Home Eveniment Pecica, jud. Arad: o premieră națională în relațiile bilaterale, prin inaugurarea Clubului...

Pecica, jud. Arad: o premieră națională în relațiile bilaterale, prin inaugurarea Clubului Pro China!

0 0

Premieră națională românească: pentru prima oară în istoria relațiilor sino-române, în țara noastră s-a deschis un Club Pro China. Evenimentul a avut loc la începutul lunii aprilie, la Pecica, prin mijlocirea Ambasadei Republicii Populare Chineze la București și a Casei Româno-Chineze, filiala Arad. Președintele Clubului este primarul orașului Pecica, Petru Antal, care a organizat activitatea pe patru departamente: economic, educație, cultură și proiecte. Important de subliniat este că toată elita orașului s-a mobilizat pentru primirea Ambasadorului Republicii Populare Chineze, care a fost așteptat de oameni în fața caselor, iar în școala primară din oraș elevii au pregătit programe artistice pentru înalții oaspeți, colorate cu expoziții de desen despre cultura și civilizația chineză. 

Orașul Pecica este unul dintre cele mai importante nu numai în județul Arad, ci la nivel național. Șomajul este aproape inexistent în oraș, iar administrația dezvoltă acum o nouă zonă industrială, pe o suprafață de 80 de hectare, la coborârea de pe autostrada Arad—Budapesta-Viena.

Excelența Sa, Ambasadorul Xu Feihong, însoțit de șeful Secției Politice a Ambasadei, au vizitat la Pecica o companie arădeană care realizează exporturi în China, pentru industria aeronautică. În cadrul aceleiași vizite, au fost invitați să urmărească procesul tehnologic de la una dintre brutăriile care realizează cea mai bună pâine din România, celebra Pită de Pecica, una care poate ajunge până la 6 kg și să păstrează proaspătă timp de șapte zile!

Autoritățile locale și Excelența Sa, respectiv președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, au insistat în alocuțiunile lor asupra caracterului istoric al inaugurării Clubului Pro China. Într-adevăr, atât la scară locală, cât și la nivel național, această construcție inedită va facilita relațiile de colaborarea, parteneriatele, schimburile culturale și educaționale. 

La finalul discuțiilor, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat că îl simte pe Ambasadorul Republicii Populare Chineze, Excelența Sa Xu Feihong, un prieten al Aradului, integrat în marea familie arădeană a oamenilor gospodari și valoroși, preocupați de viitor. În același timp, președintele Consiliului Județean i-a mulțumit președintelui Casei Româno-Chineze, filiala Arad, pentru implicarea în dezvoltarea relațiilor bilaterale și în dezvoltarea Aradului. 

Excelența Sa Xu Feihong a fost distins, în cadrul vizitei sale la Arad, cu înaltul titlu academic Doctor Honoris Causa, conferit de Universitatea „Aurel Vlaicu”. 

La conferința de presă susținută la sediul Casei Româno-Chineze filiala Arad, Xu Feihong a declarat că proiectele de colaborare dintre România și Republica Populară Chineză au luat, începând cu anul acesta, o altă amploare, prin discutarea unor importante investiții în infrastructura rutieră și energetică a României, în care țara noastră poate primi asistență din partea partenerilor chinezi. Excelența Sa a amintit autostrăzile, Centralele de la Rovinari și Cernavodă, declarând că, desigur, paleta colaborărilor va fi mult mai largă. 

În perioada 17-20 mai, o importantă delegație de oameni de afaceri din China, formată din 39 de directori generali și președinți de consilii de administrație, va veni la Arad pentru cunoașterea potențialului județului. Delegația este din provincia Hainan, care are de 20 de ani relații de înfrățire cu județul Arad. 

  

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.