Home Eveniment Bugetul Aradului scade considerabil

Bugetul Aradului scade considerabil

0 0

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, atrage atenţia că bugetul local se află pe trend descrescător de câţiva ani, din cauza deciziilor de la nivelul Guvernului, în timp ce cheltuielile sunt în creştere, astfel că şi bugetul municipal din 2019 va fi de numai 562 milioane lei, faţă de 640 milioane anul trecut, afectând grav investiţiile.

Gheorghe Falcă a prezentat, într-o conferinţă de presă, proiectul de buget pentru municipiul Arad, care va fi suspus votului consilierilor locali după perioada de afişare la transparenţă şi după aprobarea bugetului judeţean. Falcă a atras atenţia că bugetul general de venituri şi cheltuieli al oraşului este mult diminuat faţă de anul anterior, ridicându-se la 562 milioane de lei, faţă de 640 de milioane lei în anul 2018.

Primarul a spus că bugetul pe acest an este aproximativ la nivelul anului 2013, iar în ultimii doi ani a scăzut considerabil, în anul 2017 fiind de 697 milioane de lei. Falcă a dat vina pe Guvern şi susţine că investiţiile sunt grav afectate în multe municipii de deciziile luate la nivel central.

“Bugetul din 2019 este mai mic decât cel din 2018, cum cel din 2018 a fost mai mic decât în 2017. Se confirmă încă o dată că, prin măsurile guvernamentale, Aradul a pierdut în acest an 12 milioane de euro, cum a pierdut anul trecut 16 milioane de euro. În doi ani am pierdut 28 milioane de euro, bani care trebuiau să meargă în investiţii. Am fi putut realiza un spital modern sau am fi putut reabilita şase din cele mai mari licee. Bugetul confirmă criza din România, după ce Guvernul a luat banii de la localităţi şi i-a dus în sistemul centralizat. Mai mult, aţi văzut că în aceste zile, nefiind bani, Guvernul se împrumută, la început de an, cu trei miliarde de euro, pentru a fi duşi în zona de consum”, a declarat primarul.

El a adăugat că în timp ce bugetul a scăzut în ultimii ani, cheltuielile au crescut constant, atât cu salariile majorate de Guvern cât şi cele sociale, transferate la nivel local.

Primarul Aradului a mai spus că speră că va compensa “această lipsă de bani” cu fonduri europene. Anul trecut au fost accesaţi 99 milioane de euro, iar anul acesta se estimează că se va ajunge la 136 milioane de euro.

Proiectul de buget prevede o pondere de numai 32% a investiţiilor, faţă de 39% anul trecut, suma alocată fiind de 181 milioane lei. Din această sumă, doar puţin peste 3.000.000 lei reprezintă lucrări noi, restul banilor fiind alocaţi lucrărilor începute în anii trecuţi.

Falcă s-a referit şi la excedentul bugetar de 161 milioane de lei din anul 2018, inclus în bugetul din acest an, afirmând că este vorba de bani care sunt alocaţi unor proiecte aflate în derulare pe mai mulţi ani. “Excedentul bugetar nu însemană bani pe care îi avem şi stau undeva, ci înseamnă bani din proiecte de investiţii”, a spus primarul municipiului Arad.

Sursa:administratie.ro

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.