Home Eveniment Iustin Cionca a semnat contractul de finanțare al noului spital de Psihiatrie...

Iustin Cionca a semnat contractul de finanțare al noului spital de Psihiatrie al județului Arad!​

0 0

 

 

Consiliul Județean Arad construiește un spital de Psihiatrie nou, la Căpâlnaș. Valoarea proiectului este de 26,7 de milioane de lei, iar contractul de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală a fost semnat de președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca. Spitalul va avea 75 de paturi și se va construi în apropierea actualului spital de la Căpâlnaș.

Consililul Județean Arad realizează cele mai mari investiții în sistemul de sănătate publică din Arad, din ultimii 40 de ani, de la construirea Spitalului Județean! Am început să lucrăm gradual la asta, iar ideea s-a dezvoltat în proiecte, proiectele au fost depuse, au câștigat finanțare și suntem în momentul în care, după declarațiile de intenție, ne apucăm de lucru! Consiliul Județean are o strategie de dezvoltare a sistemului arădean de sănătate publică, prin investiții în clădiri, aparatură și perfecționarea resursei umane (la acest capitol vă reamintesc de proiectul de 3 milioane de euro demarat zilele trecute). Am depus proiecte în valoare de 52 de milioane de euro în anul 2017 pentru construirea și modernizarea de noi secții de spital, iar rezultatele încep să apară”,  a declarat Iustin Cionca.

Investiția este necesară pentru că actualul spital, care se află tot la Căpâlnaș, într-un conac din secolul al XIX-lea, este retrocedat. În aceste condiții, Consiliul Județean a fost nevoit să caute soluții pentru această categorie vulnerabilă de pacienți, în contextul în care se constată o creștere a numărului de afecțiuni psihice grave. Suntem singurul Consiliu Județean din România care a construit un spital nou, din resursele sale proprii – Spitalul TBC, și vom fi printre puținele care construiesc un spital de Psihiatrie.

Claudia Hotăran, managerul Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaş, a oferit câteva detalii tehnice ale noii clădiri: „Va fi un spital nou, situat pe un alt amplasament, cu trei nivele, demisol, parter şi etaj, pe o suprafaţă de 5385 m2, cu circuite medicale moderne. Va avea 75 de paturi, grupuri sanitare de înaltă calitate, curte destinată activităţii recreative, servicii de alimentaţie în minim 3 mese de bază, consiliere psihologică specializată şi programe de terapie ocupaţională. Faţă de actuala clădire, unde sunt şase paturi într-un salon, în noua clădire vor fi doar două paturi, ceea ce creşte nu doar calitatea actului medical, ci şi confortul şi siguranţa pacienţilor”.

Mircea Onel, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a subliniat implicarea şi contribuţia Consiliului Judeţean în dezvoltarea sistemului medical arădean.

Între timp Consiliul Judeţean Arad a depus proiecte pentru un Complex Pediatric pe șapte nivele, aflat în faza studiului de prefezabilitate, și amenajează o nouă secție de Oncologie, cu 50 de paturi. Pediatria este o investiție pentru care am apelat la Compania Națională de Investiții și am reproiectat incinta Spitalului Județean. Oncologia va fi realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, și am optat pentru susținerea acestui proiect din respect față de pacienți”, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Mircea Onel.

 

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.