Home Cultură Zi deosebită în viața culturală a Aradului: a fost semnat contractul pentru...

Zi deosebită în viața culturală a Aradului: a fost semnat contractul pentru restaurarea tripticului monumental, de 52 de metri pătrați, ,,Înmormântarea lui Hristos”!

0 0

Zi deosebită în viața culturală a Aradului: a fost semnat contractul pentru restaurarea tripticului monumental, de 52 de metri pătrați, ,,Înmormântarea lui Hristos”, realizat în secolul al XIX-lea de pictorul Feszty Arpad! Opera de artă considerată de specialiști una dintre cele mai importante lucrări de acest gen în spațiul european va reveni la Arad în această toamnă și va fi expusă în cadrul Complexului Muzeal al județului Arad. 

În luna martie a anului trecut, dând curs solicitării Asociației Culturale Kolcsey, am cerut conducerii Muzeului din Arad să realizeze procedurile necesare pentru restaurarea și expunerea tripticului. Lucrarea a fost ascunsă privirilor câteva decenii, iar în ultimii 40 de ani a fost ,,îngropată” în depozitul muzeului. Desfacerea ei s-a realizat de către o echipă de specialiști din România și Ungaria, care a ajuns la concluzia că tripticul s-a conservat bine, dar sunt necesare intervenții pentru recondiționarea pânzei pe anumite porțiuni.
Complexul Muzeal al județului Arad a inițiat procedurile necesare și a trimis în această săptămână tabloul la Sibiu, de unde va reveni la Arad cel mai probabil în cursul lunii octombrie.
La realizarea Palatului Cultural din Arad, una dintre sălile de expoziție a fost proiectată special pentru găzduirea acestui triptic. Tabloul a ajuns la Arad de la Muzeul Național de Artă de la Budapesta, fiind piesa cea mai importantă a colecției cu care a fost inaugurat Palatul Cultural în anul 1913. Artistul care a realizat tripticul (un tablou din trei părți) este apreciat ca unul dintre cei mai importanți artiști plastici ai perioadei sale, specializat în lucrări de mari dimensiuni.
Odată cu restaurarea și reamplasarea tripticului ,,Înmormântarea lui Hristos”, peisajul cultural arădean va redobândi o atracție majoră, de nivel internațional, care va fi integrată în conceptul de promovare a turismului arădean prin circuite culturale.
Salvarea acestui tablou și restituirea sa publicului arădean, național și internațional, în egală măsură, este o mare bucurie pentru noi. Tabloul acesta valoros, poate una dintre operele de artă cele mai importante în euroregiunea noastră, va constitui o atracție pentru turiști și o mândrie pentru Aradul cultural. Voi merge la Sibiu să discut cu experții restauratori pentru că îmi doresc să urmăresc în continuare, așa cum am făcut-o și până acum, redarea tripticului «Înmormântarea lui Hristos» cât mai repede și în cele mai bune condiții iubitorilor de artă.

NO COMMENTS

Leave a Reply