Home Politic Modelul Nicolicea, regula care a depopulat România

Modelul Nicolicea, regula care a depopulat România

0 0

Eugen Nicolicea este nenea de la PSD care a cerut ca Regele Mihai să fie declarat Persona Non Grata în România. Și de atunci a prins rădăcini în Parlament.

De ce se enervează lumea că pesedistul Nicolicea a terminat Dreptul la „Spiru Haret”, împreună cu fiică-sa, comasând doi ani într-unul singur, iar acum e mare expert pe Legile Justiției? În țară sunt infractori condamnați sau cercetați penal care votează legi, stabilesc pedepse pentru magistrați, trasează direcțiile guvernării și condamnă public judecătorii, DNA, Poliția, SRI, DIICOT și pe oricine îi deranjează.

Parlamentar din 1992, fost ministru, traseist politic (PDSR, UNPR, independent, PSD), Nicolicea ăsta (că a fost și repetent nu mai emoționează pe nimeni) nu este o excepție, este o regulă – regula care a depopulat România…

Ăăă, să nu uit, doamna Nicolicea, consoarta ilustrului, fostă ziaristă la Click, a fost avansată la Transgaz, șefă la Unitatea de Management care se ocupă de implementarea proiectului secțiunii românesti a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA).

(Andrei Ando)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.