Home Cultură Lansare de carte despre viața fotbalistului Hristos Metskas, la Biblioteca Județeană

Lansare de carte despre viața fotbalistului Hristos Metskas, la Biblioteca Județeană

0 0
Sala Centenar” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi miercuri, 13 decembrie 2017, gazdă a lansării volumelor „Christos Metskas – Odiseea unui învingător” și „Congresul iubirii”, la care se adaugă un eveniment de tradiție a instituției de cultură arădene, „Gala cititorului statornic”.
***
De la ora 13.00, arădenii iubitori ai sportului sunt invitați la lansarea volumului „Christos Metskas – Odiseea unui învingător”, avându-i ca autori pe Radu Romanescu și Ionel Costin.
Cartea este dedicată unuia dintre cei mai fideli și longevivi fotbaliști ai UTA-ei, Christos Metskas, cel care timp de 12 ani, între 1957 și 1969, a apărat cu devotament culorile alb-roșii. După retragerea din iarbă a rămas lângă clubul căruia i-a oferit cei mai frumoși ani, devenind antrenor. Calitate în care a descoperit și lansat în marea performanță nume importante ale fotbalului arădean și românesc. Ajuns la o vârstă venerabilă, Christos Metskas, rămâne un reper, o legendă a Bătrânei Doamne, un fotbalist emblematic și nu în ultimul rând, un OM de excepție” au precizat autorii.
Invitați ai evenimentului sunt Doru Sinaci – în calitate de moderator, Iosif Matula, Flavius Domide, Gheorghe Vaczi și Florin Coita.
***
Debutul literar al polițistului arădean Sebastian Burnaz stă sub semnul iubirii universale.
Titlul, tema cărții, coperta ilustrată cu un portret de femeie, îl trimit pe viitorul cititor înspre ideea înșelătoare că autorul este o femeie. Totuși, contrar acestor semne-capcană, condeiul „vinovat” de scrierea cărții este al unui bărbat, un bărbat polițist de investigații criminale! Un bărbat criminalist care scrie despre Iubire? De ce o carte despre Iubire? Oare nevoia de a te exprima despre iubire nu este feminină, ca însăși Iubirea? Dar Sebastian nu vorbește, cum ne-am aștepta, despre o Femeie și un Bărbat, ci despre Dragoste pulverizată într-o multitudine de reprezentări: pentru mamă, frate, lume, Dumnezeu, vietăți, lucruri… În concepția lui, reflectată în carte, fiecare ființă (umană sau orice altă viețuitoare!) e capabilă de sentiment și poate recepta sentimentul. „De ce ați pus voi limite iubirii voastre? Dați-le jos!… Voi puteți merge cu iubire mai departe, voi puteți iubi orice om…” – scrie autorul. Mai mult, Iubirea proclamată de autor ca regină a vieții are un iz esoteric, ea este „predată” de „maeștri ai iubirii” aparținând tuturor culturilor, într-un incitant „congres universal al iubirii”. Asta ne propune Sebastian Burnaz!
Congresul iubirii este o carte concepută în 14 limbi: română, maghiară, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, portugheză, rusă, chineză, japoneză, coreeană, hindi, turcă și care folosește un set de caractere creat special pentru ea.
Dacă autorul convinge sau nu, vom vedea după lansarea de miercuri, 13 decembrie 2017, ora 15.00, la Biblioteca Județeană arădeană, în „Sala Centenar”. Despre carte vor vorbi Ramona Lile – rector al Universității „Aurel Vlaicu” Arad, Lavinia Betea – prof. univ. dr. la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad și Lucia Bibarț – Președintele Ligii Scriitorilor Români – filiala Arad.
***
Tot miercuri, aceeași sală va găzdui un eveniment de tradiție al instituției de cultură arădene, „Gala cititorului statornic”, manifestare aflată la cea de a VIII-a ediție. În cadrul acesteia va avea loc, la fel ca în fiecare an, premierea celor mai fideli cititori pentru frecvența, corectitudinea și relațiile foarte bune cu biblioteca. 

NO COMMENTS

Leave a Reply