Home Regional Aradul urii noastre orbitoare cea de toate zilele

Aradul urii noastre orbitoare cea de toate zilele

0 0

În bula de ură viscerală de pe Facebook, care contaminează uneori și cele mai lucide minți și prin efectul de contagiune atrage oameni raționali într-o porcăială fără sfârșit, se resoarbe, aproape fără urmă, tot ce se realizează bine, tot ce se face util în Arad. Și nu sunt lucruri puține. Răutatea se manifestă cu atâta agresivitate, încât oricine ar încerca să deschidă gura, să ridice vocea în favoarea celor denigrați, devine el însuși o victimă bălăcărită în mocirla verbală. Ai dreptul să intri în corul delatorilor, dar nu ai voie să îi contrazici...

Indiferent de sentimentele rele ale unor oameni nemulțumiți, în Arad, pe lângă ceea ce nu dă satisfacție, se întâmplă multe lucruri bune care în cel mai bun caz sunt ignorate, dacă nu blamate.

La nivel de municipiu, a început un program ambițios de regenerare urbană. Asta înseamnă că în opt zone din cinci cartiere (Alfa, Vlaicu stânga, Vlaicu dreapta, centru, Confecţii şi Micălaca, împărţită în trei zone) se va moderniza spaţiul verde dintre blocuri, se amenajează parcări supraterane la sol şi se realizează locuri de joacă. Valoarea proiectului este de 50 de milioane de euro, fiind cea mai importantă investiție printre blocurile din cartiere, după Revoluție. Independent de acest proiect, 24 de străzi sunt asfaltate în municipiu. Se accesează 85 de milioane de lei din fonduri europene pentru zece tramvaie noi și vor fi cumpărate autobuze electrice. Aproape că nu trece săptămână fără un eveniment major în municipiu, cu participanți de talie națională sau internațională. S-a finalizat renovarea Palatului Cultural (care este astăzi printre cele mai frumoase din România!), iar în plan sportiv, arena Motorul a fost modernizată total, iar Aradul reconstruiește stadionul UTA pe banii arădenilor.

La nivelul județului Arad se fac cele mai mari investiții în sistemul sanitar, de la inaugurarea Spitalului Județean, în anii 1970. S-a elaborat documentația tehnică pentru patru (!) spitale noi (unul dintre ele va avea șapte nivele și va îngloba toate specializările pentru copii; Psihiatrie, Oncologie, Infecțioase) și s-au investit milioane de euro în aparatură medicală modernă. În domeniul drumurilor județene, Aradul a luat toți banii de la proiectele din opt județe din zona transfrontalieră din România și Ungaria. Consiliul Județean a început modernizarea a 300 km de drumuri, unele dintre cele mai importante din județ. Proiectul pentru finalizarea șoselei de centură a Aradului a obținut cel mai mare punctaj la Agenția de Dezvoltare Vest. Consiliul Județean Arad este unul dintre cele mai performante din România la atragerea fondurilor europene, depunând proiecte în valoare de 660 de milioane de lei și semnând, deja, contracte pentru 450 de milioane!

Sunt numai câteva exemple, foarte evidente, ale faptului că la Arad se mișcă lucrurile. Cine are ochi de văzut, vede… Trebuie să fii foarte nedrept, foarte înverșunat ori să ai un interes personal să susții că Aradul este mort, fără perspectivă, să îl împroști cu fiere fără încetare, așa cum se întâmplă în bula din Facebook a celor care văd negru în fața lor când vine vorba de Arad.

 

 

 

 

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.