Home Regional Târgul Naţional al Artizanilor şi Meşteşugarilor, atracţia turiştilor străini: De la bijuterii,...

Târgul Naţional al Artizanilor şi Meşteşugarilor, atracţia turiştilor străini: De la bijuterii, îmbrăcăminte, obiecte din sticlă, până la produse alimentare făcute ca în vremea bunicilor

0 0

Târgul Naţional al Artizanilor şi Meşteşugarilor care se desfăşoară în perioada 28-30 septembrie, reuneşte peste 200 de expozanţi care atrag privirile curioşilor de orice vârstă sau naţie. În prima ediţie, din 2017, a fost vizitat de 800.000 de persoane, mai mult de jumătate străini.

Printre case ţărăneşti cu anexe gospodăreşti, bisericuţe din lemn, fântâni şi troiţe şi-au întins tarabele cu obiecte reprezentative ale tradiţiei româneşti 200 de artizani şi meşteşugari din întreaga ţară. Bijuterii, îmbrăcăminte, obiecte din sticlă, măşti tradiţionale, produse de olărit sau produse alimentare făcute ca în vremea bunicilor.

„S-ar putea ca cei care vin să viziteze muzeul să fie uimiţi de faptul că unele lucruri nu le-au văzut la Muzeul Satului, deoarece noi, când facem târgurile tradiţionale, le facem doar cu meşteşugari care respectă în totalitate tradiţia. Acum am lăsat această marjă de libertate pentru că vrem să vedem ce se întâmplă cu tradiţia, cum, pornindu-se de la tradiţie, se poate ajunge la un altfel de obiect pe care îl putem numi obiect artizanat”, a declarat pentru MEDIAFAX Paulina Popoiu, directorul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”.

Iar îmbinarea comercianţilor cu meşteşugarii pare să atragă foarte mulţi curioşi. Peste 800.000 de persoane sunt aşteptate să participe în acest an la târg, iar conform reprezentanţilor muzeului, peste jumătate dintre aceştia sunt străini.

„Anul acesta ne dorim să depăşim numărul vizatorilor de anul trecut, iar dintre aceştia mai mulţi de jumătate sunt străini. Acum spre exemplu, muzeul este plin de francezi. Au dominat şi anul trecut francezii şi vizitatori din Israel. De asemenea, am avut vizitatori din Germania, China, Italia, avem mulţi străini”, a precizat Paulina Popoiu.

Vizitatorii pot gusta produse tradiţionale, îşi pot achiziţiona articole vestimentare autentice sau pot participa la diferite ateliere realizate cu ocazia târgului.

Pe doamna Aurelia am găsit-o cu taraba în faţa unei case tradiţionale. A iubit tradiţia de când se ştie, iar în 2015 s-a gândit să-şi transforme pasiunea în afacere. A accesat un program de finanţare guvernamental Start-Up, a primit 25.000 de euro, iar cu aceştia şi-a pus bazele propriului atelier de croitorie şi broderie computerizată. Are acum 6 angajaţi, iar majoritatea comenzilor pe care le face sunt pentru prieteni şi clienţi de pe internet.

„Realizăm ii, costume populare complete, atât pentru femei cât şi pentr bărbaţi, catrinţă, poale, veste, marame, costume tradiţionale pentru miri, cm toate tipurile de îmbrăcăminte populare. Vin foarte mulţi străini şi le admira, unii mai şi cumpără. Preţurile pornesc de la 250 de lei şi pot să ajungă la 350 de lei pentru o ie, iar pentru un costum întreg între 1.500 – 2.000 de lei”, a declarat pentru MEDIAFAX, Aurelia Bran.

Într-o curte frumoasă cu anexe gospodăreşti şi prispă ca cele din poveştile lui Ion Creangă, o altă doamnă broda o ie cu flori. Spune că a învăţat meşteşugul de la bunica ei şi îl va lăsa moştenire fiicelor ei.

„Am învăţat arta broderiei când eram mică, de la bunica mea. Îmi place să brodez şi mă bucur că fiicele mele au deprins si ele acest meşteşug. Din păcate nu prea se mai păstrează tradiţia, iar acest lucru ne întristează, pentru că acolo se află identitatea noastră”, spune femeia.

Târgul este deschis până duminică 30 septembrie, iar evenimentul este organizat împreună cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Bucureşti.

Bugetul alocat evenimentului a fost de 850.000 de lei, iar la conferinţa de deschidere de vineri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea a orecizat că „este un buget bun pentru aceasă acţiune, însă cred că putem să aducem o calitate în acest program, astfel încât beneficiile pe care le au meşteşugarii să fie foarte solide. Este un proiect de ţară, un proiect care vine sprijine efectiv activitatea domniilor lor”. Ministrul a precizat că ideea dominantă a târgului este „îmbinarea tradiţiei cu activitatea economică”, iar alegerea locaţiei va ajuta la creşterea profitabilităţii expozanţilor, datorită numărului mare de vizitatori de care dispune muzeul.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.