Home Regional Consiliul Județean face ce refuză Guvernul: plătește salariile restante ale cadrelor medicale...

Consiliul Județean face ce refuză Guvernul: plătește salariile restante ale cadrelor medicale de la Săvârșin!

0 0

Iustin Cionca a precizat că este inadmisibil ca românii să fie lăsați fără salarii, iar Guvernul să nu fie deloc interesat de obligațiile pe care și le-a asumat public. Consiliul Județean Arad a alocat suma de 165 de mii de lei pentru plata medicilor și asistenților medicali de la UMS Săvârșin, aferente lunilor septembrie, octombrie și noiembrie. 

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, le-a cerut consilierilor județeni, în ședința de astăzi, să voteze pentru ca șapte cadre medicale de la Săvârșin, care nu și-au mai primit salariile din luna septembrie, să fie plătiți la zi din fondurile Consiliului Județean. Cele șapte cadre medicale de la Unitatea Medico-Socială din Săvârșin au restanțe salariale pentru că Guvernul a decis să majoreze salariile în sistemul sanitar, dar nu a alocat și banii necesari plății acestora. Din acest motiv, cei de la Unitatea Medico-Socială din Săvârșin și-au epuizat bugetul de salarii în luna septembrie, iar de două luni nu au mai fost plătiți.

Mi se pare o dovadă de incompetență și ineficiență a Guvernului. Populismul prin care a decis să crească salariile, dar nu a alocat și fonduri pentru plata acestora, produce efecte în administrație și în spitale, în primul rând. PSD susține că îi pasă de români, dar de fapt îi minte și îi abandonează, creând așteptări false. Noi, cei din administrația locală, trebuie să rezolvăm acum problemele pe care le creează guvernul, după ce tot guvernul ne-a tăiat bugetul și ne-a lăsat fără bani de investiții. Noroc că avem încă bani în excedent, pentru că am investit corect banii arădenilor și nu i-am cheltuit fără discernământ. Din acest excedent plătim acum pentru nevoile județului și ale arădenilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

Iustin Cionca a precizat că este inadmisibil ca românii să fie lăsați fără salarii, iar Guvernul să nu fie deloc interesat de obligațiile pe care și le-a asumat public. Consiliul Județean Arad a alocat suma de 165 de mii de lei pentru plata medicilor și asistenților medicali de la UMS Săvârșin, aferente lunilor septembrie, octombrie și noiembrie.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.