Home Eveniment Milioane de lei de la Guvern pentru stadionul din Târgu Jiu, zero...

Milioane de lei de la Guvern pentru stadionul din Târgu Jiu, zero lei pentru Arad!  

0 0

Guvernul a aprobat suplimentarea fondurilor pentru extinderea şi modernizarea stadionului din Târgu Jiu. Valoarea totală a lucrării este de 23,3 milioane de lei, din care 17,95 milioane sunt asigurate de Guvern, prin Compania Naţională de Investiţii.

„Foarte bine că acest Guvern PSD care în general nu susţine investiţiile mai alocă bani şi pentru sport, dar nu pot să accept discriminarea Aradului, în raport cu alte oraşe. Aradul construieşte stadionul UTA din resurse proprii, Guvernul a promis 2,5 milioane de euro cofinanţare. Este extrem de puţin în comparaţie cu stadioanele din alte oraşe, fără tradiţia fotbalistică a Aradului. Din păcate, nici acea finanţare promisă nu este asigurată. Condiţiile puse de Guvern – să se finalizeze investiţia Primăriei, să fie recepţionată şi apoi să se facă altă licitaţie – este inacceptabilă, ar amâna pentru foarte mult timp inaugurarea stadionului. În schimb, treaba merge ca pe roate acolo unde are interes PSD, la Târgu Jiu, la Alexandria (Teleorman) sau în alte localităţi.

Este o dovadă a lipsei de respect pentru Arad, pentru arădeni, o lipsă de respect inexplicabilă din moment ce suntem unul dintre principalii contributori la bugetul de stat. Această lipsă de respect ne este arătată şi în alte domenii, mă refer la invastiţiile în infrastructură, educaţie, sănătate, unde suntem printre judeţele care primim cei mai puţini bani din partea Guvernului PSD. Cerem Guvernului şi parlamentarilor PSD să susţină investiţiile Aradului pe măsura contribuţiei noastre la bugetul de stat”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedinte PNL Municipiul Arad.

 

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.