Home Eveniment Glad Varga (PNL): „Comisia pentru industrii şi servicii respinge e-mobilitatea”

Glad Varga (PNL): „Comisia pentru industrii şi servicii respinge e-mobilitatea”

0 0

 

Proiectul de lege privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice a primit vot nefavorabil în şedinţa Comisiei pentru industrii şi servicii. Acesta stabileşte obiective clare, pe termen scurt, astfel încât trecerea către e-mobilitate să se alinieze la tendinţele europene.
În contextul problemelor de mediu cu care se confruntă zonele urbane din România, a nu susţine dezvoltarea introducerii vechiculelor electrice denotă o acută lipsă de interes faţă de oportunitatea de a rezolva efectele negative asociate mijloacelor clasice de transport. Deputaţii coaliţiei PSD-ALDE nu au înţeles că beneficiile sprijinirii mobilităţii electrice vor depăşi rapid costurile, impactul pozitiv asupra sănătăţii populaţiei şi asupra factorilor de mediu fiind evident.
Propunerea legislativă urmează să primească aviz din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi, după întocmirea raportului, să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor. Depinde de coaliţia PSD-ALDE ca avantajele vehiculelor electrice să nu devină o oportunitate ratată.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.