Home Eveniment Ghiocelul de Argint la ceas aniversar

Ghiocelul de Argint la ceas aniversar

0 0

În perioada 13-15 aprilie, Aradul a găzduit cea de a -25-ediție a Concursului Internațional de Dans și Muzică ,,Ghiocelul de Argint,, organizat de Palatul Copiilor Arad în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și Ministerul Educației Naționale. Cele două secțiuni s-au desfășurat simultan în Teatrul Clasic,,Ioan Slavici,, și Teatrul de Marionete Arad.

În ceas aniversar, ni s-au alăturat circa 800 de participanti din țară și de peste hotare. Concurenții au venit din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Ungaria, iar din țară, din județele: Dâmbovița, Mureș, Bacău, Constanța, Vaslui, Harghita, Mehedinți, Pitești, Tulcea,Valcea, Dolj, Gorj, Prahova, Bihor, Hunedoara, Olt, Călărași, Brașov,Timiș, Cluj, Ilfov.

Dorim să adresăm sincere felicitări tuturor participanților atât pentru munca depusă, prestațiile exceptionale puse în scenă, cât și pentru premiile obținute.

De asemenea, dorim să aducem mulțumiri părinților, partenerilor și sponsorilor implicați în buna desfăsurare a concursului: Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Universitatea de Vest,, Vasile Goldiș,, din Arad, Universitatea ,,Aurel Vlaicu,, Arad, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici,,Arad, Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad, Selgros, Ferma piscicolă-Crimatex Srl, Copeland Crop SRL, Freimed.work-cabinet de medicina muncii, Gia Fast-food, Brutaria Super, Morar Pază și Protectie, SC.Alex Brand, Kiss FM, Vestic.ro, Special Arad, Jurnalul Aradean, Tv Arad, Radio Arad, Party Arad, Arq, Ghidul Arădean.

Competiția de canto

La secțiunea canto au fost 97 de numere muzicale, copii talentați și frumosi, plini de sensibiliate. Soliștii arădeni de la Palatul Copiilor Arad au fost la înăltime, obținând premii frumoase datorită muncii lor și dragostei pentru muzica, astfel:

  • Mates Iulia Maria – Premiul I (4-5 Ani)
  • Girigan Carla Maria –  Premiul I ( 6-7 Ani)
  • Capitan Alina Maria –  Premiul II ( 6-7 Ani)
  • Sirbu Maria Antonia – Premiul I (8-9 Ani)
  • Noghiu Iulia – Premiul II(8-9 Ani)
  • Turcanu Ariana -Premiul III (8-9 Ani)
  • Ban Alisa Maria – Premiul I (10-11 Ani)
  • Maris Alesia Elena – Premiul I (10-11 Ani)
  • Timisan Iulia Maria – Premiul I (10-11 Ani)
  • Axente Maya – Premiul Ii (10-11 Ani)
  • Lucaciu Daria Maria- Premiul II (10-11 Ani)
  • Leonte Loredana – Premiul III (10-11 Ani)
  • Pirtea Carina Maria – Premiul I (12-13 Ani)
  • Preda Radu – Trofeul Categoriei (14-15 Ani)
  • Fehervari Oana-Premiul III (14-15 Ani)
  • Chelariu Flavia Valentina – Trofeul Categorie (16-19ani)
  • Iovi Marcela Melania  – Trofeul Categorie (16-19 ani)
  • Cosma Laura Georgiana Si Csermak Kamilla – Premiul I (Duo)

Trofeul Festivalului ( Marele Premiu) a  ramas acasă și a fost înmânat solistei Cuc Melania Alexandra(16 ani).

Din juriul de la canto au facut parte: prof. ed muzicală, Georgiana Maria- Liceul Teoretic ,,Adam Muller Guttenbrunn,, Arad,  prof. ed. muzicală Cristina Puscaș, Colegiul Național ,,Moise Nicoară,, Arad, prof. canto Dulcica Florea, Colegiul De Arte ,,Sabin Dragoi,, Arad.

Coordonatori concurs

Director adjunct, prof. Ioana Lung ( secțiunea dans)

Prof. Mirela Cosma ( secțiunea dans)

Prof. Laura Rosu ( secțiunea canto)

 

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.