Nou. Aradul are restaurante clasificate Gault Millau, unde chefi inovativi prepară produse exclusiviste. Serviți-le cu vinuri din Podgoria Aradului sau cu berea Arădeana, pentru o experiență completă 😊

 

 

Palatul Földes

O mândrie a Aradului, Farmacia Grozescu din Palatul Földes, de pe strada Eminescu, păstrează încă aerul de la începutul secolului XX, cu toate amenajările sale originale, de la gresie la obiectele de mobilier. Palatul a fost construit în anul 1900, după planurile arhitectului Emil Tabacovici, care a proiectat inclusiv mobilierul farmaciei şi al laboratoarelor, pavimentul, decoraţiile interioare, etichetele utilizate pe recipiente, precum şi reclama farmaciei. Faţada clădirii se remarcă prin medalioanele cu patronii medicinei şi ai farmaciei – Hipocrate, Higiena şi Esculap, prin decoraţiile vegetale, precum şi prin turnul care se termină în partea superioară cu un boboc de floare. Cu această construcţie se deschide o nouă etapă a arhitecturii arădene, cea dedicată artei 1900 – perioada florală.

 

 

Turnul de Apă

Până de curând cea mai înaltă clădire din Arad, Turnul de apă, realizat de firma engleză Shone și Ault, a funcționat până în anul 1956 pentru deservirea sistemul de aprovizionarea cu apă al orașului. Este o construcție masivă din piatră și cărămidă, care se remarcă prin decorația balcoanelor și a ferestrelor.  Are o capacitate de înmagazinare de 300 mc, o înălțime de 34 metri și a fost construit în anul 1895. Din 1990 turnul este în proprietate particulară, găzduind galeria de artă „Turnul de apă”, care are o expoziție permanentă a apei, și multe expoziții de artă sau tematice. Spațiul expozițional se întinde pe 5 nivele, iar la ultimul poate fi vizitat rezervorul de înmgazinare al apei, cu o capacitate de 300 mc, în care acum se poate urca pe o scară.

 

 

Parcul Reconcilierii

Inaugurat în anul 2004, Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare este unic în această parte a Europei. Există un stabiliment similar între Germania și Franța, consacrat reconcilierii franco-germane. În Parcul Reconcilierii de la Arad este amplasată Statuia Libertății, dedicată memoriei celor 13 generali executați, la Arad, la finalul revoluției pașoptiste. Statuia Libertății (în maghiară Szabadság-szobor) a fost dezvelită în anul 1890. A fost demontată în anul 1925, pe motiv ca generalii respectivi ar fi luptat împotriva românilor. A fost păstrată în Cetatea Aradului, într-o unitate militară. A fost reamplasată în Parcul Reconcilierii. Tot atunci s-a dezvelit, în același spațiu Arcul de Triumf al pașoptiștilor români.

 

 

Colegiul Național „Moise Nicoară”

Cel mai amplu proiect de renovare a unei școli românești, din fonduri europene, s-a încheiat cu succes la Arad, printr-o investiție de 10 milioane de euro. Colegiu Național „Moise Nicoară” a fost înființat în 1873 ca liceu catolic. În prezent este una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ preuniversitar din România. Colegiul este localizat aproape de malul Mureșului. Sala festivă a colegiului, în care predomină elementele în stil baroc, este o încăpere special destinată evenimentelor oficiale. Aceasta a fost renovată în anul 2013, toate elementele arhitecturale fiind readuse cu deosebit de multă grijă și precizie la gloria lor de odinioară.

 

 

Mănăstirea Sfântul Ioan Stâlpnicul

Mănăstirea Sfântul Simion Stâlpnicul a fost ridicată între anii 1760-1762 de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768). Complexul, care cuprinde reședința episcopului, o biserică și anexe gospodărești, a fost construit în stil baroc; ansamblul a fost îmbogățit prin aducerea bisericii de lemn din Seliște. El reprezintă un monument al arhitecturii românești pe Valea Mureșului din secolul al XVIII-lea. Altarul adăpostește rămășițele pământești ale episcopilor arădeni.

 

 

Parcul Natural Lunca Mureșului

Oferă posibilități de petrecere a timpului liber pentru o zi întreagă, fie că vorbim despre expediții cu canoea pe Mureș, observarea faunei, drumeții prin pădure sau activități la Casa Verde construită în apropierea intrării în pădure. Parcul Natural Lunca Mureșului este o arie protejată constituită în România, în aval de municipiul Arad, până la granița cu Ungaria, de-a lungul râului Mureș, clasificată ca parc natural la nivel național. Plantele sunt reprezentate prin peste 1000 de specii și subspecii lemnoase și ierboase.

Principalele atracții turistice din Lunca Mureșului sunt următoarele:

*Peisajul specific de luncă, având ca element principal Râul Mureș, cu cele 40 de insule din interiorul parcului, plaje de nisip și tunelurile formate de sălciile care se apleacă asupra apei;

*Cele cca 200 de specii de păsări reprezentate de populații impresionante în zona ariei protejate și care pot fi urmărite din observatoare special construite;

*Biodiversitatea remarcabilă, începând cu păsările și continuând cu mamifere, reptile, amfibieni, pești, insecte s.a.

*Cele două mănăstiri foarte vechi din interiorul parcului, respectiv Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare monastică din România, cu viață monahală neîntreruptă, având ca primă atestare documentară o diplomă dată de Regele Bela al III-lea în anul 1177 și Mănăstirea Bezdin – una dintre puținele mănăstiri ortodoxe sârbe din România care se mai păstrează, datând din anul 1539.

*Balta cu nuferi din Rezervația naturală Prundul Mare, singurul loc din județul Arad unde Nimphaea alba vegetează natural.

Cele mai importante activități turistice sunt:

*Excursii pe Mureș cu ambarcațiuni ușoare de tip caiac-canoe ce pot fi închiriate de la sediul administrației din Arad sau de la punctele de informare turistică Pecica și Cenad;

*Plimbări cu bicicleta pe traseul Ceala, traseul Arad – Pecica prin pădure și traseul Arad – Pecica – Sâmpetru German – Cenad, ultimul străbătând tot parcul de la est spre vest; închirierea de biciclete de teren pentru vizitarea parcului și parcurgerea acestor trasee se poate face și de la sediul administrației din Pădurea Ceala și de la punctele de informare turistică Pecica și Cenad;

*Urmărirea mamiferelor mari în libertate din observatorul Prundul Mare și a păsărilor din Observatorul Bezdin, construite în acest scop în zona Rezervației Naturale Prundul Mare;

*Vizite ghidate pe teritoriul întregului parc, pe trasee tematice care includ Balta cu nuferi, arborete naturale de luncă, Mănăstirile Hodoș – Bodrog și Bezdin, sau situri arheologice.

 

 

Ștrandul Neptun

Ştrandul este situat în spaţiul încadrat de bucla Mureşului, pe o suprafaţă de peste 20 de hectare de verdeaţă. Este al doilea ştrand ca mărime din Europa situat lângă o apă curgătoare. Lucrările de construcţie au fost demarate la sfârşitul anilor 1960. Aleile sunt pavate, spaţiul verde cu peste 65 de specii de arbori este întreţinut, există un complex de agrement cu cinci bazine ( 8.700 mp din care unu de înot, unul pentru adulţi şi trei pentru copii), tobogane acvatice, și un alt complex cu 3 bazine din care 2 pentru copii si unul pentru înot, locuri pentru joacă, 331 de căsuţe de agrement. În incinta ştrandului funcţionează baruri, terase, berării, restaurante, discotecă.

 

 

Biserica Sârbească

Biserica Sârbească, cu hramul Sfinților Petru și Pavel, este un lăcaș de cult ridicat între anii 1698-1702. Astăzi este cea mai veche clădire din oraș. Față de forma sa inițială, biserica a suferit transformări mai ales în perioada 1790-1822, când a primit notele actualului stil baroc pe care îl reprezintă. Posedă o serie de cărți și documente legate de prezența sârbească în zona Aradului. În biserică sunt păstrate cele mai vechi steaguri ale breslelor din Arad.

 

 

 

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.