Home Eveniment CETĂȚENI STRĂINI, DEPISTAȚI CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN TIMIŞOARA

CETĂȚENI STRĂINI, DEPISTAȚI CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN TIMIŞOARA

0 0

Polițiștii de imigrări timișeni, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, cu ședere ilegală, cinci cetățeni străini din Irak. Patru dintre aceștia au solicitat acordarea unei forme de protecție din partea statului român,  iar unul a fost luat în custodie publică în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.

 

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiş au desfăşurat, la data de  07 noiembrie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale, pe raza de competenţă.

 

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, pe raza municipiului Timișoara, polițiștii de imigrări au depistat, cu ședere ilegală, cinci cetățeni străini, un bărbat și patru femei, două fiind minore, cu vârste cuprinse între 13 și 23 ani, toți din Irak.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul a depus, anterior, o cerere pentru acordarea unei forme de protecție internațională pe teritoriul României, aceasta fiindu-i respinsă. În acest caz, au fost efectuate demersuri pentru luarea în custodie publică, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României.

 

Celelalte persoane au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, fapt pentru care vor fi cazate în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, urmând să parcurgă procedura în materie de azil.

 

Totodată, au fost întocmite acte premergătoare în vederea continuării cercetărilor pentru comiterea infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbatul este bănuit și de trafic de migranți și fals privind identitatea.

 

***

Facem apel la cetăţenii străini de pe raza judeţului, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiş, din Timişoara, strada Andrei Mocioni, nr.8-10, la telefon 0256-402475, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

 

NO COMMENTS

Leave a Reply