În acești șase ani, pesediștii au făcut zeci de declarații mincinoase pentru a-i duce pe arădeni cu vorba, în loc să finalizeze lucrările. Dar PSD a construit și alte pasaje în acești ani, culmea, din banii arădenilor, în județe unde PSD a dirijat banii pe care i-a confiscat de la Arad.
Ultima promisiune fermă a aparținut deputatului PSD Dorel Căprar, care a declarat că pasajele sunt o prioritate, și chiar ministrul Fifor a intervenit în discuție, susținând că măcar unul dintre pasaje se va finaliza în iulie. Că și minciuna este o vorbă a pesediștilor, o dovedește clar starea acestor pasaje. Luna iulie a trecut și, în ciuda tuturor promisiunilor, niciun pasaj nu s-a dechis. Așa știe PSD să respecte arădenii și să își țină promisiunile! Vă reamintim că Dorel Căprar declara despre aceste pasaje: “Nu avem obiceiul să facem promisiuni gratuite sau estimări nerealiste, iar când ne obligăm în faţa cetăţenilor o facem cu responsabilitate. Estimăm că lucrarea va fi finalizată în luna iunie 2018”.
„Aceste două pasaje de la Arad demonstrează lipsa de respect a pesediștilor față de arădeni și incompetența guvernării PSD! Nu ne-ar fi deranjat nici să le fi dat la Teldrum sau personal lui Dragnea, să fie mulțumit tot PSD-ul că banii îi ia cine trebuie, doar să se fi dat deja în circulație aceste pasaje. De șase ani, de când PSD a blocat lucrările, coloane kilometrice de TIR-uri și autoturisme demonstrează în fiecare oră cât de prost este guvernată România, și știm că PSD a condus țara în majoritatea acestei perioade”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Lucrările de construire a două pasaje rutiere peste calea ferată au început în anul 2011. A fost proiectată o investiţie de 13 milioane de euro. Construcţiile urmau să fie terminate în august 2012. Dar au fost oprite imediat ce PSD a ajuns, atunci, la guvernare!