Home Regional ZECE bijuterii agroturistice în Arad pe care nu te așteptai să le...

ZECE bijuterii agroturistice în Arad pe care nu te așteptai să le găsești aici!

0 0

Unii susțin că Aradul nu are potențial turistic! Nimic mai fals! Prin efortul unor investitori privați, în diferite zone din județ s-au amenajat colțuri de paradis care rivalizează cu orice ți-ai dori să găsești în Occident. De câte ori nu aţi vrut să vă refugiaţi pentru câteva zile într-un loc retras, departe de cotidianul agitat, dar în acelaşi timp foarte la îndemână? V-aţi săturat de aglomeraţia şi preţurile din marile staţiuni sau de timpul preţios pierdut pe drum până acolo și vă doriți o experiență locală. Vă propunem să descoperiţi perle ascunse în judeţul Arad, locuri frumoase, care merită vizitate și savurate în tihnă. Am încercat să centralizăm zece dintre spațiile de cazare cu personalitate din județul Arad. Nu este un top propriu-zis, ci o trecere în revistă, fără pretenția de a stabili noi ierarhii. În schimb, vă invităm să vizitați aceste locuri frumoase și să vă convingeți singuri care sunt cele mai deosebite spații de cazare din județul Arad. (AUTOR: AMC)

Maria Rustic Resort – Cuied

Maria Rustic Resort, Cuied. Sursa imaginilor cu această pensiune: https://www.mariarusticresort.ro/strand/

Iubitori de frumos, natura și relaxare., proprietarii pensiunii au ajuns pentru prima dată în această locație în 2011.

După cum relatează chiar ei, s-au îndrăgostit la prima vedere de acest colț de rai şi s-au decis să achiziționeze un mic petic de pământ în această zonă, punând bazele a ceea ce astăzi este o minunată oază a relaxării atât pentru ei cât şi pentru cei care îi vizitează.  Resortul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 140.000 mp și include un lac de 51.000 mp aflat între dealuri, pe malurile căruia se află baza de cazare, restaurantul, terasele exterioare, sala de conferință, cât și diversele activități de relaxare. Preparatele culinare realizate cu ingrediente locale, naturale, sunt pregătite cu pricepere de bucătari cu multă experiență și dăruire.

Cât costă?

Tarif cazare apartament familial la vilă, cu o suprafața de 85mp, cu mic dejun de tip bufet suedez:  500 lei / noapte

Cum se ajunge?

Resortul  este situat la 2 km de satul Cuied și la 75 km de Aeroportul Internațional Arad, via Arad-Șiria-Târnova-Cuied (DJ709 și DJ 792C).

Pensiunea Géza-Monica-Amadeus

Pensiunea Géza-Monica-Amadeus. Sursa foto pentru această pensiune: www.facebook.com/pensiuneamonicageza

Cu o istorie aparte, clădirea datând de prin anul 1700, a fost doar restaurată fără ca structura să sufere modificări.

Pensiunea Géza-Monica-Amadeus este situată în Podgoria Miniș, într-o clădire din secolul al XVIII-lea, unde prezentul se îmbină în mod plăcut cu trecutul îndepărtat.

Casa şi restaurantul sunt efectiv un muzeu decorat cu mobilier şi obiecte foarte vechi provenite din toată zona podgoriei.

Puteți trăi confortul rustic, original, specific Podgoriei Aradului, ocupând unul din cele 12 locuri de cazare (grupate în două apartamente a câte două camere fiecare), în vechiul conac de 300 de ani. Aveţi ocazia să degustați produsele unor rețete vechi, gătite după metode noi, pensiunea agroturistică  Monica şi Geza fiind renumită în zona Miniş pentru serviciile de înaltă calitate şi pentru delicioasele mâncăruri tradiţionale stropite cu un vin de soi din propria pivniţă.

Este locul unde a ales şi cunoscutul actor Kevin Costner să poposeasca în timpul turneului artistic prin ţara noastră.

Cât costă?

Cazarea pornește de la 100 euro pe noapte pentru o cameră dublă.

Cum se ajunge?

Pensiunea se află pe Drumul Vinului. Din Arad se merge până la Păuliş pe DN7 şi de acolo se intră, la stânga pe drumul ce duce spre Şiria.

Club Castel Moneasa

Castelul a fost construit între 1896 – 1904 si a aparţinut baronului Andrényi. În aceasta perioadã statiunea Moneasa era deja cunoscutã ca o destinaţie deosebitã pentru protipedanda imperiului austro-ungar. Clădirea este una din bijuteriile arhitectonice care s-au adãugat în acea perioadã de înflorire a staţiunii denumite de drept “Perla munţilor Apuseni” şi a fost deschisă circuitului turistic în 2006.

Castelul oferă oaspeţilor cazare la standard de 4 stele, iar pentru un sejur de vis  puteţi opta pentru apartament nuptial, restaurant şi parc, al căror confort completează fericit cadrul natural încântător. Pentru serile liniştite, castelul îşi asteaptã oaspeţii la crama cu specific dacic. Şi pentru ca vacanţa să vă fie şi mai activă, castelul este dotat cu sală de fitness şi saună proprie.

Cât costă?

Tariful pentru o cameră dublă este de 200 de lei, iar pentru un apartament preţul este de 400 lei per noapte.

Cum se ajunge?

Pentru a ajunge cu maşina la Moneasa există 3 rute: Arad-Chişineu Criş-Ineu-Moneasa, Arad-Sântana-Sintea Mare-Ineu-Moneasa, Arad-Şiria-Târnova-Buteni-Sebiş-Moneasa.

Casa Bata

Casa Bata. Sursa foto: casabata.ro

Plasat pe graniţa dintre două judeţe, Domeniul Casa Bata se întinde atât în Arad cât şi în Timiş. Pensiunea a luat naştere din dorinţa prorietarilor (deţinători de suprafeţe mari de pădure) de a realiza un loc de unde musafirii să  poată vâna şi desfăşura activităţi recreative şi de relaxare în natură. Este o locaţie de lux care vă pune la dispoziţie camere cu un decor deosebit şi mobiler rafinat. Veţi servi cafeaua într-un lobby-bar cu şemineu, puteţi lua masa într-un restaurant spaţios şi veţi gusta din mâncărurile tradiţionale pregătite din produse naturale proprii sau achiziţionate din zonă. Proprietatea mai are şi două cabane de vânătoare amenajate într-un cadru natural rustic. Sigla pensiunii este o floare cu 8 petale, inspirată de civilizaţia mayaşă şi reprezintă optimism şi încredere în viitor.

Cât costă?

Pentru a petrece o noapte la Casa Bata, într-o cameră dublă, preţul începe de la 250 de lei.

Cum se ajunge?

Variante destinație Casa Bata:

* Timișoara – Lipova – Bata – Făget

* Timișoara – Lugoj – Făget – Bata – Lipova

* Arad – Lipova – Bata – Făget

* Arad – Radna – Lipova – Bata – Făget

* Deva – Săvârșin – Birchiș – Bata – Lipova

Agro Village Resort

Agro Village Resort. Sursa foto: https://www.agrovillage.com/web/ro/

Agro Village Transilvania din satul Labaşinţ este un complex turistic înconjurat de natura şi peisaje care se bucură încă de pace absolută, unde puteţi întineri şi dobândi experienţe în contact cu natura, în timp ce vă distraţi. Deşi la câţiva paşi de municipiu, aici puteţi trăiţi vacanţa de vis pe care o meritaţi, răsfăţându-vă în fiecare lucru pe care il faceţi. Vă aşteaptă plimbări relaxante pe dealurile verzi, pe pajişti şi prin păduri, excursii pline de aventură cu Quad (ATV-ul) şi trasee splendide pentru ciclism montan, mic dejun sau picnic în aer liber şi prânzuri-cine romantice. Proprietarii pensiunii agro îşi prezintă locul nu ca un proiect comun pentru construirea unei structuri de primire, ci ca o filozofie de viaţă, un proiect care are ca esenţă unică, persoana şi natura. O filosofie de viaţă, care se învârte în jurul bunăstării persoanei, dragostei de viaţă şi a mediului care o înconjoară.

Cât costă?

Tariful per noapte în această locaţie diferă în funcţie de opţiunea de cazare între 80 lei/pat/noapte până la 450 lei/chalet/noapte cu mic dejun cu bufet suedez inclus.

Cum se ajunge?

Pentru a ajunge la acest  resort aveţi de parcurs 9 km de drum forestier de la Şistarovăţ la Labaşinţ.

Moara cu Noroc

Moara cu Noroc, Ineu. Sursa foto: hanulmoaracunoroc.ro

Numele este împrumutat din cea mai celebră nuvelă a scriitorului Ioan Slavici. Fiind o locaţie specială, cu istorie locală, e firesc să aibă şi o prezentare cu totul aparte. Pentru că nu am putea-o face mai bine, vă redăm exact descrierea făcută de gazde, ce cu siguranţă vă va deschide apetitul pentru acest loc descris de Slavici în celebra sa nuvelă. “La o sutăoptzăci dă ani dă la facere, după multă trudă și zoală, Hanul Moara cu Noroc dân hotaru’ Ineului, să dășchide iară ca loc dă găștie păntru tăt omu’ ce-o trece la răscrucea Mocrii. Află că noi, cu zoală și trudă mare am tomnit ăst loc plin dă eme, i-am dat iară rost și viață. Multe trebi s-or rânduit p-aci, mai iute ori mai mereuaș, cum îi felu’ omului. Și s-or rândui și dă acumancolo. Așa că, omu‘ lui Dumnezău țâpă rău’ păstă hăt și șăzi la un loc. Pune-ți-om pă masă ca la împărat mâncări domnești, ori ca la cătane hrană dă la manutanță. Păntru muiet grumazele și dezlegat limba la vorbă, plinu-i podrumu’ dă vinuri, vinarsuri și răchii, iară capu’ draftului lucește pă pult. Dacă cele cântări umblă a vă mâna dă pă scauăn, slobodui la joc și voie bună. Intră dară om și ieși un om și jumătate dă la Moara cu Noroc, fala plășii Ineului și a comitatului dă Arad. Dragii noşti goşti, dă noi tre să mai ştiţi că avem locuri generoase, inde să vă primim pă tăţi :

– 23 dă odăi ca-n basme şi poveşti …aşa păntru unul, doi o tri oamini

– Dă vreţi să ţâneţi o adunare la noi găsâţi ş-o sală dă conferinţe, cam păntru 60 dă domni”.

Cât costă?

Preţul unei camere duble este de 190 de lei pe noapte.

Cum se ajunge?

Ineu, Arad, soseaua Arad-Ineu, DJ792 KM 35. Situat la 3 km de centrul oraşului Ineu şi de Cetatea Ineului.

Pensiunea Patrimara-Căprioara

Aflat în localitatea Căprioara, pe frumoasa vale a Mureşului, complexul se întinde pe 3 hectare de teren. Pensiunea Patrimara este situată într-o zonă înconjurată de pădure, cu izvor cu apa plată, are 3 lacuri populate cu peşti, nu are vecini şi este păzit non-stop. Pensiunea dispune de locuri de cazare în cabane dotate cu şemineu şi cramă, în căsuţe de lemn cu grill-uri amenajate, loc de joacă şi foişor pe lac.

Cât costă?

Duminică-Joi: Cameră/noapte: 150 lei, Apartament/noapte: 170 lei

Vineri-Duminică: Cameră/noapte: 150 Apartament/noapte: 170 lei

Sâmbătă – Duminică: Cameră/noapte: 200 lei, Apartament/noapte: 220 lei

Cum se ajunge?

Localitatea Căprioara, Strada Căprioarei, 317271

Pensiunea Frăgăria

Pensiunea Frăgăria

Frăgăria este situată în Zimandcuz, în județul Arad, la 11 km de municipiul Arad. Zona este populară printre amatorii de echitație și ciclism. Pensiunea este un spațiu cald care oferă tot confortul unor camere moderne: camere mari și luminoase, cu vederi frumoase spre grădină și spre terenurile din jur. Fiind un loc agreat de  familii  locaţia oferă divertisment copiilor și părinților – teren de joacă cu trambulină, bbq, o terasă mare și, la ultimul etaj, un spațiu potrivit pentru zilele ploioase – unde puteți viziona un film sau jucați cu copiii (desenați, citiți, cântați), jucați jocuri de bord sau jucați mai activ, jucați darts sau ping-pong. Pentru a trăi experiența țării, copiii sunt bineveniți să învețe despre grădinărit și să obțină fructe de la livada noastră internă.

Cât costă?

Pentru o cameră dublă cu vedere spre grădină, doritorii trebuie să scoată din buzunar 140 de lei per noapte. Pentru a beneficia şi se mic dejun pregătit de gazde preţul se suprimentează cu 24 de lei.

Cum se ajunge?

Pe DN 69 Arad – Oradea, la 11 km distanţă de municipiu

H & V Residence – Split Level Apartment

Nu este un spațiu de agroturism, dar arată atât de bine încât nu ne-am putut abține să nu îl includem în topul nostru.

Cine spune că pentru a te bucura de un spaţiu relaxant şi deosebit trebuie să pleci din municipiu? Aflat în centrul oraşului H & V Residence – Split Level Apartment este un apartament aparte, frumos amenajat şi bine dotat care îţi poate da impresia că eşti într-o locaţie de vacanţă, luxoasă.

Cât costă?

Pentru a avea la dispoziţie întregul apartament trebuie să achitaţi un tarif de 260 de lei pe noapte.

Cum se ajunge?

Locaţia se află la 1,2 km de centrul oraşului.

Pensiunea Balla Géza

Pensiunea lui Balla Géza, arădeanul declarat anul trecut producătorul vinului anului 2018, în Ungaria! Sursa fotografiilor: pivotnoir.ro, crameromania.ro, maliceht.ro, tripadvisor.com

Atmosfera toscană poate fi trăită şi în judeţul Arad. Un sejur într-o podgorie poare a fi un lucru desprins dintr-un film, însă este poate să devină real la doar câţiva km de municipiu. Podgoria Aradului, pe vremuri, actualmente Podgoria Miniș-Măderat, se află la 26 km distanță Est de orașul Arad, la poalele Munților Zărandului, în imediata apropiere a râului Mureș. Se întinde pe o lungime de 40 km între localitățile Barațca – Șiria -Mocrea – Șilindia. Recunoscută pentru vinurile sale alese, câştigătoare a premii de renume, Pensiunea  Balla Géza oferă şi posibilitatea de cazare în mijlocul celor 120 de hectare de vie. Grupurile de 7-8 persoane au parte de prezentarea  podgoriei, istoria podgoriei, societatea și vinurile renumite. Prezentarea vinurilor are loc în compania dl. dr. ing. Balla Géza, Bálint Zoltán sau Rechtenwald Rudolf, în limbile română, engleză și germană.

Cât costă?

Puteți alege dintre camere cu 2, 3, 4 paturi, sau apartamente pentru 4 persoane, prețurile fiind:

• cameră single: 26 Euro

• cameră cu 2 paturi: 40 Euro

• cameră cu 3 paturi: 55 Euro

• cameră cu 4 paturi: 70 Euro

• apartamente pentru 4 persoane: 78 Euro

Prețul include micul dejun și parcare păzită.

Cum se ajunge?

Pensiunea se află la 26 km de Arad, spre Deva, în localitatea Păuliş, în drumul spre Ghioroc-Şiria, la aprox. 1,5 km de centrul comunei.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.