Home Eveniment Dorin Stanca :”Birocraţia dăunează grav sănătăţii economice!”

Dorin Stanca :”Birocraţia dăunează grav sănătăţii economice!”

0 0

PNL Arad consideră că prosperitatea şi forţa unei societăţi nu pot veni decât din încurajarea iniţiativei private.
„Întreprinzătorul autohton are o viaţă tot mai grea în actualul hăţis birocratic, care, pe de o parte sufocă iniţiativa privată, pe de altă parte generează costuri, fără să adauge plus valoare. Birocraţia generează pierderi semnificative. Discutăm aici despre pierderile directe şi pierderi indirecte prin întârzierea implementării investiţiei. Un calcul succint ne evidenţează că o simplă hârtie obţinută prin deplasare la ghişeu, cu timpul aferent statului la coadă, deplasare, uzură , duce la costuri de cca.300 lei, la care se adaugă contravaloarea avizului, acordului respectiv.
Gândiţi-vă că pentru obţinerea unei autorizaţii de construire sunt necesare aproximativ 30 de astfel de hârtii. Acestea reprezintă doar cheltuielile directe. Dacă în plus considerăm că o investiţie trebuie să producă beneficii economice (cuantificabile în bani) şi beneficii sociale (creşterea calităţii vieţii, locuri de muncă,satisfacţia împlinirii profesionale) ne putem lesne forma o imagine despre ce înseamnă cheltuieli indirecte. Spre exemplu, considerând că o investiţie ar avea un randament de 15%, impactul unei intârzieri cu 6 luni a investiţiei (ceea ce din păcate a ajuns o întârziere “normală” din cauza circuitului sinuos al hârtiilor în instituţiile publice) duce la o pierdere de aproximativ10%.
Impactul se resimte asupra întregii societăţi, pentru că acel întreprinzător va genera mai puţină plus valoare, mai puţine contribuţii la bugetul statului, mai puţine contribuţii aferente salariilor. Spic cu spic se face snopul, fiecare investiţie având impact asupra PIB-ului ţării. Care este soluţia? O administraţie suplă, eficientă, adaptabilă,care să conducă la proceduri simplificate, completarea şi obţinerea online a formularelor, avizelor, accesarea prin internet a informaţiilor despre instituţiile publice, dispariţia cozilor la ghişee . Pentru a putea avea o astfel de administraţie, trebuie pornită de la nivel central o reformă administrativă. Ca liberal şi antreprenor cu 22 de ani de experienţă cer cu fermitate „Stop birocraţiei! Birocraţia omoară inintiaţiva privată”, a declarat Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.