Programul artistic continuă la Târgul de Iarnă, sâmbătă și duminică, pe lângă
recitalurile de colinde, fiind pregătite și două concerte care îi vor avea ca invitați
pe Mircea Rusu Band și Leo Iorga&Pacifica.
Atât sâmbătă cât și duminică, programul spectacolelor va începe la ora 18.00,
când pe scenă vor urca mai multe grupuri de colindători din municipiul și
județul Arad, dar și artiști arădeni.
Concertele susținute de Mircea Rusu Band și Leo Iorga&Pacifica vor începe la
ora 20.00.
Evenimentele din cadrul Târgului de Iarnă sunt organizate de Primăria Arad și
Centrul Municipal de Cultură Arad.
Program:
Sâmbătă, 9 decembrie, Parcul Mihai Eminescu
ora 18.00 – Cristi Bordaș
ora 18.30 – Alen – Fly
ora 19.00 – Paul Krisner
Ora 20.00 Mircea Rusu Band
Mircea Rusu Band este un grup alcătuit din instrumentiști consacrați și
cunoscuți în lumea muzicală autohtonă care s-au strâns în jurul cantautorului,
compozitorului și poetului Mircea Rusu.
Repertoriul grupului cuprinde piese cunoscute și foarte populare cum ar fi: „Hai
băieți să bem o bere“, „Omu’ bun și pomu’ copt“, „Verde-nrourat“, „Iarba verde
de acasă“, „Câmpuri aurii“, precum și multe cântece noi, în primă audiție, toate
având potențialul șlagarelor sus amintite, menite să împrospăteze peisajul
muzical românesc având aceeași acuratețe și calitate a textelor și mesajelor
cuprinse în ele.
Întreg repertoriul acestui concert beneficiază de orchestrații la zi, conferindu-i
astfel o actualitate muzicală și asigurând o diversitate în unitatea stilistică
inconfundabilă, accesibilă tuturor vârstelor și categoriilor socio-profesionale.
Duminică, 10 decembrie, Parcul Mihai Eminescu
Ora 18.00 – Preșcolarii de la Grădinița PP 11
Ora 19.00 – Elevii Școlii Populare de Arte Arad