Home Eveniment Iustin Cionca i-a cerut consulului Germaniei interventia pentru Aeroportul Arad!

Iustin Cionca i-a cerut consulului Germaniei interventia pentru Aeroportul Arad!

0 0

„Vă vom deranja des, pentru că Aradul are teme de interes în relația cu Germania, prin mediul său de afaceri și prin asociațiile care sprijină activitatea spitalului județean din Arad” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, în cadrul întâlnirii oficiale de astăzi, de la Arad, cu domnul Ralf Krautkramer, noul Consul al Republicii Federale Germania la Timișoara.

Preşedintele Consiliului Judeţean a susţinut o prezentare complexă a judeţului Arad. Discuţiile au vizat economia și viața culturală a Aradului, Aeroportul Internațional Arad și agricultura bio din județ, domenii de care oficialul german s-a arătat interesat. S-au primit aprecieri privind dezvoltarea judeţului, investiţiile realizate şi modul de administrare al judeţului Arad.

,,Vă felicit pentru un județ cu un potențial foarte mare, cu caracter multicultural și european și un cadru natural foarte frumos. Aradul are tot ce trebuie pentru a fi un județ prosper. Dacă împreună putem colabora pentru binele regiunii, sunt mai mult decât pregătit pentru asta. Aeroportul din Arad are un potenţial enorm. Mi-a făcut o impresie foarte bună, în special din punct de vedere logistic. Mi-aș dori o cursă direct din vestul României la Berlin. Nu este firesc, de exemplu, ca timişorenii să meargă cu maşina la Budapesta să ajungă în capitala Germaniei. Sunt convins că ar prefera să vină cu maşina 45 de minute până la Arad și să ia avionul de aici”, a declarat domnul Ralf Krautkramer.

La rândul său, președintele Iustin Cionca a declarat: „Consiliul Județean este proprietarul Aeroportului Internaţional Arad, unde am investit mult în ultimii ani și care este cuprins în masterplanul de transporturi al României cu o investiție de 27 de milioane de euro în dezvoltare. Aeroportul Arad situat pe Coridorul IV pan-european  se bucură de o bună poziţie strategică aflându-se la 250 km de Budapesta şi 300 km de Belgrad. O prezenţă notabilă în infrastructura Aeroportului o reprezintă  Terminalul Plecări – T2, proiectat şi construit pentru a deveni un HUB important pentru zona de vest a ţării. Anul acesta vom moderniza și terminalul Sosiri, din resursele Consiliului Județean. Nu în ultimul rând, răspunzând nevoii investitorilor noștri străini, printre care și cei germani, care au inițiat o astfel de mișcare de susținere a zborurilor Tarom între Arad și București, domnule consul, vă rog să fiți ambasadorul acestei cauze.”

Președintele Consiliului Județean Arad a profitat de întâlnire pentru a-l invita pe consulul Ralf Krautkramer să participe la evenimentele pe care Consiliul Județean și Primăria Arad le organizează în perioada 17-20 mai, în cadrul Săptămânii Culturii și Economiei Arădene.

 

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.