Home Administrație Iustin Cionca (PNL): „Pesediștii să aducă înapoi în Arad banii pe care...

Iustin Cionca (PNL): „Pesediștii să aducă înapoi în Arad banii pe care i-au confiscat de la arădeni!”

0 0

„PSD, prin votul lui Tripa și al colegilor săi, a confiscat 45 de milioane de euro (...) PSD a tăiat de la Arad patru proiecte din cele șapte depuse pe Programul Național de Dezvoltare Locală. În comparaţie, judeţului Neamţ le-au fost aprobate 22 de proiecte pentru drumuri şi 22 de poduri! (...) Luați măsuri ca banii confiscați de la arădeni să ajungă înapoi în județ, că v-ați umplut de rușine” - Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, le cere parlamentarilor PSD de Arad să aducă înapoi în Arad banii confiscați de PSD! Este vorba despre 45 de milioane de euro din bugetul localităților județului. Parlamentarii PSD au votat pentru confiscarea acestor bani de la arădeni, prin Legea Bugetului pe anul acesta.

„Am văzut declarațiile ridicole ale deputatului Florin Tripa. Domnul deputat trăieşte într-o lume a lui, izolat de realitatea judeţului Arad de la care PSD, prin votul lui Tripa și al colegilor săi, a confiscat 45 de milioane de euro. Trec peste limbajul pe care îl foloseşte, deoarece nu mi-am propus ca obiectiv politic educarea dumnealui. Dar trebuie să subliniez incompetenţa evidentă a domnului Tripa, de care mi se pare că nu s-au lipit nici cele mai elementare noţiuni de administraţie, nici în cei aproape cinci ani cât a ocupat funcţia de consilier judeţean, nici în ultimele 16 luni, de cât timp este deputat. Îl invit la o discuţie publică despre drumurile judeţene, putem discuta despre istoricul fiecărui drum în parte, îi pun la dispoziţie datele necesare, deşi acestea sunt publice, iar un om politic responsabil, aşa cum se consideră Florin Tripa, ar trebui să le cunoască. Nici pe mine nu mă mulţumeşte starea drumurilor judeţene, dar căutăm soluţii, spre deosebire de domnul Tripa și ceilalți parlamentari PSD de Arad, care au votat ca banii Aradului pentru investiții să fie duși în alte județe. Treaba domnului Tripa ar fi să corecteze legile proaste. Dar în loc să își facă treaba, în loc să muncească în folosul arădenilor, domnul Tripa spune lucruri trăznite despre cei care muncesc. Domnule deputat, vă rog să depăşiţi statutul de întreţinut al statului şi să vă îndepliniţi îndatoririle de parlamentar! Statul român a cheltuit cu dumneavoastră în 2017 peste 55.000 de euro pentru a reprezenta interesele arădenilor. Drept răsplată, ați votat să se ia banii arădenilor! Prin limbajul folosit, nu aveţi respect faţă de mine, faţă de colegii mei care muncesc în Consiliul Judeţean! Aveţi măcar respect faţă de arădeni!”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean.

Iustin Cionca spune că este regretabil că în cinci ani de zile de administrație, cât timp a fost consilier județean, Florin Tripa nu a reușit să înțeleagă fazele unei investiții. Dacă le-ar fi înțeles, ca parlamentar muncea pentru schimbarea legii achizițiilor publice, pe care până și șeful lui, Liviu Dragnea, o consideră o lege proastă.

„Domnule Tripa, încă o dată vă spun, am impresia că aţi fost degeaba consilier judeţean timp de aproape cinci ani. Pentru ce ați fost plătit dacă nu ați învățat nimic? Banii Aradului i-am folosit de fiecare dată pentru a acoperi nevoile judeţului, pe o paletă largă de domenii: sănătate, sistem social, drumuri, educaţie incluzivă, transport, cultură, turism. Am sprijinit comunităţile locale până când guvernul PSD ne-a luat această posibilitate, pentru că anul acesta a alocat în total 11,8 milioane de lei (!) Consiliului Județean pentru nevoile celor 78 de unități administrative arădene. Am reparat drumuri, în limita bugetului şi, mai ales am asigurat cofinanţarea pentru lucrările ce urmează să le facem, unele din fonduri europene, altele din fonduri guvernamentale. Mai puțin ce-i drept din fonduri guvernamentale, pentru că PSD a tăiat de la Arad patru proiecte din cele șapte depuse pe Programul Național de Dezvoltare Locală. În comparaţie, judeţului Neamţ le-au fost aprobate 22 de proiecte pentru drumuri şi 22 de poduri! Oricum, sumele cu care sunt finanţate aceste proiecte sunt împrumuturi pe care nu le va plăti PSD din buzunarul său, ci cetățeanul, mai ales arădeanul care vede că din banii săi, PSD finanțează lucrări la Neamţ, Teleorman sau Vaslui. Asta trebuie să le spuneţi arădenilor, ADEVĂRUL! Nu cuvinte jignitoare nedemne de un reprezentant al lor în Parlamentul României. Repet, oricând vă stau la dispoziţie, dar într-un cadru decent, cu un limbaj adecvat şi, mai ales, cu acte pe masă, nu vorbe aruncate! Până atunci, luați măsuri ca banii confiscați de la arădeni să ajungă înapoi în județ, că v-ați umplut de rușine”, a completat Iustin Cionca.

NO COMMENTS

Leave a Reply