Home Eveniment Părintele Bulea Mihai, preotul satelor Cristești și Bodești: „Faptul că slujim într-un...

Părintele Bulea Mihai, preotul satelor Cristești și Bodești: „Faptul că slujim într-un monument istoric ne umple de bucurie și ne amintește permanent de trecut, de înaintași, de istoria neamului”

0 0

În comuna Hălmagiu există un număr de patru biserici de lemn, cu o vechime impresionantă, biserici încărcate de istorie, care emană energie și spiritualitate. Astăzi vom prezenta două dintre aceste biserici, cea din satul Cristești și cea satul Bodești, zilele următoare urmând a prezenta informații legate și de celelalte două lăcașuri sfinte.

Biserica de lemn din Satul Cristești, Comuna Hălmagiu, Județul Arad, a fost construită în anul 1860 și are hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. Nu sunt date precise în legătură cu anul construcției acestei biserici, dar potrivit tradiției orale ar fi ridicată în anul 1860, în vreme ce satul era păstorit de preotul Dâlvu de la Obârșia. Până în anul 1916, biserica a fost acoperită cu șindrilă, iar în acel an s-a pus învelitoarea actuală, de țiglă. Ultima renovare a fost făcută în anul 1969, prin contribuția credincioșilor, dar și cu ajutorul primit de la Patriarhia Ortodoxă Română. Biserica a fost pictată în anul 1865. așa cum rezultă din pisania păstrată din partea dreaptă a catapetesmei: “SA ZUGRĂVIT ACEASTĂ BISERICĂ C.O. ÎN TEMPULU 1865 SUB INPERATORULU FRANCISCU IOSIF I, EPISCOP DIECESEI ARADULUI, PROCOP…IVASC…PROTOPRESBITERU…PĂRINTELE PETRU MOLDOVAN, PREOT MAXIMU…CURATORI TOLCIU PETRU PACU ȘI MIHAI C-TIN…AURORA TOLCIU DIN…”.

Picturile făcute direct pe lemn, sunt afumate foarte tare, dar se pare că au același autor care a pictat și biserica din Satul Tisa. În această biserică se găsesc mai multe cărți, dintre care unele cu însemnări manuscrise interesante cum ar fi: Octoih mic, sec.XVIII; Strastnic, Blaj, din anul 1783; Evanghelie, Blaj, din anul 1817; Kiriacodromion, Sibiu, din anul 1855.

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, din localitatea Bodeşti, a fost ridicată în perioada anilor  1760-1766, cea mai recentă reparație fiind efectuată în anul 1957. Potrivit unei însemnări de pe zidul bisericii, în 1831 au fost zugrăvite atât iconostasul, cât și pereții în stil bizantin. Unele icoane au o vechime de aproximativ trei secole. Biserica are o clopotniţă impunătoare, cu forme baroce, ridicată în secolul al XIX-lea. În curtea bisericii își dorm somnul de veci câteva personalități marcante ale vieții culturale din ținuturile arădene, precum: Nicolae Butariu și profesorul Traian Mager (1887 – 1950), monograful meleagurilor Hălmagiului.

„Aceste biserici reprezintă elemente de patrimoniu spiritual, care ne definesc din punct de vedere al religiei ortodoxe. Ele atestă prezența comunităților religioase pe toată întinderea județului și statornicia în timp a populației românești, strâns legată de vatra satului și de biserică. Suntem mândri de moștenirea spirituală și de patrimoniul pe care îl deținem, în județul Arad și susțin că este nevoie de o implicare profundă pentru păstrarea nealterată a acestor comori de suflet”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Preotul Bulea Mihai, părintele spiritual al credincioșilor din cele două sate, spune că slujba religioasă săvârșită într-o biserică de lemn este aparte. „Rânduiala religioasă e aceeași, dar faptul că ne aflăm în mijlocul unei localități rurale și slujim într-un  monument istoric ne umple de bucurie și ne amintește permanent de trecut, de înaintași,  de istoria neamului.” În satul Bodești vin la slujbă aproximativ 120 de credincioși, iar în satul Cristești în jur de 90.

surse: https://provinciacrisana.wordpress.com/2015/11/02/biserica-de-lemn-din-cristesti-comuna-halmagiu-judetul-arad-provincia-crisana/

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.