Home Regional A luat foc piaţa agroalimentară de la Lebăda

A luat foc piaţa agroalimentară de la Lebăda

0 0

Piaţa agroalimentară din Arad a fost distrusă, vineri, de un incendiu violent pornit de la o gheretă de langoşi, fumul dens degajat fiind vizibil din afara oraşului.

Vânzătorii şi clienţii s-au autoevacuat când au izbucnit flăcările, însă incendiul s-a extins foarte repede din cauza acoperişului făcut din panouri de plastic, transmite News.ro.

Incendiul a izbucnit în piaţa agroalimentară din cartierul arădean Aurel Vlaicu, când aceasta era plină de clienţi.

Flăcările au izbucnit la o gheretă de langoşi şi s-au extins foarte repere la acoperişul pieţei, construit din panouri de plastic.

Comercianţii şi clienţii s-au autoevacuat şi nimeni nu a fost rănit, iar în momentul în care au ajuns pompierii ardea mai mult de jumătate din piaţă, în timp ce o coloană de fum negru era vizibilă din afara oraşului, de la câţiva kilometri.

”În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent şi generalizat la circa 500 de metri pătraţi din acoperişul de plastic. Exista riscul de propagare la construcţiile învecinate şi la maşinile parcate în apropiere, dar s-a reuşit izolarea incendiului, care a fost stins după o oră”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Piaţa agloalimentară, care este a municipalităţii, a fost distrusă aproape complet de flăcări, doar o mică parte din acoperiş nefiind afectat.

Plasticul topit s-a scurs pe mesele comercianţilor şi pe restul mobilierului, care a fost în mare parte distrus.

Pompierii fac în continuare cercetări, pentru a stabili cauzele izbucnirii flăcărilor.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.