Home Eveniment PNL Păuliș: “Școlile primesc de la primărie pe tot anul cât primește...

PNL Păuliș: “Școlile primesc de la primărie pe tot anul cât primește Festivalul Vinului pentru o zi!”

0 0

Primarul din Păuliș continuă să sfideze locuitorii comunei. Din nou, victimele sale sunt copiii, elevii școlilor din Păuliș. Pentru fiecare dintre aceste două școli din comună primarul Turcin a propus un buget, pe tot anul, cât pentru o zi de Festivalul Vinului! Și ca nu cumva consilierii locali să aibă curajul să nu voteze această propunere de buget, a convocat la ședința Consiliului Local, echipa de fotbal şi oameni din comună pe care i-a dezinformat şi manipulat ca să-I instige împotriva consilierilor locali PNL.
„Grupul consilierilor locali PNL Păuliș nu poate susține un buget care își bate joc de școlile comunei. Primarul Turcin propune ca anul acesta să se aloce celor două școli 0,25% din bugetul de anul trecut. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, nici măcar în localități unde s-a dorit desființarea școlilor! În loc să investească în educație, primarul de la Păuliș își bate joc de copiii noștri și de profesorii lor, pe motiv că nu sunt bani la buget. Ar fi trebuit să ceară de la Guvernul PSD, nu să abandoneze elevii din Păuliș! Acum vedem rezultatul faptului că PSD a tăiat 45 de milioane de euro de la județul Arad. Nu mai sunt bani nici măcar pentru școli, pentru viitorul copiilor!” – se arată într-un comunicat de presă al PNL Păuliș.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.