Home Eveniment Delegația ambasadei Chinei a vizitat Consiliul Județean Arad

Delegația ambasadei Chinei a vizitat Consiliul Județean Arad

0 0

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Județean Arad, a fost astăzi gazda unei delegației importante a Ambasadei Republicii Chineze în România. Doamnele Zhao Li, consilier cultural și Qi Yue, secretar III au discutat cu preşedintele Iustin Cionca despre oportunitățile de colaborare dintre județul Arad și China. Vizita s-a desfășurat prin grija și implicarea doamnei profesor univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad. Delegația Ambasadei se află la Arad, cu ocazia desfășurării celei de-a patra ediții a „Dialogurilor româno-chineze”, prilej de a contribui la dezvoltarea relațiilor dintre Arad și China, țară care a realizat succese remarcabile în materie de dezvoltare.

Consiliul Județean Arad a pus bazele unei colaborări de durată cu două dintre provinciile Republicii China: Provincia Hainan și Provincia Fujian. Am reînnodat, în urmă cu doi ani, relaţiile de colaborare, pentru că aveam semnat, în urmă cu peste 20 de ani, un parteneriat cu Provincia Hainan. Am fost invitat în țara dumneavoastră de mai multe ori și am primit, la Arad, delegații de oameni de faceri care s-au arătat interesați de oportunitățile pe care Aradul le are de oferit din diferite domenii.  

Avem un respect profund față de partenerii noștri din administrațiile Hainan și Fujian. În luna mai am găzduit cea mai importantă delegație de oameni de afaceri din China care a fost vreodată la Arad, în domeniul industrial și medical. Am profitat de întâlnire să retransmit invitația noastră conducerii Spitalului Provincial Fujian, cu care ne dorim să intrăm într-un parteneriat. Mi-am propus ca Aradul să fie un centru al afacerilor chinezești în Europa Centrală și de Est și să deschidem la Arad un centru de medicină chineză tradițională. Experiența pe care am avut-o în Provincia Fujian m-a inspirat să gândim dezvoltarea Aradului la o altă scară și să accelerez colaborarea cu partenerii chinezi. Revista internațională Forbes, cumpărată de grupul chinez HNA, din Hainan, plasează Aradul în primele cinci cele orașe din România cele mai bune pentru investiții”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Iustin Cionca a făcut o scurtă prezentare a relațiilor administrative începute de Consiliul Județean Arad în mandatul său. Spre exemplu, în perioada 25 august – 2 septembrie 2018, la invitația guvernatorului Provinciei Hainan, s-a desfășurat o vizită în Republica Populară Chineză, în Provincia Hainan. Scopul deplasării l-a constituit dezvoltarea relațiilor dintre Provincia Hainan (declarată de președintele Chinei „zonă liberă pilot cu deschiderea asupra întregii lumi”) și județul Arad.

„Este foarte importantă relația pe care Aradul o are cu Provincia Hainan pentru că această zonă cunoaște o dezvoltare foarte importantă din punct de vedete economic, cultural, turistic și social. Acest lucru va aduce beneficii și partenerilor externi, cu care Provincia este înfrățită, așa cum sunteți dumneavoastră”, a declarat doamna Zhao Li, consilier cultural.

Doamna Lizica Mihuț, preşedintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, a accentuat importanța dezvoltării unor relaţii bilaterale, subliniind trei direcții prioritare de colaborare, în acord cu preşedintele Iustin Cionca: transportul și depozitarea de produse chinezești prin județul Arad; schimburile de studenți și de elevi între licee și universități arădene și cele din Hainan; schimb de experiență pentru cadrele medicale din Arad cu medici chinezi (pentru aprofundarea metodelor medicinii tradiționale chineze, care presupune masaj terapeutic, acupunctură și folosirea unor tratamente personalizate, pe bază de preparate din plante

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.